Înainte de a fi cârnați

17/12/2018 | de Joseph Sobran

În fiecare zi, 355.000 de porci sunt măcelăriți în America, observă Matthew Sdcully în cartea sa „Dominație” (St. Martin’s Press).  Numărul lor, în sine, nu m-ar oripila. Felul în care sunt crescuți însă o face.

Spațiul mă împiedică să discut pe larg această carte. Mă voi opri doar la soarta sărmanului, disprețuitului și neplânsului porc.

Scully nu crede în „drepturile animalelor”. După cum sugerează titlul său, el crede în dominația omului asupra animalelor, mai mult sau mai puțin autorizată de cartea Genezei (deși spune, printre altele, că nu este foarte credincios.) Dar el crede de asemenea — noblesse oblige — că dominația omului trebuie să fie umană. Iar în acest moment este orice numai umană nu.

Ferma de modă veche este pe cale de dispariție. Animalele crescute pentru hrană – porcii find doar un singur exemplu – sunt crescuți astăzi în condiții de coșmar, mulțumită metodelor moderne de producție eficientă. Puțini dintre ei apucă să vadă soarele în decursul vieții lor. Sunt concepuți artificial și se nasc, trăiesc și mor, în „ferme-uzine”, în cuști metalice atât de înguste încât mamele lor abia dacă au loc să se așeze pe jos, fie să doarmă sau să nască.

Mizeria și mirosurile, spune Scully, sunt insuportabile. Porcii nu sunt în mod natural murdari. În condiții naturale, își lasă reziduurile la o distanță apreciabilă de unde mănâncă și dorm. Dar „fermele-uzine” nu permit asta. Purceii trăiesc și mor în spații strâmte de unde nu pot evada nici măcar pentru un moment. Potrivit logicii după care funcționează aceste uzine, dacă ar avea un pic mai mult spațiu, scroafele ar putea accidenta din greșeală puii. În timp ce sunt îngrășate artificial, mușchii li se atrofiază, înțelegeți, și devin atât obeze cât și și neatente.

Au parte de un regim compus din chimicale, mâncare nepotrivită, „vaccinări, tăieri de urechi, scoaterea dinților, tăierea cozii, iar masculii sunt castrați. Toate acestea…fără folosirea unui anestezic local.” Castrarea se face, de regulă, cu un cuțit fierbinte. Cozile trebuie tăiate cu cleștele „deoarece înțărcarea prematură i-a lăsat în căutarea permanentă a ceva de mestecat sau de supt, și deoarece cele cinci sau șase luni pe pământ vor fi petrecute într-o mulțime în care te holbezi la posteriorul celorlalți captivi, mestecând cozile din față, în timp ce aceia din spate fac același lucru.” În mod incredibil, scopul tăierii nu este de a le reduce durerea ci de a le-o crește, astfel încât purceii mai tinerii vor fi mai puțin agresivi și astfel vor apărea mai puține infecții.

Când antibioticele sunt retrase, cu o săptămână înainte de a fi sacrificați, mulți dintre porci fac pneumonie. „Tremurând, mulți își pierd controlul asupra intestinelor iar podelele trebuie spălate constant de excremente.” Scully citează din New York Times cu privire la ce se întâmplă mai apoi: „Porcii care guiță sunt direcționați, printr-un tunel, într-o zonă unde sunt electrocutați, înjunghiați în jugulară, apoi tăiați, ridicați și purtați prin fabrică. Sunt scufundați în apă clocotită, părul este îndepărtat, apoi trecut printr-un cuptor unde li se arde părul rămas, și în cele din urmă tranșați de o armată de imigranți tineri.”

Acești muncitori, notează Scully, „poartă căști ca să nu audă țipetele”. Majoritatea consideră această muncă demoralizatoare.

Când sunt sacrificați 2000 de purcei pe oră de către muncitori necalificați, apar inevitabil greșeli. Astfel, porcii care supraviețuiesc sunt „aruncați de vii în bazinul cu apă clocotită.”
Cu toate acestea producătorii – nu îi putem numi fermieri – acestor porci blestemați insistă cu toată seriozitatea că animalele sunt bine tratate și duc o viață mulțumitoare. Pe baza dovezilor lui Scully, pare îndoielnic. Dar este cert că eficiența acestor uzine este atât de mare încât fermele tradiționale nu pot concura cu ele.
Așadar, iată o mică preistorie a cârnatului de dimineața. Este o mică bucată dintr-un animal, care nu a cunoscut altceva decât cruzime și o mizerie greu de imaginat.

Nu știu ce fel de concluzii practice urmează. Tot ce știu este că Scully i-a dat conștiinței mele o lovitură în plexul solar.

Un volumul de eseuri de Joseph Sobran este în curs de apariție la Editura Contra Mundum.

copyright (c) Fitzgerald Griffin Foundation, fgfBooks.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *