De ce disprețuiesc elitele munca manuală?

21/05/2019 | de José Niño

De când a fost propusă legiferarea salariului minim de 15 dolari/oră în SUA, mulți politicieni au ajuns să creadă că anumite forme de muncă sunt sub demnitatea oamenilor.

Această problemă s-a agravat în momentul în care reprezentanta congresului american, Alexandra Ocasio-Cortez, a afirmat că new-yorkezii merită „slujbe demne”, asta după ce Amazon  a anunțat că va construi un nou sediu în Queens. Altădată, același oficial s-a declarat stupefiat să vadă câțiva oameni, dintre care unii erau fără adăpost, plătiți de niște lobbiști ca să stea la rând, în locul lor, la audieri. S-a declarat surprinsă să vadă că „aceasta este o practică normală iar oamenii nu au o problemă cu așa ceva”.

Pentru un ales care pretinde că luptă pentru omul de rând, o astfel de perspectivă miroase a elitism. Îi ignoră complet pe acei oameni care trebuie să găsească modalități de a supraviețui, chiar dacă asta înseamnă uneori să accepte slujbe „nedemne”. În fapt, aceste slujbe „nedemne” sunt adesea benefice, raportate la alternative. Pentru cineva fără adăpost, asta ar putea însemna diferența dintre un venit și a îngheța de frig.

Când reflectăm la acest subiect, ne dăm seama că slujbele „nedemne” sunt la fel de americane precum plăcinta cu mere. Un magnat precum Andrew Carnegie și-a început cariera ca muncitor necalificat într-o fabrică de textile câștigând 1.20 dolari pe săptămână. Munca în astfel de condiții ar stârni astăzi reacții de șoc și groază din partea elitelor intelectuale. Pe atunci, când exista libertatea de a munci, astfel intrau oamenii în câmpul muncii.

În acele vremuri, mobilitatea socială era un dat ca urmare a nonintervenției guvernamentale în economie. Nu exista impozit pe venit, nu existau milioane de reglementări, nu exista bancă centrală care să distorsioneze economia.

Precum în cazul lui Carnegie, o mare parte din poveștile de succes americane își aveau origini modeste. Unii dintre cei mai de succes antreprenori americani au început în slujbe modeste. Ceea ce uităm, însă, este că aceste slujbe au reprezentat o bază solidă pentru ca ei să meargă mai departe.

Multe astfel de slujbe se găsesc în sectorul micilor întreprinderi, care, dacă este să fim cinstiți, a fost în mare parte minimalizat de comentatori. