Cine a câștigat războiul cultural al anilor ’60?

30/11/2018 | de Victor Davis Hanson

În urmă cu 50 de ani, revoluția hipiotă a încercat să răstoarne obiceiurile, tradițiile, ideologia și politica americană.

Radicalii anilor ‘60 au îmbătrânit în cele din urmă, și-au tăiat părul și s-au integrat în establishment. Majoritatea credeau că revoluția s-a fâsâit destul de rapid, fără nicio consecință importantă, pe măsură ce americanii s-au reîntors la „normal”.

Dar poate că nu majoritatea tăcută a câștigat atunci. La o jumătate de secol după acele evenimente, lumea seamănă mult mai mult cu 1968 și cu ceea ce a urmat apoi, decât cu ceea ce a fost înainte.

Majoritatea punctelor de pe agenda culturală și politică a acelei perioade turbulente au fost de mult instituționalizate.

Recrutările militare, cu bune și rele, au rămas defuncte.  Însă stilul de viață a fost schimbat radical – și cel mai adesea nu în bine. Înainte de anii ‘60, majoritatea americanilor se căsătoreau înainte de a avea copii. După, nu se mai întâmplă același lucru. Familiile monoparentale au devenit mult mai frecvente.

O altă moștenire a anilor ‘60 o reprezintă cuplurile care se căsătoresc târziu și care au puțini copii. Aceasta înseamnă o adolescență prelungită, părinți mai bătrâni, proprietate asupra casei întârziată sau inexistentă, și mai mult accent pe timp liber decât pe obligații domestice.

Moda este influențată în continuare de acea perioadă. Mai sunt puține coduri vestimentare rămase în picioare. Până și miliardarii se îmbracă în blugi, tricouri și teniși, mai degrabă decât în pantaloni largi de stofă și pantofi. Ochelarii  cu ramă groasă erau considerați învechiți în anii ‘50, apoi au devenit hip, iar acum sunt normă.

Drogul iconic al anilor ‘60, marijuana, a fost legalizat în multe state și în curând ar putea fi decriminalizat la nivel federal.

Filmele post-60 conțin frecvent genul de nuditate, violență grafică și profanare necunoscut înainte. Dragostea pe marele ecran nu mai este despre curtare, romantism și mister, ci despre sex.

Promiscuitatea și agățatul au fost redefinite în anii ‘60 ca normă, și astfel au ajuns astăzi, însă cu o mulțime de probleme psihologice, sociale și culturale.

Înainte de agitația din universități, nu existau „studii” în curiculă. Încă persista vechea idee că universitatea era obligată să predea filosofie, literatură, știință, matematică și profesii – împreună cu metoda inductivă pentru a folosi această cunoaștere și a da seama de lucruri.

Însă nerăbdătoarea generație ‘60 a aruncat pe geam această moștenire ca naivă , afectată și stavilă împotriva utopiei. Campusurile au devenit în schimb centre de activism progresist. Studiile aduse la zi în antrenează pe studenți să gândească politic corect mai degrabă decât empiric.

Alte idei periculoase ale anilor ‘60 au supraviețuit și s-au transformat în ceva și mai rău. Ideea de liberă exprimare înseamnă astăzi a le închide gura celor cu care studenții nu sunt de acord (…)

Așadar, cine a câștigat bătălia anilor ‘60?

Republicanii vor pretinde că au câștigat mai multe alegeri prezidențiale. Vor pretinde și că majoritatea tăcută a salvat mult din ceea ce era America tradițională. Radicalii acelor ani precum Bill Ayers și Jane Fonda nu au fost niciodată foarte populari.

Însă deschideți televizorul, urmăriți un film sau un meci din NFL, ascultați muzica pop, vizitați un campus, uitați-vă la cum se îmbracă și vorbesc oamenii, plimbați-vă într-un oraș mare, analizați comportamentul vedetelor și politicienilor: vă va fi greu să nu ajungeți la concluzia că anii ‘60 s-au impus.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *