O sărbătoare împreună

30/06/2018 | de Cheryl Swope

În anumite cercuri, cuvântul „curricula” este o anatemă. Potrivit acestui curent de gândire, e mult mai bine să ai o abordare relaxată asupra educației, să faci o educație personalizată, à la carte, sau să-i lași pe copii să decidă ce și când să învețe. Nu trebuie să fii „dogmatic”. Copiii sunt diferiți și trebuie să învețe lucruri diferite – sau, cel puțin, asta începem să credem. Nu ar trebui să stabilim noi ce este bine să citească și nici măcar să cunoască. Lucrurile stau așa: toți oamenii sunt diferiți; prin urmare, toți avem avem nevoie de o educație diferită; prin urmare, oricine pretinde că educația mea ar trebui să fie, în vreun sens, aceeași  cu a altora, ignoră faptul că toți oamenii sunt diferiți; prin urmare, nimeni nu ar trebui să pretindă că anumite cărți ar trebui citite de toată lumea; unii ar trebui să citească anumite cărți, alții, altele. Această dogmă a câștigat așa de mult teren în gândirea profesorilor americani că, astăzi, vei auzi foarte des câte vreun director care se laudă că școala sa nu are curriculă.  Fiecare elev are o programă personalizată, „adaptată” este cuvântul uzual, care să-i satisfacă nevoile și interesele individuale.

Ar trebui lăsat un elev de 18 ani (sau de 6, sau de 11) să stabilească singur conținutul educației sale? – este o întrebare asupra căreia n-ar trebui să insistăm prea mult… Profesorii ar trebui să știe mai bine decât elevii lor ce înseamnă o educație.

Unii dintre noi își mai amintesc de mamele sau bunicile care ne pregăteau, ca la carte, mese bine echilibrate, cu proteine, legume și alimente care să ne întărească oasele. Nu întotdeauna ne plăcea mâncarea, dar o mâncam. Nu negociam, nu dezbăteam, nu ne plângeam. Nu existau comenzi à la carte. Masa avea 2 componente – consistență și nutrienți – predeterminate, iar noi eram bine hrăniți. Și nu doar mâncarea era hrănitoare, ci și conversațiile care o însoțeau. Experții în parenting post modern recomandă, dimpotrivă, ca un copil să nu fie forțat să mănânce, dacă nu îi place mâncarea hrănitoare care i se pune în farfurie.  Lasă-l pe el să aleagă. El știe mai bine. Cât de bine funcționează asta? Vedem părinți tineri care își fugăresc copiii prin casă cu nutrienți „ascunși” în recipiente colorate cu desene animate. Copiii și părinții par extenuați și frustrați, deopotrivă. Întâlnim des cazuri de copii mici care mănâncă mult zahăr, fast-food și alte calorii nefolositoare, iar ceea ce rețin din asta este puțin mai mult decât că își pot controla părinții de cel puțin 3 ori pe zi. Adesea, lucrurile stau la fel și în ceea ce privește școala, chiar și în rândul familiilor care își educă copiii în sistemul homeschooling: copiii nu sunt constrânși să își facă temele, dacă acestea nu le plac. Asemenea farfuriilor pline care ajung la coșul de gunoi,  rafturi întregi de teme nefăcute și tot atâtea resurse de educație zac în casele homeschoolerilor.  De multe ori, vorbim de cărți cumpărate de aceiași părinți care, altădată, spuneau „Nu-mi pot permite o curriculă completă”.  Mai mult decât prețul, cred că ceea ce ne controlează deciziile curriculare este altceva: noi, părinții, nu credem cu adevărat că ar trebui să le impunem copiilor standarde extrinseci. Disprețuim o curriculă elaborată, chiar dacă mustește de resurse de educație de cea mai bună calitate, de literatură clasică și are scopul clar de culturalizare. O înlocuim oricând cu proiecte „hands-on”, cu divertisment de duzină sau cu urmarea stindardului copilului. Când facem asta, ceea ce pierdem este moștenirea comunitară, culturală, respectiv toată bogăția de cunoștințe, frumusețe și rațiune pe care o curriculă are scopul să o transmită unui elev.

Diferențele de învățare ale minții și corpului pot necesita strategii de predare aplicate sau alte metode de stimulare, dar putem ajusta fără să compromitem conținutul. Nu trebuie să lăsăm aceste diferențe să afecteze calitatea studiilor. Putem să ne reafirmăm devotamentul față de o educație bazată pe un fapt comun omenirii. Toți oamenii sunt diferiți, dar sunt și la fel. Dacă o programă comună este imposibilă, dacă admitem că nu există o educație pe care ar trebui să o aibă toată lumea, atunci trebuie să admitem că orice comunitate este imposibilă.  Lăsați-i pe copii să asculte povestea „Charlotte’s Web” ca să înțeleagă frumoasa artă a sacrificiului de sine. Lăsați-i să „trăiască” în cărțile „Little House” ca să înțeleagă datoria față de familie, să înțeleagă ce înseamnă să trudești, să aprecieze bucuriile simple. Lăsați-i să crească cu opere car le vor umple zilele și mințele. Și, mai presus de astea, lăsați-i să asculte și să înțeleagă Sfânta Scriptură, altfel „cum vor veni la El, dacă nu au crezut în El? Și cum vor crede în El, dacă nu au auzit de El?” (Romans 10:14, KJV)

Curricula comună creează comunitatea. Comunitatea dintre indivizi cu nevoi aparte nu este doar posibilă, este esențială. Totul începe de la înțelegerea faptului că toți copiii se aseamănă. Hiper-individualizarea bazată pe diferențe observate sau preferințe puerile nu va servi nimănui, și în niciun caz copilului. Hai să citim aceleași cărți, să cântăm aceleași cântece și să ascultăm aceleași povești, cât mai mult posibil. Având în vedere nevoia stringentă de unitate și de comunitate, nu pare o exagerare să spunem că actuala criză cere, în primul rând, o educație care să pună accentul pe acele aspecte care ne fac asemănători, mai degrabă decât pe acelea în care suntem diferiți. Avem nevoie de o educație care să scoată în evidență natura noastră umană comună, mai degrabă decât individualitatea. Diferențele individuale  pot fi luate în considerare în metodele folosite.

Traducere din engleză de la https://www.memoriapress.com/articles/a-communal-feast/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *