De ce este școala „fetișul” vremurilor noastre?

24/08/2018 | de Annie Holmquist

Există întotdeauna ceva incitant în începutul unui nou an școlar sau semestru. Noi haine de purtat. Noi cărți de explorat. Noi profesori pe care îi întâlnești. Toate sunt parte din experiența educațională și din ceea ce numim „înapoi la școală”.

Desigur că mulți dintre noi vor pica repede de acord că noile cărți și haine nu sunt cu adevărat ceea ce importă. Sunt ideile pe care le deprindem și școlarizarea primită care aduc o schimbare reală atât în prezent cât și în viitor.

Dar cum ar fi dacă școlarizarea nu ar fi așa de minunată cum am crezut că este? Dacă avem în vedere testele școlare, declinul gândirii și ascensiunea emotivismului, mai putem spune cu adevărat că sistemul de educație este la fel de minunat pe cât ne mințim noi că este?

Aceia dintre noi cărora le place să fie drăguți și nu vor să rănească sentimentele celorlați tind să evite o asemenea întrebare. Dar jurnalistul Malcolm Muggeridge nu avea niciun fel de probleme să fie foarte tranșant în această chestiune, după cum se poate vedea din pasajul următor, decupat dintr-una din cărțile sale:

„Educația, marele idol și marea escrocherie a vremurilor noastre, își propune să ne echipeze pentru a trăi, și este recomandată drept panaceu pentru orice, de la delincvența juvenilă la demența prematură. În cea mai mare parte, nu face altceva decât să adâncească prostia, să pompeze în stima de sine, să impulsioneze credulitatea, și să-i pună pe elevi la discreția spălătorilor de creiere care au tiparul, radio-ul și televiziunea la îndemâna lor.”

Muggeridge continuă prin a explica efectele unui astfel de scenariu asupra societății:

„Am văzut imagini ale unor monștri uriași, dizgrațioși, preistorici, care și-au dezvoltat o asemenea carapace  protectivă încât s-au prăbușit sub greutatea ei și s-au stins. La fel și civilizația noastră se prăbușește sub povara bogăției și a necesității de a o consuma; a propriei fericiri și a necesității de a susține iluziile care o reprezintă; a propriei securități și a armelor nucleare distructive din ce în ce mai sofisticate considerate esențiale pentru așa ceva. Astfel împovărată, și civilizația noastră, s-ar putea să se stingă în curând. Pe măsură ce acest fapt se inserează în conștiința colectivă, apelul la droguri, vise, fantezii și ale resorturi escapiste, în special sex, devine din ce în ce mai pregnant.”

Nu este nevoie de un geniu pentru a vedea că societatea de astăzi a atins într-adevăr un punct, în care mulți se aruncă în distracții pentru a uita de mizeriile generate de „fetișul” sistemului educational înrădăcinat. Întrebarea este cum putem scăpa din acest sistem și cum ne putem întoarce la lumina adevăratei cunoașteri? Muggeridge are un răspuns dătător de speranță:

„Trăind în crepusculul unei civilizații consumate, printre umbrele sale absurde și înfricoșătoare, mai există ceva în care să crezi? În mod curios, aceste circumstanțe oferă un cadru în care scopul din spatele lor reiese, mi se pare, cu o limpezime specială. După cum iubirea omenească strălucește în toată splendoarea ei când ultima licărire de dorință s-a epuizat, la fel și noi a trebuit să facem din lume un pustiu pentru  a-L găsi pe Dumnezeu în ea.”

După cum amintește mai sus Muggeridge, educația a fost de multă vreme prezentată drept salvarea omenirii. Și cu toate acestea, mulți oameni văd că această promisiune a rămas neîndeplinită. Oare a sosit timpul să ne deschidem ochii, să recunoaștem sălbăticia în care trăim, și să căutăm o cale de a ne scoate atât pe noi cât și pe copiii noștri din ea?

Traducere din engleză de la intellectualtakeout.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *