Cum să construiești la scară umană

09/08/2018 | de Roger Scruton

Clădirile ating pământul, iar problema așezării, mai degrabă decât a strivirii, mutilării și anihilării pământului, reprezintă una din funcțiile esențiale ale arhitecturii. Dar clădirile ating și cerul, iar astfel creează unul dintre cele mai semnificative contururi din lumea noastră – orizontul, adică hotarul dintre oraș și ceruri.

Constructorii tradiționali aveau un mare respect pentru acest hotar. Clădirile lor erau concepute să întâmpine cerul cu gesturi luminoase, purtând coroane decorative, atingând înălțimile cu degetele rugătoare ale minaretelor sau cu obeliscurile întrebătoare ale clopotnițelor. Bucăți greoaie de zidărie plată puteau fi câteodată necesare în scopuri militare. Dar nu erau niciodată acceptate pentru folosință în oraș, unde fiecare clădire avea nevoie de o pălărie care să-i înfățișeze natura socială.

Această deschidere față de orizontul cerului se află în spatele farmecului pe care îl au vechile orașe din Europa și din Orientul Mijlociu. Chiar și astăzi poți surprinde străfulgerări ale acestui farmec, pe cerul din Ghent, de pildă, atât de mândru de piețele și manufacturile sale, atât de dornic de a-și sărbători ghildele, congregațiile, școlile și colegiile care își aruncă pălăriile de piatră în sus.

Numai de departe poate fi observat un efect similar în centrele orașelor americane, unde grămezi imense de oțel și sticlă stau dezolante și transparente contra orizontului. Poate doar ici-colo, în vechile zgârie nouri cu căciulile lor de aliaj, să mai fie o amintire palidă a vechiului contur ceresc din lumea veche. Iar când aceste clădiri înalte, menite să arate ca niște jucării de copii sau scule de bucătărie, sunt introduse în acele orașe ale lumii vechi, rezultatul este, ca la Londra, o imagine sfâșietoare a unei figuri bătrâne și demne, desfigurată de huligani.

Acoperișul orizontal a fost una dintre inovațiile de care moderniștii au fost foarte mândri. În opinia lui Le Corbusier, acoperișul plat de la Villa Savoye era dovada unei noi estetici, iar faptul că suferea infiltrații și casa a devenit rapid de nelocuit, nu prezenta niciun interes pentru el. Casa este o „mașină de locuit”, ne-a spus el. Dorea să spună că a fost concepută să fie locuită de mașini, nu de acele creaturi capricioase, însetate de confort și cunoscute sub numele de oameni.

Orizontul vechilor orașe nu era populat doar de clopotnițe, domuri și minarete. Era creat în mare parte de toate aleile cu acoperișuri țuguiate pe care aceste adaosuri decorative își proiectau umbrele adorabile.

Acoperișul țuguiat, ca și fereastra, a fost una dintre acele mari descoperiri pe care orice țânc ar fi putut-o face, dar care, ca și fereastra, avea nevoie de o mare cantiate de cercetare înainte ca arhitecții să se dispenseze de ea. Această cercetare le-a dat posibilitatea arhitecților să creeze clădiri închise ale căror ferestre nu pot fi deschise, care necesită încălzire și răcire constantă, și care se dezintegrează la încheieturi și suferă infiltrații prin acoperiș – toate atribute pozitive care înseamnă demolări și reconstrucție la fiecare 20 sau 30 de ani.

Prin contrast, acoperișurile țuguiate și ferestrele dau naștere unor clădiri care durează pentru totdeaună și care pot fi construite fără sfaturile unui arhitect, cum s-a întâmplat la Ghent. Sunt o catastrofă pentru breasla arhitecților și nu e de mirare că se fac toate eforturile pentru a se pierde știința construirii lor.

Acoperișul țuguiat are un fronton, care se pretează la a fi decorat. Are colțuri unde pot sta statui sau unde pot încolți ornamente. Poartă olane care face umbre vălurite și foarte adesea are o creastă de teracotă de-a lungul apexului, care încheagă cele două ape împreună. Poate fi întrerupt de ferestre mansardate, cu efect încântător, și creează interioare interesante care le reamintesc locatarilor de cerul de deasupra lor. Una peste alta, reprezintă un triumf estetic cu atât mai mult cu cât nu a fost niciodată conceput astfel.

Aruncați un ochi pe revistele și blogurile de arhitectură ca să vedeți cum sunt concepute acum acoperișurile, iar sufletul vi se va rupe. Ca întotdeauna există o singură lecție pe care arhitecții au învățat-o și anume că este cel mai important lucru să fii original, mai ales dacă o cunoaștere reală te împiedică în direcția aceasta.

Traducere din engleză de la theamericanconservative.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *