Ateismul științific

26/03/2018 | de David Berlinski

La puțin timp după ce cosmonautul rus Yuri Gagarin a ajuns pentru prima oară în spațiu, au început să circule zvonuri legate de instrucțiunile primite din partea Biroului Politic. Uită-te bine prin jur, i-au spus astronautului. Instruit cum trebuie, Gagarin s-a uitat prin jur. Când s-a întors pe pământ fără să vadă fața lui Dumnezeu, satisfacția în cercurile înalte a fost considerabilă.

Comisarii au părăsit scena, așa că locul lor a fost luat de comunitatea științifică. Richard Dawkins, Daniel Dennett, Stephen Weinberg, Vic Stenger, Sam Harris și, cel mai recent, matematicianul John Paulos, s-au uitat și ei primprejur: nu au văzut nimic. Nimeni nu ar fi putut vedea mai puțin.

Este curios că atât de mulți oameni de știință sunt atei. Marii oamenii de știință, Copernic, Kepler, Galileo, Newton, Clerk Maxwell, Albert Einstein, erau fie credincioși fie aveau o sensibilitate religioasă.

Formidabilul fizician Steven Weinberg a recunoscut măcar că așa stăteau lucrurile în privința marilor oameni de știință. Dar noi știm mai bine, pentru că știm mai multe, a insistat el.

Ceea ce ne aduce la o întrebare evidentă: ce anume au aflat oamenii de știință ca să ne convingă pe noi că ei știu mai bine? Presupun că nu este chimia sărurilor cu bor care a înlăturat orice dubiu.

Există cosmologia cuantică, bănuiesc, o disciplină în care misterele mecanicii cuantice sunt puse la treabă pentru a răspunde la întrebarea cum a apărut universul sau dacă a apărut la urma urmei. Acesta este subiectul făcut celebru de Stephen Hawking în cartea sa „O scurtă istorie a timpului”.  Este un efort strălucitor în incoerența sa. Puse în parale, istoria creației din Geneză și istoria oferită de Hawking, nu știu să fie vreun om rezonabil care ar avea ezitări în a alege între cele două.

Apoi este teoria darwinistă a evoluției. Potrivit lui Richard Dawkins, Darwin este cel care a făcut posibil să fii un intelectual ateist împlinit.

Mai degrabă s-ar putea spune contrariul. Ateismul este cel care a făcut posibil să fii un intelectual darwinist împlinit.

În documentarul „Expelled”, unul dintre curioasele exerciții în care oamenii de știință, cel puțin, spun ceea ce gândesc cu adevărat, Ben Stein intervievează un număr de biologi darwiniști gata să ocolească dovezile când este posibil sau să le ignore când nu este posibil. Plin de sine, Dawkins apare la finalul filmului.

Cum a apărut viața pe pământ?
Întrebarea este foarte dificilă, recunoaște Dawkins.

Poate că semințele vieții au fost trimise aici din spațiul îndepărtat?
Ar fi putut.

Sau de o inteligență mult superioară?
Ei bine, da.

Întrebările și răspunsurile curg în cascadă, dar în final Stein nu mai spune nimic. Nu exisită nici o absurditate pe care Dawkins nu este gata să o susțină cât timp poate evita o implicație transcedentală.

Dincolo de cosmologia cuantică și biologia darwinistă – de orbi și de șchiopi – există aura solemnă metafizic a științei însăși. Tocmai la această aură apelează cu reverență atât de mulți oameni de știință. Filosoful John Searle a văzut această aură. „Universul este format din materie și sisteme definite de relații cauzale”, a scris el.

Așa e oare? Dacă e așa, atunci Dumnezeu nu poate fi mai mult decât un alt obiect material, o clasă care include stelele, steluțele, solitoni. Dacă nu, ce motiv am avea să presupunem că Dumnezeu nu ar putea exista?

Nu am avem niciun fel de motiv. Dacă nici științele, nici aura lor nu au demonstrat vreo concluzie relevantă despre existența lui Dumnezeu, de ce este atunci ateismul apreciat în rândul oamenilor de știință?

Nu este nevoie de vreun efort analitic rafinat pentru a vedea de ce era musai pentru comisarii sovietici să se considere ateiști. Nu erau dispuși să tolereze o putere mai mare decât a lor. Cine știe ce năzbâtii ar putea gândi cetățenii sovietici dacă și-ar da seama că Biroul Politic nu este la urma urmei infailibil?

Pe aceeași logică, nu este nevoie de un efort analitic deosebit pentru a înțelege de ce comunitatea științifică găsește ateismul atât de atractiv ca doctrină. Într-un moment în care indivizi altfel respectabili sunt înclinați să creadă că o mare parte din știință seamănă a șarlatanie, este firesc ca oamenii de știință să sugereze agresiv că nimeni nu are o putere mai mare decât ei.

Traducere din engleză de la https://pjmedia.com/blog/the-scientific-embrace-of-atheism/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *