Icoana Împărăției lui Dumnezeu. Artele liturgice

25/03/2019 | de Andrew Gould

Arta liturgică a Bisericii Ortodoxe nu oferă altceva lumii decât o viziune a Împărăției lui Dumnezeu. Nu poate exista o chemare mai înaltă pentru artă decât aceasta. Arta liturgică reprezintă efortul combinat al apostolilor și teologilor, imnografilor și compozitorilor, arhitecților și pictorilor, a tuturor tipurilor de meșteșugari, a preoților și a cântăreților prezenți la fiecare slujbă, de a revela cu ajutorul atât de multor arte realitatea Împărăției lui Dumnezeu.

Și totuși, în pofida aceste chemări înalte și a imensei complexități a acestei îmbinări artistice, arta liturgică a fost puțin studiată ca un tot integrat. Unii cercetători s-au concentrat pe texte sfinte, alții pe tradiția muzicală sau pe icoane, dar există puține încercări de a înțelege cum depinde fiecare de cealaltă. Mai mult, artele „minore”, ca mobilierul și textilele liturgice, abia dacă sunt studiate, și puțini sunt aceia care iau în considerare rolul pe care aceste arte îl joacă în exprimarea plenitudinii Împărăției lui Dumnezeu.

Creștinii ortodocși, în special cei din America, trebuie să dezvolte o înțelegere mai profundă a rolului pe care îl joacă arta liturgică. Am primit Tradiția Ortodoxă în formă fragmentară. Textele liturgice ne-au parvenit intacte din lumea veche, dar tradițiile iconografice și arhitecturale nu au emigrat în vreun fel, și drept urmare necesită o reconstrucție atentă cu ajutorul cercetării. Practicile muzicale și ceremoniale pe care le-am moștenit au nevoie de îmbunătățire, iar artele minore supraviețuiesc astăzi ici-colo, în parte ca niște tradiții sentimentale al căror scop a fost uitat, în parte ca un pic mai mult decât decorațiuni, considerate astăzi un lux dispensabil.

Această istorie fragmentară și prejudecățile academice din lumea modernă au condus la un dezechilibru cert. Textele sfinte sunt tratate cu mare atenție în seminariile noastre, iar bisericile fac toate eforturile pentru a le înfățișa cum trebuie. Dar celelalte arte sunt adesea dezavuate ca simple decorațiuni pentru texte. Icoanele sunt interpretate drept o altă cale de a ne arăta ceea ce știm deja din texte. Muzica nu este altceva decât o altă metodă de a face imnografia să sune frumos și solemn. Iar arhitectura, veștmintele și mobilierul există pentru a furniza decorum și simbolism unei slujbe al cărei singur scop este închinarea în fața Domnului prin Scriptură și rugăciuni.

Perspectiva aceasta este falsă. Nu doar textele sfinte exprimă divinitatea. Tot ceea există în lume are capacitatea de a ni-L revela nouă pe Dumnezeu, iar fiecare formă de artă liturgică ni-L revelează în felul său pe Dumnezeu. O icoană este sfântă pentru că ne arată ceva din punct de vedere nivel vizual despre Împărăția lui Dumnezeu. Nu poate fi redusă la un sistem de simboluri, un fel de text pictat. O melodie poartă un înțeles care este pur muzical. Unele melodii sunt potrivite pentru biserică, altele nu, iar motivul pentru aceasta poate fi doar ascultat, nu explicat prin cuvinte. Imnele sfinte ne revelează un adevăr despre Rai care nu poate fi găsit în Scriptură.  Chiar și artele minore – un melanj de arome, broderia de pe un ștergar sfânt – reprezintă direct o față a Împărăției lui Dumnezeu. Nu sunt acolo ca ornamente pentru altceva, ci mai degrabă ele în sine sunt icoane, străfulgerări fundamentale ale plenitudinii Împărăției lui Dumnezeu. A nega acest lucru înseamnă a nega Întruparea. Credința noastră nu este aceea în care Logos-ul a devenit text. Hristos s-a întrupat și ni L-a revelat nouă pe Tată nu doar în cuvintele Sale, ci și în însăși prezența Sa.

Biserica a admis întotdeauna că o credință a întrupării trebuie să fie manifestă într-o liturghie complet întrupată, unde artele lucrează împreună pentru a edifica toate simțurile. Iar dacă arta liturgică trebuie să exprime plenitudinea Împărăției lui Dumnezeu, atunci toate artele trebuie să lucreze împreună. La urmare urmei, mirosul nu poate explica mai bine doctrinele decât poate Scriptura să ne spună cum miroase raiul. Și astfel, pe măsură ce explicăm artele una câte una, devine clar că fiecare artă are anumite puncte tari și slabe în termenii a ceea ce poate exprima. În timp ce textele sfinte au puterea de a explica fapte și abstracții cu o mare claritate și precizie, ele sunt incapabile să miște inima noastră cu acea intensitate bruscă a unei clopot de biserică sau cu frumusețea uluitoare a unui iconostas.

Aș dori să sugerez că în artă există un spectru. La un capăt sunt artele care poartă un înțeles specific și evident, iar astfel de arte includ textele și icoanele. La celălalt capăt sunt artele al căror înțeles este foarte obscur și non-verbal, precum mirosul și clopotele. La mijloc se află arhitectura și muzica, care au caracteristici ale ambelor părți. Interesant este că adesea se întâmplă în artă ca, cu cât avem un înțeles mai evident și concret, cu atât mai puțin captivantă și convingătoare este acea artă pentru simțurile noastre. Textele sfinte și icoanele sunt ușor de ignorat. Necesită atenție concentrată pentru a le înțelege, iar adevărul pe care îl exprimă este ușor de respins de non-credincioși. Pe de altă parte, sunetul impresionant al unui clopot grandios mișcă cele mai adânci locuri ale inimii noastre și îl atinge la fel pe credincios și non-credincios, deși niciunul s-ar putea să nu știe cum să interpreteze înțelesul clopotului. Clopotul ne spune ceva ce Scriptura nu ne poate spune.

Dacă examinăm toate artele liturgice, una câte una, este posibil să evaluăm punctele tari și slabe ale fiecăreia. Fiecare artă are ceva unic de revelat despre Dumnezeu și Împărăția Sa. Astfel, chiar dacă le lipsește experiența spirituală directă a raiului, accesibilă multor sfinți încă de pe aici de pe pământ, prin atenție sporită față de expresiile liturgice ale Tradiției noastre putem prinde ceva din frumusețile Vremii ce va să vină. Cu cât se apropie artele liturgice de canoanele tradiționale ale Ortodoxiei, cu atât sunt ele mai susceptibile să exprime adevărul pe care îl poartă. Dar inimile și mințile noastre trebuie să fie formate pentru a primi acest adevăr prin aceste Tradiții, astfel încât să dobândim ochi pentru a vedea. Ce va urma în decursul acestei serii este o încercare imperfectă de a descrie raiul din lucrurile lumii.

(Acesta este primul episod dintr-o serie dedicată artelor liturgice care va apărea în traducere pe Contra Mundum. Până acum, a apărut un prim text  dedicat grădinilor.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *