La limita înfiorătorului

29/11/2018 | de Kyle Smith

Documentarul „Limita înfiorătorului”  își trage numele de la o surpinzătoare remarcă spusă într-un moment de neatenție de fostul CEO al Google, Eric Schmidt. În timp ce zâmbește relaxat în cadrul unei conferințe, Schmidt explică că Google are (a avut?) o poreclă pentru intruziunea excesivă: „Politica Google în privința a o mulțime de astfel de lucruri este să ajungă tocmai la limita înfiorătorului și să nu o treacă”.

Cum au evoluat de atunci lucrurile? „Limita înfiorătorului”, un documentar important și terifiant de 80 de minute care rulează acum pe Amazon Prime, reprezintă o încercare de a răspunde la această întrebare.

Filmul cercetează câteva dintre obiceiurile tulburătoare ale celor doi stăpâni ai internetului, Facebook și în special Google. Un segment din debutul filmului, produs și parțial povestit de ziaristul Peter Schweizer, ilustrează cum istoria căutărilor tale oferă Google un depozit enorm și permanent de informații asupra ta, tot, de la ceea ce ai vrea să cumperi până la ceea ce îți place din punct de vedere intim. În mod natural, Google folosește aceste informații pentru a rafina vânzările de publicitate. Dar ce altceva ar mai putea face cu ele? Cine știe?

Google, după ce a observat că oamenii părăsesc motorul de căutare pentru a hoinări pe internet, a inventat un browser, Chrome. Acum, tot ceea ce faci în online prin intermediul Chrome, este arhivat de Google. Dar Google dorește să știe și ceea ce faci atunci când nu ești în online. Așadar: Android. Imediat ce te loghezi, Android încarcă o imagine completă a locurilor în care a fost telefonul tău în ziua respectivă.  „Toate acestea sunt servicii gratuite, dar este evident că nu sunt”, remarcă profesorul Jordan Peterson, unul dintre cei intervievați în documentar. Este o a afacere care are drept obiect supravegherea. Google Maps, Google Docs, Gmail…Google știe mai multe despre tine decât știe soția. Are inclusiv ciorne ale emailurilor pe care nu le-ai trimis. Ah, și au și puterea de a bloca informațiile pentru a nu ajunge la tine. Doar prin trimiterea rezultatelor nedorite în a doua pagină de căutare, Google poate face mai mult sau mai puțin să dispară. Dar, ați putea spune, este bine că Google nu are niciun fel de parti-pris politic sau cultural, nu? Potrivit lui Peterson, Google i-a oprit accesul la contul de email și la canalul de YouTube când corporația a hotărât că nu este de acord cu ceea ce spune. După ce vezi 10 minute din film, îți vine să îl pui pe pauză și să nu mai folosești nimic din ce produce Google și să treci la alte motoare de căutare (încercați DuckDuckGo, care promite că nu te urmărește și că nu îți arată în căutare rezultate măsluite).

Facebook a devenit sursa de știri numărul unui pentru americani, și este deja ultracunoscută cenzura punctelor de vedere consevartoare ca și minimalizarea poveștilor favorabile conservatorilor. Inginerii de la Facebook au afirmat, de asemenea, că au inserat poveștile pe care le doreau ei în feedul de știri văzut de oameni. Facebook poate influența alegeri invizibil prin trimiterea unor mesaje către anumiți indivizi presându-i să iasă și să voteze. Până și „The Guardian” a folosit termenul de „orwellian” pentru a descrie tehnicile Facebook. Dar, după cum remarcă autorul și gurul tehnologic Jaron Lanier, noi nu sunem cetățeni Facebook, așadar nu avem niciun cuvânt de spus în felul în care este condus, niciun fel de acces la detaliile despre cum gigantul IT decide ce informații să ne arată. Nu există niciun fel de transparență legată de ceea ce se întâmplă.

Google și Facebook sunt în mod efectiv un duopol cu o influență fără precedent asupra vieților și minților americane.  Între timp, guvernul federal este un utilizator masiv al produselor Google și a arătat puțin interes față de o supraveghere atentă. Abia începem să vedem felul în care statul se amalgamează cu cele mai puternice corporații. Psihologul și criticul Google Robert Epstein a descoperit printr-o simplă coincidență că la o zi după ce a scris un articol intitulat „Poate Google să decidă alegerile” nu și-a mai putut accesa internetul indiferent de browserul folosit. Un fragment dătător de fiori îl arată pe Epstein explicând cum cercetările sale arată că manipularea algoritmilor de căutare pentru a favoriza un anumit candidat pot cu ușurință să schimbe intențiile de vot ale oamenilor, fără ca prea mulți oameni să-și dea seama de manipulare. El suspectează o astfel de manipulare în căutările legate de Hillary Clinton, în timpul campaniei din 2016, ceea ce Google a negat.

„Dacă au o astfel de putere, atunci democrația este o iluzie”, spune Epstein (care se descrie pe sine drept apolitic dar admite că a crezut-o pe Clinton a fi un președinte mai calificat decât Donald Trump). „Ar trebui să existe numeroase bariere care să ne asigure nu doar că nu își vor exercita aceste puterei, ci că nu și le pot exercita. Acești giganti hi-tech au o putere de control și o abilitate de a manipula la care Stalin, Mao, Hitler și Mussolini ar fi putut doar visa”, adaugă Schweizer.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *