„Părinții renunță să mai lupte pentru copiii lor până în clasa a patra ”

23/11/2017

Publicăm astăzi ce-a de-a doua parte a interviului cu educatoarea americană Beverly Eakman, despre problemele insurmontabile ale educației publice și avantajele educației de acasă.

În cartea dumneavoastră „Cloning of the American Mind”, v-ați concentrat atenția pe modul în care statul folosește educația publică pentru a manipula idei, convingeri și comportamente. Cartea a fost scrisă în anul 1998.  S-a schimbat ceva în bine de atunci sau dimpotrivă lucrurile s-au înrăutățit?
Am documentat încă din anul 1991 cum școlile cheltuiesc exagerat de mult timp pretinzând că „socializează” tinerii, când în realitate, statul încearcă să se asigure doar că va exista o mentalitate de turmă pentru socialism, nu pentru independență, toate acoperite în eufemisme despre „sănătatea mintală”. O listă a Noii Etici (adică „Noua Moralitate”) transmisă astăzi în majoritatea școlilor prin curriculum-uri, chestionare/sondaje și chiar prin așa numitele teste academice ar arăta astfel:

  • Nu există bine și greșit, există doar răspunsuri condiționate
  • Bine colectiv este mai important decât cel individual
  • Consensul este mai important decât principiile
  • Flexibilitatea este mai importantă decât realizarea
  • Nimic nu este permanent în afara schimbării
  • Toată moralitatea depinde de situație
  • Nu există vinovați, există doar victime

Părinții de azi nu sunt șocați de aceste chestionare și întrebări pe care le primesc copiii lor, deoarece au crescut în lumea lui Oprah, Geraldo și Rikki Lake, așa că sunt obișnuiți cu acest lucru. Ceea ce nu au luat deloc în considerare liderii țării, care subscriu la această absurditate, este că ideologia corectitudinii politice se poate prăbuși. O situație de urgență națională, un cutremur de proporții sau un eveniment traumatic ca 9/11, ar putea trimite în derivă strategiile de corectitudine politică .

Acum că tinerii își bumbăcesc colegii și profesorii, guvernul federal a venit cu „Noua Inițiativă a Libertății” (adică. Programul Universal de Screening pentru Sănătatea Mintală), care acordă stimulente fiecărui stat pentru a vota legi identice cu cele federale. Instituțiile federale au posibilitatea de a „vinde” asemenea proiecte draconice, deoarece copiii comit crime de care nu auzeai în anii ’40 și ’50 iar părinții au devenit din ce în ce mai îngrijorați.

Populația slab educată nu se gândește că un verdict de boală mintală pune punct oricărei discuții și este o cale periculoasă de urmat la nivel social, cu consecințe neprevăzute. Astăzi la putere este Lobby-ul Homosexual, mâine vor fi, poate, Skinheads. Ce fel de administrație va determina în 20 de ani cine se află în zona „de risc” și cine are nevoie de „medicamente” psihiatrice? Nu vă place? Îmi pare rău. Un mecanism de scanare a profilurilor funcționează acum, iar guvernul se laudă cu ce face, în loc să ascundă acest lucru, cum făcea înainte de 1998.

Între timp, școlile demonstrează că sunt mai interesate de măsurătorile psihologice și „modificarea comportamentului” (re-educare) decât de orice altceva. Acesta este scopul unor „cursuri” ca „soluționarea conflictelor”, „curriculum-ul anti-intimidare”, „managementul anxietății și mâniei”. Copiii au ore de discuții în care nu primesc niciun fel de încurajare pentru a descoperi fapte care să le susțină o opinie. Cu siguranță, nu sunt învățați să cerceteze toate aspectele unei probleme, mai ales acolo unde sindicatele profesorilor s-ar putea să nu fie de acord.

Statisticile ne arată că în zilele noastre părinții renunță să le mai transmită vreo valoare copiilor înainte să ajungă copiii în clasa a patra, deoarece constată că au pierdut bătălia. Școlile publice nu sprijină valorile tradiționale, profesorii au o mentalitate îndreptată împotriva părinților, copii pleacă de la școală traumatizați, dezamăgiți, ignoranți sau toate la un loc.

Ce ar trebui să facă părinții pentru a schimba în bine școlile publice? Ce pot face părinții pentru a-și proteja copii de „spălarea pe creier”?

