Cum am putea recunoaște o cultură sănătoasă?

26/10/2018 | de Anthony Esolen

Am putea-o face arătând virtuțile ei supreme. Statele grecești între anii 500 și 300 î.H., deși nu era foarte populate, au dat Apusului „limbajul” arhitectural pe care încă îl folosesc, de la marile hoteluri la casele private. Casa colonială aparține coloniei grecești, înainte de a fi americană. Atena ne-a dat idealurile și unele din mijloacele democrației. A inventat drama. Iar marea troică de dramaturgi, Eschil, Sofocle și Euripide, sunt neegalați de cei care au venit după ei, cu excepția lui Shakespeare. Fără sculptura grecească, nu ar exista nici Michelangelo, nici Rodin. Toată filosofia, spunea Alfred North Whiteheaed, este o notă de subsol la Platon.

Am putea-o face arătând viciile ei supreme. În Anglia victoriană,  femeile și copiii erau recrutați pentru slujbe mizerabile și periculoase în fabrici, doar pentru că acceptau să muncească pentru salarii mai mici decât bărbații, care preferau uneori să își bea mințile. Peste Ocean, în Statele Unite, oamenii se mândreau cu dragostea lor de libertate, în timp ce acceptau drept un fapt împlinit sclavia a milioane de alți oameni. Iar apoi au pornit un război care a costa țara 700.000 de victime, din care țara a triumfat având în cap misiunea morală de a răspândi libertatea la restul lumii, prin forță dacă este cazul. Cât despre noi, ei bine, mai mult de un milion de copii sunt avortați în fiecare an, inocenții plătind pentru patimile noastre.

Dar probabil ar trebui să o facem arătând lucrurile obișnuite, acele lucruri care nu sunt caracteristice unei culturi anume, ci tuturor culturilor.

Cum facem să-i aducem împreună, într-un mod sănătos, pe tineri, astfel încât ei să învețe să evite neajunsurile și să fie recunoscători pentru virtuțile celuilalt sex, astfel încât să se căsătorească și apoi să aibă copii, pe care să-i crească în adăpostul unei case care să fie „casă” chiar și pentru nepoți, dacă le va Dumnezeu ani?

Cum îi învățăm pe copii istoria țării și a civilizației lor, astfel încât să recunoască atât eșecurile dar să cinstească realizările? Cum putem să inculcăm în ei un tip de patriotism care să fie natural ca un butaș care își întinde rădăcinile din ce în ce mai adânc în pământ? Cum să cultivăm în ei o dragoste pentru particularitățile vetrei noastre, doar pentru că este a noastră, pământul nostru natal?

Cum să ne decorăm casele noastre și spațiile publice cu o artă care vine de la oameni și este pentru oameni? Ce lucruri meșteșugite sunt de găsit pe treptele oficiului poștal, pe balustrada tribunalului, sau la băcănie? Să construim ceea ce este simplu și adorabil, sau ceea ce este plictisitor și mohorât? Să construim ceea ce este colorat și direct, sau ceea ce este țipător și neplăcut? Să construim ceea ce este nobil și măreț, sau ceea ce este gigantic și inuman?

Ce vom cânta? Dacă stăpânii noștri ne cer să cântăm cântecele Sionului aflat în captivitate, vom ști să cântăm vreunul? Câți dintre noi pot să ia o chitară sau o vioară în mână și să cânte un cântec de dragoste transmis din generație în generație? Ce muzică îi aduce laolaltă pe bunic și nepot?

Ce fac copii când nu sunt la școală sau la muncă? Ce jocuri se joacă a căror origine nu o știe nimeni? Ce înțelepciune și abilități formează fără ca părinții să știe?

Când ne strângem laolaltă cu vecinii noștri ce facem? Construim o casă, ridicăm un șopron, strângem fânul, mergem la paradă, ascultăm discursuri patriotice, punem muzică, concurăm în jocuri de abilitate, viteză sau forță, cântăm, ne rugăm împreună? Până la urmă, facem ceva împreună cu vecinii noștri? (…)

Cât de dificil este să începi o mică afacere?  Câți tineri ar putea să-și întrețină familia, fără să fie nevoiți să se facă doctori, avocați sau profesori?  Câte dintre tinerele femei măritate nu au nevoie de un salariu mediocru, ci pot să facă munca necesară în viața de familie?

Ce fac oamenii cu timpul lor liber, dacă au așa ceva? Au fost educați cei care au o înclinație spre lectură să aprecieze o carte bună? Ce povești știe toată lumea?

Cum se roagă împreună? Sunt bisericile și sinagogile pline? Ce este mai probabil să se audă, un clopot de biserică sau o sirenă de poliție? Ce mișcă inima? Ce îi face pe oameni să lase deoparte dușmănia?

Acestea nu sunt lucruri extraordinare.

Cred, de asemenea, că aceste lucruri sunt legate. Nu spun că fiecare le implică pe toate celelalte în mod necesar. Spun doar că sunt specifice culturii umane iar o cultură sănătoasă va reuși să le bifeze pe cele mai multe aproape tot timpul.

Așadar, când întrebăm „de ce sunt bisericile noastre goale?” am putea de asemenea să întrebăm „de ce sunt clădirile noastre publice atât de urâte? de ce nu mai avem o artă populară despre care să vorbim? de ce nu se mai știu vecinii noștri unii cu alții? de ce nu mai sunt dansuri pe care toată lumea să le îndrăgească? de ce este vederea unei tinere fete și a unei băiat ținându-se de mână la fel de rară astăzi pe cât era indecența publică pe vremuri? de ce nu se mai căsătorește nimeni? de ce sunt atât de mulți tineri sălbatici tatuați?”  (…)

Măcar acum să aduc un pic de mângâiere rece pentru păstorii bisericii mele. Nu doar ei s-au dovedit complet incompetenți. Suntem cu toții responsabili. Am făcut un dezastru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *