De ce sunt importante cărțile

07/02/2019 | de Martin Cothran

În anul 1929 autoarea de cărți de copii Anne Parrish era în vizită la Paris. Și-a lăsat soțul într-o cafenea iar ea s-a dus să se uite printr-unul din multele anticariate ale orașului. Acolo a găsit o copie a cărții lui Helen Wood „Jack Frost and other stories”, una dintre cărțile sale favorite din copilărie. S-a întors la cafenea, s-a așezat și i-a arătat soțului ei ce a găsit. El a deschis cartea, a răsfoit câteva pagini și s-a oprit.  I-a înapoiat cartea, deschisă la pagina de început. Pe carte o mână de copil a scris „Anne Parrish 209 North Weber Street, Colorado Springs, Colorado.”

Cartea pe care găsit-o într-o altă parte a lumii s-a arătat a fi propria carte, cea pe care a avut-o când era copil. Era ca și cum și-ar fi descoperit un prieten demult pierdut.

O carte este doar un obiect fizic. Și totuși, după cum știe orice iubitor de carte, este mult mai mult decât atât.

O carte nu este doar un vehicul pentru transmiterea unor idei abstracte. Există ceva în natura palpabilă a cărții care pare să întruchipeze ceea ce ne spune. Cumva materializează cuvintele scrise în paginile sale. O carte este ceva ce am văzut cu ochii noștri, pe care ne-am  uitat și pe care mâinile noastre au atins-o.

Vorbesc desigur despre cărțile fizice, nu despre Kindle sau iPad. Acestea nu sunt lucruri cu care să ne reîntâlnim mai apoi în viață, într-un loc îndepărtat, la ani distanță după ce le-am pierdut. Și dacă am face-o, ele ar fi de demult scoase din uz.

O carte reală nu va fi niciodată scoasă din uz.

Orice iubitor de carte îți va spune că nu doar imaginea cărții sau senzația pe care ți-o dă la atingere, ci chiar și mirosul ei îți poate influența sufletul.

Când eram copil, tatăl meu avea un set de enciclopedii Collier pe care și l-a cumpărat cu puținii bani pe care îi avea pe vremea când era student la Universitatea Clemson la mijlocul anilor ’50. Erau printre puținele cărți pe care le aveam în casa noastră. Aveau un miros specific dar plăcut care te izbea direct când deschideai un volum.
Se spune că dintre simțuri, mirosul este cel pe care ți-l vei aminti cel mai mult. Pentru mine, mirosul acelor enciclopedii reprezenta mireasma învățării și cunoașterii. Mi-l voi aminti până în ziua în care voi muri.

Cărțile sunt artefacte. Sunt importante pentru ideile pe care le conțin, dar au, de asemenea, o viață și o istorie a lor.

Una dintre cărțile aflate în biblioteca mea este o ediție foarte veche a cărții lui R.G. Colingwood „The idea of nature”. Reprezintă una dintre cele mai bune istorii ale trecerii de la gândirea antică la cea modernă. Dar dincolo de calitatea cărții, pe coperta interioară se găsește inscripționat numele lui Richard Neibuhr, fratele filosofului Rienhold Neibuhr. Richard a fost la rândul lui faimos pentru cartea „Christ and culture”, una dintre cărțile importante despre cum ar trebui să se poziționeze creștinii față de cultura în care trăiesc. În această copie a cărții lui Collingwood, mai demult  parte din biblioteca lui Richard, se găsesc însemnările lui Richard pe marginea textului lui Colingwood. Cartea am cumpărat-o pentru trei dolari de la un anticar neatent.

Eu fac notații pe toate cărțile, inclusiv pe aceasta. Când unul dintre băieții mei mă vede, începe să mă certe pentru că pângăresc o carte altfel valoroasă. Mă uit la el calm și îi spun: „Această carte poartă nu doar semnele lui Neibuhr ci și pe acelea ale augustului tău tată. Și din moment ce această carte va fi într-o zi a ta, știu că notele mele nu vor face decât să-i crească valoarea în ochii copiilor mei credincioși.”

Ce ar mai putea spune?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *