Grădinile, cimitirele și Împărăția lui Dumnezeu

19/03/2019 | de Andrew Gould

Imaginea paradisului ca o grădină idilică împrejmuită este extrem de veche și universală. Timp de mii de ani, palatele au fost construite în interiorul unor grădini, iar regii antici și-au trăit viața într-un peisaj artificial de o frumusețe ideală – o icoană a lumii naturale transfigurată într-un rai. Există o credință foarte venerabilă conform căreia orice grădină reprezintă o restaurare a Edenului, și încă din cele mai vechi timpuri grădinile palatelor au imitat deliberat anumite caracteristici ale Edenului. Grădina era întotdeauna un pătrat. O fântână, aflată în centru, pompa apa în patru canale care reprezentau direcțiile cardinale – o imagine a celor patru râuri din rai la care face referire Geneza 2:10-14.

Acest design arhetipal își are originea în Persia antică (ca însuși cuvântul paradis). Aproape universal, acest tipar a influențat forma grădinilor din Roma, Bizanț, Califatele arabe, imperiile persane din India, și regatele medievale din Europa de Vest.

Dată fiind bogata istorie simbolică a grădinilor, cum se încadrează ele ca artă liturgică în expresia iconică a Împărăției lui Dumnezeu? Pentru a înțelege relația complexă dintre templul ortodox și peisajul înconjurător, trebuie să avem mai întâi în vedere următorul lucru: noi nu mai trăim goi în grădină, precum Adam și Eva.
Grădina Edenului avea în centrul său Pomul Vieții și al Cunoașterii, dar grădina ortodoxă are o biserică în centrul ei, noua fântână a vieții și a cunoașterii. Tot terenul din jurul bisericii reprezintă teritoriul Împărăției lui Dumnezeu. A intra pe poarta Bisericii înseamnă a păși într-o lume diferită. A te plimba prin grădină spre biserică înseamnă a începe un urcuș fericit spre înălțime pentru a-L întâlni pe Domnul nostru care stă pe tron în Noul Ierusalim.

În țările deșertice, grădinile vechilor biserici erau separate minunat de peisajul înconjurător. O mănăstire din Egipt și Palestina este precum o arcă a raiului ancorate într-un ocean de nisip. După o călătorie lungă printr-un peisaj dezolant, se poate observa cum se înalță, dincolo de zidurile mănăstirii, palmierii. Dincolo de ziduri se află flori și pasări și mirosuri încântătoare. Chiar și în țări cu un climat mai proaspăt, separația grădinilor bisericii de împrejurimi era văzută ca fiind foarte importantă. Fie printr-un zid înalt, sau doar printr-un gard cu o poartă, terenul bisericii era întotdeauna separat de lumea căzută, iar tot ce se afla în interior radia frumusețea vieții.

Pe de altă parte, peisajul natural al Rusiei pare să aibă calități paradisiace înnăscute. Datorită lungilor ore de lumină din timpul verii, florile cresc la dimensiuni uimitoare și cu mirosuri incredibile, fiecare luncă arătând ca o grădină înfloritoare. Poate că aceasta a contribuit la conceptul de „Sfânta Rusie”, ideea după care întreaga țară este sfințită. Într-adevăr, peisajul verde din Rusia este presărat de biserici ca și cum întreaga țară ar fi o grădină de biserică. Iar procesiunile bisericilor ruse merg în mod regulat pe distanțe uriașe, de la un sat la altul, prin câmpii și păduri. Într-un fel, aceasta este imaginea ideală a Împărăției lui Dumnezeu – frumusețea bisericii răspândindu-se pe tot pământul.

Dar o națiune ortodoxă se construiește de-a lungul secolelor, iar un peisaj sfințit este un obiectiv și mai îndepărtat dat fiind vandalismul ecologic al modernității. Astăzi, majoritatea bisericilor ortodoxe sunt precum mănăstirea din deșert, un avanpost singuratic în mijlocul pustiiri și ticăloșiei. Pentru oamenii moderni, o grădină de biserică frumoasă are o mare importanță. Majoritatea oamenilor vin la biserică cu mașina, călătorind cu o viteză neliniștitoare printr-un peisaj urât. Doar lăsând în urmă mașinile noastre și trecând prin poarta bisericii putem scăpa mental de banalitatea lumii căzute. Scurta plimbare din grădină la biserică ne dă posibilitatea pentru o clipă de a admira frumusețea creației lui Dumnezeu și liniștea prezenței Sale. Vederea florilor și auzul cântecelor păsărilor ne recalibrează atenția asupra frumuseții Vieții, departe de presiunea agitată a modernității.

După ce asigură confortul în viață, curtea unei biserici asigură și confortul în moarte. În mod tradițional, o biserică este înconjurată de morminte. Cât de frumos este să-i vezi pe credincioși așezați simbolic pentru a se odihni în raiul veșnic! Cât de minunat este că morții se adună cu vii împrejurul bisericii lui Dumnezeu! Prezența mormintelor este întotdeauna o mare binecuvântare pentru grădina unei biserici, dar și designul mormintelor are semnificații importante. Pietrele de mormânt moderne, realizate din granit, au o perfecțiune rece, asemănătoare mașinii și străină de o grădină vie. Arată cel mai bine în rândurile militare pe un gazon tăiat fără greșeală. Mormintele din grădina unei biserici trebuie să fie în armonie cu plantele și pietrele naturale. Tradițional, crucile de mormânt erau realizate din lemn sau din lespezi de piatră despicate natural. Sunt neimpunătoare și devin mai frumoase pe măsură ce îmbătrânesc și se degradează. Stau în grădină precum niște eremiți, înțelepți și tăcuți, salutând vizitatorii doar cu semnul crucii. În unele țări, mica parcelă în care se odihnește cel trecut la cele veșnice este împrejmuită cu o bordură de piatră care face o mică grădină proprie – un semn că cel iubit a devenit o parte din rai, și o oportunitate pentru cei rămași în viață de a-l pomeni prin îngrijirea micii grădini.

Cum ar trebui o biserică în zilele noastre să realizeze designul peisajului din jurul lăcașului de cult? În antichitate, bisericile bizantine aveau întotdeauna o curte închisă în față, iar aceasta avea întotdeauna fântâni în care credincioșii se spălau înainte de a intra. (Arhitectura moscheilor încă imită foarte fidel acest model bizantin). Dar aș spune că, în zilele noastre, în civilizația noastră modernă, unde prisosesc dușurile dar liniștea este o raritate, este nevoie de un tip diferit de purificare. Modernii ajung la biserică bine îmbăiați, dar cu mințile agitate. Ar trebui să construim curți frontale bisericilor noastre unde să se afle grădini minunate. Ar trebui să fie bine delimitate de ziduri înalte sau de garduri care să țină departe distracțiile lumii căzute. Simțurile noastre se pot readuna acolo pe priveliști, sunete și mirosuri ale vieții reale și naturale. Pentru că, doar lăsând la o parte toate grijile lumești, putem începe lungul nostru urcuș către Împărăția lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *