Problema Uniunii Europene cu Islamul

29/11/2017

de Roger Scruton

„The Spectator” a publicat recent un articol de Ivar Arpi despre mușamalizarea de către autoritățile suedeze a asalturilor sexuale asupra femeilor suedeze. Majoritatea acestor atacuri au fost întreprinse de imigranți musulmani. Autoritățile germane au ascuns atacuri similare până când adevărul a ieșit la iveală în timpul petrecerii de Anul Nou din Koln. Și chiar și atunci, răspunsul primarului din Koln a fost că femeile trebuie să stea la distanță și să evite să provoace bărbații. De parcă bărbații germani aveau obiceiul să abuzeze femeile în public. Și abia când victimele unor violuri în grup din Rotherham au decis să mărturisească, poliția și autoritățile locale au fost nevoite să recunoască ce se întâmpla acolo – și nu doar acolo – cu fetele vulnerabile, ținta predilectă a grupurilor de musulmani.

La stânga, în mod aproape uniform, problema tensiunii rasiale și religioase este expediată ca rasism al europenilor indigeni, care se presupune că răspund cu agresiune la orice „stil de viață” care diferă de al lor. Dacă ieși din rând și sugerezi  că s-ar putea ca o cultură a unei comunități de imigranți să contribuie de fapt la comportamentele criminale, vei fi etichetat ca rasist. O vină pentru care acuzația ține loc de probă. Iar dacă îți exprimi indignarea la crimele comise de musulmani împotriva femeilor și sugerezi că s-ar putea ca Islamul să aibă ceva de-a face cu asta, vei fi acuzat de „islamofobie”, o boală care, în aparență, a cuprins toată lumea occidentală începând cu 11 septembrie 2001, ce provoacă frică și tremur în rândul musulmanilor, care cu greu pot fi învinovățiți dacă uneori reacționează exagerat la așa ceva

Este adevărat că oamenii obișnuiți se opun imigranților din alte comunități, atunci când aceste comunități vin cu obiceiuri străine și zei ciudați. Stau în expectativă până când le este limpede că noii veniți și cultura lor sunt compatibili cu propria cultură. Frica celor de la stânga este simțită la fel ca și la dreapta. Dar marea diferență între stânga și dreapta, în toate domeniile legate de supraviețuirea noastră, este că stânga se îndreaptă împotriva noastră, în timp ce dreapta crede că, per total, nu noi suntem de vină că dorim să ne păstrăm stilul nostru de viață.

Am văzut acest lucru în vremurile în care toată lumea se temea de un război nuclear. Stânga insista că noi suntem cei vinovați pentru că ne înarmăm împotriva amenințării, în timp ce Uniunea Sovietică nu face altceva decât să răspundă la provocare. Dreapta argumenta că atunci când cineva pare că te amenință cel mai bine este să îți pregătești apărarea. Campania pentru Dezarmare Nucleară a fost o expresie a fricii – frica de necunoscut, tradusă în agresiune contra cunoscutului. Dar această agresiune împotriva noastră înșine a creat și mai multă frică în schimb. Loviturile date de stânga sunt greu de încasat deoarece implica întotdeauna o acuzație de păcat și o doza mare de dispreț.  Țintele sale trebuie să facă față la toate etichetele violente – rasist, fascist, sexist și orice „fobie” imaginară care susține agenda zilnică – și va avea dificultăți serioase să își păstreze slujba dacă este polițist, profesor sau funcționar guvernamental. Această frică față de frică determină autoritățile din întreaga Europă să ascundă adevărul despre crimele sexuale ale imigranților musulmani.

Aceia care nu permit discuția nu apără, așa cum ei cred, demnitatea concetățenilor lor musulmani. Dimpotrivă, le arată dispreț acelor mulți musulmani care se simt la fel de oripilați de ceea ce se întâmplă. A arăta respect autentic pentru cetățenii musulmani este a le aplica aceleași standarde pe care le avem noi. Iar celor care vor să refuze aceste standarde trebuie să le punem întrebarea: dorești să faci parte dintr-o civilizație în care femeile sunt tratate în public la fel ca bărbații? Dorești să trăiești într-o domnie a legii comună cu cei pe care unii dintre voi îi considerați infideli? Și ce vă spune credința voastră despre femei și cum ar trebui tratate? Aceste întrebări ar fi trebuit puse cu mult timp în urmă iar primirea noastră ar fi trebuit să depindă de răspunsurile lor. Dar acesta nu este un motiv să nu le punem iar respectul pentru concetățenii noștri musulmani ne determină cu siguranță să o facem.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *