Crăciunul lui Washington Irving

13/12/2018    |   de Christine Norvell

În anii ‘20 ai secolului al XIX-lea, Washington Irving a fost creditat cu resuscitarea romantică a Crăciunului în America. Cartea sa „Notele lui Geoffrey Crayon, gentleman” spunea povești sentimentale despre sărbătoarea britanică cu toate romanțele și tradițiile sale. Cele cinci povestiri de Crăciun au fost publicate mai târziu, în 1875, într-o colecție distinctă, intitulată „Vechiul Crăciun”. Trăind în Londra pentru mai bine de 16 ani, Irving a descris viața de zi cu zi din Anglia pentru cititorii americani dar s-a făcut plăcut și englezilor prin cuvintele sale laudative. Deși aceste vignete de Crăciun erau mai mult observații decât povești, popularitatea sa ca povestitor a cunoscut o creștere inegalabilă în ceea ce privește sărbătoarea Crăciunului.

În „Note”, Irving ne prezintă o colecție de cinci povestiri despre Crăciun, toate specific britanice. Prima poveste „Crăciunul” nu este practic o poveste ci mai degrabă un discurs.  Irving  descrie perioada reuniunilor, trecerea de la întunericul rece și iernatic de afară la căldura fiecărui cămin. Copiii ajunși la maturitatea se întorc „să fie din nou tineri și să iubească, printre amintirile dragi ale copilăriei.” Țăranii și lorzii se adună împreună cu ajutorul muzicii, al bucatelor și al darurilor de lângă foc. Plăcerile materiale stau lângă cele spirituale în povestirea lui Irving: „Slujbele spun frumoasa poveste a originii credinței noastre, iar scenele pastorale care preced sărbătoarea…cresc în intensitate și emoție în preajma Crăciunului, până când izbucnesc în toată splendoarea în dimineața care a adus pace și bunăvoință lumii.”

Irving, totuși, se plânge de dispariția tradiției și a timpului pentru a te bucura.  Suspină după vremurile în care vechile jocuri și obiceiuri medievale predominau. „Rafinamentul nostru modern” a disturbat „vechile și sănătoasele obiceiuri de sărbătoare” iar plăcerile au devenit mai degrabă superficiale decât profunde. Societatea a devenit atât de rafinată încât și-a pierdut „dorul de casă, plăcerile sincere ale căminului”. Dar Irving temperează această scurtă critică prin idealuri romantice și insistă că sărbătoarea Crăciunului încă ne motivează prin farmecele sale spre milostenie și ospitalitate.

Și tocmai aici este problema. Deși Irving a intenționat doar să ne binedispună cu scene pline de simțire, idealurile sale, așa cum apar în descrieri, nu sunt nimic mai mult. Veselie și abundență. Căldură și bucurie. Fiecare confort fizic are doar o aluzie la pruncul  Hristos. Aceste imagini sunt unice și aproape extreme, nu o fotografie a tradițiilor din case reale.

Dar nimeni din Anglia și America nu părea să fie deranjat. Poate că tânjeau după frumusețea, luxul și experiențele pe care Irving le descrie atât de bine. Poveștile au avut într-adevăr un efect. Deși Crăciunul nu era nici măcar o sărbătoare oficială în America, în numai 10 ani, aceste povestiri i-au determinat pe americani să-și decoreze magazinele și casele, să cumpere și să dăruiască daruri, să dea petreceri bogate.

Povestirile au dus la o apropiere între cele două țări, și chiar l-au făcut pe Charles Dickens să caute a-l întâlni pe Irving în turul pe care l-a făcut în America.  În fapt, Dickens era un admirator atât de înfocat al povestirilor de Crăciun scrise de Irving, încât scenele din „The Pickwick Papers” au o asemănare tulburătoare cu imaginile folosite de Irving, și asta cu mult înainte ca „Un colind de Crăciun” să fie scris.

În biografia lui Dickens, G.K. Chesterton dedică un capitol întreg Crăciunului pentru că i-a displăcut felul în care l-a prezentat Dickens. Ar fi spus la fel și despre predecesorul său, Irving. Chesterton a criticat acest Crăciun îndulcit. „Și tihna este, la fel ca și milostenia, un instinct foarte englezesc. Ba mai mult, tihna este, ca și milostenia, o virtute englezească, deși tihna noastră poate și chiar degenerează în materialism, la fel cum milostenia noastră poate și degenerează în laxitate și prefăcătorie”. În stilul său inconfundabil, Chesterton sugerează că tihna duce la materialism, chiar la unul cu miros păgân. „În acest sens, ar fi greu de găsit un exemplu mai edificator decât marea apologie a Crăciunului pe care o face Dickens. Când lupta pentru Crăciun el lupta pentru vechea sărbătoare europeană, păgână și creștină, pentru acea trinitate a mâncatului, băutului și rugăciunii, pentru acea zi sfântă care în esență este o zi de vacanță”, scria Chesterton.

Intenția lui Washington Irving era clară. Spera să-și binedispună cititorii și să recreeze scene vesele de Crăciun din vechea și fericita Anglia. Dar Chesterton susține că romantismul sărbătorii este mai mult decât sentiment. S-ar putea să fie un pericol moral și o avertizare asupra perspectivelor culturii Crăciunului, pe care am ajuns să le trăim astăzi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *