Războiul împotriva căsătoriei țintește controlul copiilor

04/09/2018 | de Peter Hitchens

De ce urăsc atât de tare elitele noastre mariajul de-o viață? De ce brațul legal al acestei elite, Curtea Supremă, le-a acordat ce a mai rămas din privilegiile căsătoriei celor care nu se vor căsători, cum a făcut joi cu alocațiile părinților văduvi?

De ce divizia de propaganda a clasei noastre conducătoare, BBC, promovează un serial numit „Wanderlust” a cărui reclamă, chiar în cuvintele BBC, se „întreabă dacă monogamia de-o viață este posibilă – sau chiar dezirabilă.” Știți la fel de bine ca și mine că în realitate ei nu întreabă.

O spun explicit, printre nenumărate scene de alcov, obositoare și jenante, că nu este nici posibilă nici dezirabilă. Aceasta este o minciună, după cum au dovedit-o milioane de bărbați și femei cinstiți, generoși și buni, în generațiile mai bune de dinaintea acesteia.

Clasa superioară modernă detestă căsnicia deoarece este o fortăreață a vieții private. O urăsc mai presus de toate pentru că nu o pot controla, pentru că este locul unde următoarea generație învață cum să fie o generație de indivizi distincți, gânditori, în loc să fie niște roboți conformiști.

Acolo descoperă adevărul despre trecut, istoria neamului, tradițiile și credințele care ne fac să fim ceea ce suntem. Este locul în care devin capabili să fie liberi.

Dar noii noștri conducători nu doresc acest lucru. Nu doresc oameni deplini care știu cine sunt și de unde vin. Ei vor consumatori obedienți și cuminți, prăbușiți cu gura larg deschisă în fața ecranelor, fleșcăiți de droguri (legale sau ilegale, guvernului oricum nu-i pasă), robind toată ziua pe salarii de nimic, într-o economie suprataxată, pe care se străduiesc atât de tare să o creeze.

E mult mai bine dacă nu au auzit de perioada de aur a istoriei și literaturii naționale, astfel încât să nu știe ce pierd și să nu le pese.

Ar prefera ca tinerii să fie crescuți într-un soi de echivalent moral al unui parc auto, fără să știe nimic cu excepția lucrurilor care le sunt spuse de autorități și industria publicității. În această minunată lume nouă, sexul este un spectacol și un sport, jurămintele solemne nu reprezintă nimic, iar datoria este o glumă.

Din acest punct de vedere, se aseamănă cu sovieticii, care au făcut în mod deliberat divorțul la fel de accesibil ca traversatul străzii, și s-au asigurat pe deplin că niciunul dintre părinți nu are cum să stea acasă să își crească liniștit copiii.

Nu au mers chiar atât de departe precum comuniștii – copiii sovietici erau încurajați să-l slăvească pe martirul cvasi mitic Pavlik Morozov, un copil despre care se presupune că a fost ucis de bunicul său după ce și-a turnat părinții la securitate. Prietenii mei ruși crescuți în acest cult malefic tresăreau când își aduceau aminte. Dar dacă veți fi atenți, veți vedea cum crește în mijlocul nostru o umbră sinistră a acestei culturi a denunțului. Și, pe măsură ce uităm lunga noastră istorie a libertății și dreptății, va fi mult mai ușor ca astfel de lucruri să se întâmple.

La urma urmelor, am fos obișnuiți cu mult timp înainte să vedem la televizor cum polițiștii sparg uși sau fac raiduri în zorii zilei, așa că vom aproba.

Casa englezului nu este castelul său. Iar viața sa nu îi aparține. Aceasta este și va fi semnificația a ceea ce se întâmplă. Printre gemetele și scârțâiturile arcurilor de pat, printre frazele pompoase ale judecătorilor, ascultați cu atenție și îi veți putea auzi cum flutură lințoliul Marii Britanii.

Traducere din engleză de la hitchensblog.mailonsunday.co.uk

1 Comment

  1. Luk spune:

    Mare adevar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *