Aplauze pentru teocrație!

de Joseph Sobran

Am crescut într-o teocrație. Nu mi-am dat seama de asta când eram copil. De fapt, nu am auzit-o niciodată descrisă astfel. Singurul motiv pentru care astăzi îmi dau seama că era o teocrație este pentru că oamenii care vor să restaureze America anilor ’50 – catolicii anti-avort, dreapta „creștină” – sunt acuzați că vor să pună bazele unei teocrații.

Îmi aduc aminte de copilăria mea în liniștitul orășel Ypsilanti din Michigan. În adolescență am trecut la catolici. Familia mea locuia lângă Biserica Catolică Sf. Ioan Botezătorul și unele din cele mai frumoase amintiri sunt drumurile până la casa parohială, de fiecare dată când aveam o nelămurire despre Credință. Părintele Leo Broderick, un preot tânăr și cumsecade, cu un minunat simț al umorului, mă primea întotdeauna, îmi răspundea la întrebări, avea o conversație plăcută și mă trimitea acasă cu una sau două cărți din biblioteca sa.  Duceam o viață binecuvântată și nici măcar nu suspectam că sunt ne-americani.

În acele vremuri, religia avea o importanță mare în America. Pare comic că protestanții chiar se temeau că familia Kennedy primea ordine de la Papa, dar asta arată de fapt cât de serioasă era lumea în privința religiei. Pun pariu că azi mulți protestaniți și-ar fi dorit ca familia Kennedy să-l fi ascultat pe papă.

Ce e rău în teocrație? Ei bine, se încalcă separația dintre biserică și stat, care este, desigur, sfântă. În afară de asta, nu ni se spune vreodată altceva, deoarece aceia care folosesc cuvântul nu știu ce înseamnă când îl folosesc. Există unele cuvinte („parametri”, de pildă) foarte utilizate de cei care nu se încurcă prea mult cu definițiile.
Când discuți cu astfel de oameni, nu trebuie cumva să faci greșeala de a crede că ei inteționează să folosească termenii în sensul din dicționarele bune.

Teocrație înseamnă conducere de către preoți. Dar nu asta au în vedere azi anti-teocrații. Ei înțeleg, de fapt, politica dominată de religie, chiar dacă dominarea este pur democratică și în acord cu Constituția. Au în cap imagini vagi dar lugubre ale Inchiziției spaniole și ale procesului vrăjitoarelor din Salem, despre care nu știu mai nimic, dar la care se referă constant.

(În vechea poveste pe care am învățat-o la școală, „pelerinii” au venit în America pentru a scăpa de persecuția religioasă și au devenit  prieteni cu indienii, binecuvântându-ne cu libertate. În noua versiune, „puritanii” au persecutat femeile și minoritățile și și-au impus morala asupra tuturor, lăsându-ne ca moștenire reprimarea sexuală)

E nevoie de simțul proporțiilor. Într-un singur an mor în accidente de mașini mai mulți oameni decât cei executați, timp de trei secole, de către Inchiziția spaniolă. Nici măcar nu se poate compara. O estimare rezonabilă este aceea că Inchiziția a omorât, în total, aproximativ 5000 de oameni. Procesele din Salem au dus la moartea a mai puțini oameni decât sunt uciși într-o lună în orice oraș mare din America. De fapt, mai mulți oameni au murit din cauza bombardamentelor ordonate de Bill Clinton.

Motivul este simplu: procedurile erau creștinești, nu „teocratice”. Fiecare dintre cei uciși a avut parte de un proces individual. Rezultatele se poate să fi fost regretabile, dar nu au fost ucideri în masă ca în totalitarismul sau războiul modern.

Din moment ce creștinismul predică responsabilitatea individuală, pănă și victimele inocente ale procedurilor juridice creștine au trebuit să fie executate separat. Și dacă polemiști anti-creștini nu pot găsi nimic mai rău decât aceste două abuzuri, timp de 2.000 de ani, atunci palmaresul istoric al creștinismului pare că merită ceva respect. Aplauze pentru teocrație!

Protestul împotriva teocrației este în realitate o amenințare isterică împotriva oricărei influențe a religiei în politică. Vine din partea oamenilor care nu vor ca legea umană să fie controlată de nicio altă lege mai înaltă, fie legea divină revelată sau ceea ce numesc catolicii legea naturală (deși a fost recunoscută și de păgâni precum Cicero).

După standardele acestor oameni, și Declarația de Independență este teocratică. Face apel la „Natură și la Natura lui Dumnezeu” și îl numește pe „Creator” drept autorul drepturilor noastre, primul dintre ele fiind, bineînțeles, dreptul la „viață”.

Dar „separația bisericii de stat” a fost strâmbată astfel încât să însemne secularizarea totală: în fiecare caz în care statul clamează autoritatea sa asupra unui domeiu, cum ar fi educația, religia trebuie să se retragă. Dacă guvernul federal decide că umanitatea unui fetus uman este o problemă „religioasă” sau „teologică”, forțează statele să își retragă protecția acordată copilului nenăscut.

Statele atee al secolului XX s-au remarcat prin disprețul lor comun pentru viața umană, considerând milioanele de victime drept un preț mic pentru utopia și „eliberarea” umană – care în fapt este eliberarea de conducători ai unei legi mai înale. Unul din aceste state este actualul regim din SUA, care a respins principiile Declarației și ale Constituției, deși pretinde că le respectă pe amândouă.