Cred că în acest moment școlile publice sunt o cauză pierdută ca urmare a instituționalizării și politizării. Singurul lucru pe care părinții îl pot face este să voteze cu picioarele. Uitându-mă la răspunsul lor în probleme cum este imigrația, mă îndoiesc că voi vedea sute de mii de părinți care iau cu asalt Capitol Hill pentru a protesta împotriva atmosferei din școlile publice.

Cât privește chestiunea protejării copiilor de „spălarea pe creier”, aceasta este o sarcină aproape imposibilă. Înainte de toate, părinții trebuie să-i învețe pe copiii lor ce subiecte sunt private. Copiii pun mâna pe reviste ca „Seventeen” și acolo găsesc tot felul de chestionare intime pe care le consideră amuzante. Le completează și le trimit. Nu au nici măcar cea mai mică idee ce reprezintă un subiect „privat”.

Chestiuni ca pozițiile sexuale și homosexualitatea li se prezintă copiilor 24 de ore/7 zile, de către orice instituție posibilă, inclusiv de către școală. Educația Specială este anunțată ca „reabilitare”, dar de fapt este o oală cu presiune care nu oferă ajutor în nicio privință. Așadar, părinții ar trebui să treacă manualele copiilor printr-o sită foarte fină, să facă mai multe activități în familie împreună cu copiii (descurajate de școală prin încărcarea timpului liber cu teme), și în general să repare în fiecare zi daunele produse în cele opt ore de școală publică. Mai bine s-ar apuca de educat copiii acasă decât să facă asta.

Sunteți o susținătoare foarte vocală a educației acasă. Aveți vreo îngrijorare în privința acestui fenomen? Care credeți că sunt punctele sale forte?

Sunt încrezătoare în privința educației de acasă, cât timp părinții sunt dedicați. Dar aceiași părinți trebuie să înțeleagă că establishement-ul s-a asigurat că în cazul în care copiii vor să intre în tipul de colegii care le oferă șanse la leadership și influență vor trebui cel puțin să accepte Noua Etică. Acești copii crescuți acasă vor trebui să facă față unor teste cu întrebări și chiar unor interviuri față în față menite să detecteze orice înclinație spre etica tradițională sau moralitate. Se pot trezi cu o scrisoare frumoasă în care scrie: „Știți, notele la testul SAT și la activități sunt impresionante, vorbiți foarte bine și sunteți sociabil. Dar profesorii noștri pică de acord că veți fi mult mai fericit la o altă universitate sau colegiu.” Nu există vreo cale prin care elevul sau părintele poate replica la o astfel de scrisoare. Nu ar trebui să fie surprinzător. O doamnă pe ume J.D. Hoye, nominalizată de administrația Clinton la Biroul National School-to-Work, a acordat un interviu publicației „Northwest Policy”, în care a fost întrebată cum poate statul să transmită anumite valori (sub rubrica „abilități de gândire”) acelor copii care NU merg la „școlile de stat”, adică la școlile publice. Hoye a răspuns: „Majoritatea acestor copii îi influențăm prin alte agenții: …servicii pentru adulți și familii, programe pentru părinți adolescenți, programe de corecție, învățare alternativă și programe recreaționale…”

Punctul forte al educației de acasă este acela că nimeni nu este într-o poziție mai bună decât părintele pentru a ști care sunt slăbiciunile și puterile sale cognitive, ceea ce îi place și ce nu-i place, să capitalizeze abilitățile și să remedieze slăbiciunile. Nimeni nu este într-o poziție mai bună decât părintele pentru a îndruma copilul. Părinții sunt cei mai indicați să monitorizeze prieteniile copilului și timpul său liber. Cel mai important, nimănui nu-i va păsa mai mult decât părintelui, și nimeni, în afara copilului însuși, nu avea un interes mai mare în rezultat.

Da, școala de acasă înseamnă că unul sau ambii părinți trebuie să renunțe la anumite scopuri de carieră pentru ei, la timpul pentru televizor și la vacanțe. Dar alternativa este un copil cu tot felul de probleme emoționale și sociale, tratamente medicale costisitoare care nu funcționează  și, pe scurt, cheltuieli mai mari decât ar fi costat din capul locului școala de acasă.

Prima parte a interviului cu Beverly Eakman poate fi citită aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *