Scrisori pline de ură

05/11/2018 | de Joseph Sobran

Editorialele mele au parte de o mulțime de reacții, majoritatea pozitive, unele negative. Primesc, de la cititori inteligenți și cultivați, multe scrisori și emailuri, adesea stingheritor de generoase, chiar și atunci când nu sunt de acord cu mine asupra unui punct anume. Dar când și când primesc și mesaje mai puțin admirative.

Bănuiesc că este firesc ca mesajele primite să mi se urce puțin la cap. Dar adevărata amenințare la adresa smereniei mele sunt scrisorile de ură.

Mă flatează când oamenii care gândesc îmi apreciază scrierile. Dar mă flatează și când netoții încep să le înjure. Pot să afirm cu sinceritate că majoritatea scrisorilor negative nu le fac  cinste celor care le scriu: sunt în mod caracteristic grosolane, jignitoare, nerezonabile, pline de invective, de judecăți non-sequitur și ortografie greșită. Uneori sunt vulgare.

Oricărei persoane rafinate i-ar fi rușine să scrie asemenea lucruri puerile. Îmi place să antagonizez genul de oameni care scriu așa ceva. Mă amuză când încearcă să-mi insulte inteligența: nu le dă prin cap că m-aș îngrijora cu adevărat dacă ar fi de acord cu mine.

Ce este cu adevărat de neînțeles la acești oameni este că ei presupun că sunt de acord cu ei. Nu se chinuie să argumenteze. Îmi pun etichete, majoritatea (excepție făcând vulgaritățile) putând fi rezumate în cuvântul „bigot”. Dacă mă opun favoritismului rasial etatist sunt „rasist”. Dacă râd de feminism sunt „sexist”. Dacă mă gândesc la homosexualitate ca la o perversiune, sunt „homofob”. Și, desigur, sunt „ignorant” și „reacționar”.

Toate aceste acuzații presupun că accept standardele implicate de ele, când toată ideea este că nu le accept – altfel nu aș argumenta împotriva lor. Ar trebui, se presupune, să retractez și să tac din gură când un netot mă calomniază și îmi pune etichete lipsite sens?
În realitate, astfel de oameni sunt ca membrii unei secte care îi abuzează pe ceilalți cu un vocabular sectar care nu înseamnă nimic pentru cei din afara sectei. Aruncă furioși cu amenințări cu iadul asupra unor oameni care nu cred în iad.
Litania liberală de abuzuri se bazează pe presupoziția că avem cu toții o datorie să fim în pas cu ultimele mode morale, o datorie să ne repudiem propriile noastre tradiții. Vechiul e rău, noul e bun. Dacă încă mai crezi în lucrurile pe care omul occidental le-a crezut întotdeauna – de pildă că sodomia reprezintă un viciu îngrozitor – ești acum un „bigot”.

O asemenea invectivă are la fel de multă autoritate ca eticheta de „învechit” aruncată de o gașcă de puștani. În fapt, înseamnă doar că ai comis păcatul mortal de a refuza să faci parte dintr-o gloată autodefinită ca deșteaptă. Ortodoxia mereu în schimbare a noului, prin opoziție cu permanența vechiului, este inculcată și impusă de mass media, un sistem organizat de presiune a grupului.
Din acest motiv simpatizez instinctiv cu oamenii care refuză să fie intimidați pentru a se conforma Ultimului Răcnet. Îl admir pe reacționarul catolic, pe evreul ortodox, pe protestantul fundamentalist, pe mormon, pe sudistul încăpățânat, pe oricine are curajul să prefere o tradiție în locul unei mode moderne obligatorii. S-ar putea să fiu în dezacord cu el, dar cel puțin știu că nu este făcut din gelatină. Viața sa interioară rezistă la presiunea externă.

Sunt complet în dezacord cu Abraham Lincoln, dar îl respect pe Lincoln pentru că a dezbătut ca un bărbat. Nu a încercat niciodată să câștige o dezbatere prin invective fără noimă. A recurs la adevăruri permanente, nu la lozinci trendy. Din această cauză, argumentele sale sunt încă interesante și vor rămâne așa, mult după ce cauzele șic de astăzi se vor dezintegra precum frunzele moarte. Bune sau rele, aceste argumente au apărut din profunzimile unei minți reale, nu din impulsurile partizane ale unei secte.

Esența nebuniei liberale o reprezintă convingerea că viitorul este de partea sa. Condamnând trecutul, incapabilă să se gândească la lucrurile permanente, ea crede că știe de pe acum care va fi înfățișarea viitorului. Și își imaginează o Zi a Judecății în care oile progresiviste vor fi separate de caprele reacționare.

Bigotismul, termenul favorit al liberalilor bigoți, înseamnă acum refuzul de a accepta viziunea liberală asupra viitorului – o Nouă Societate a guvernului iluminat, a justiției sociale și a eliberării sexuale. Cum se face dar că viitorul nu survine niciodată, ci întotdeauna ne scapă printre degete. Cu toate acestea, adevăratul credincios îl așteaptă oricum și îi blestemă pe cei care se îndoiesc de venirea lui.

copyright (c) Fitzgerald Griffin Foundation, fgfBooks.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *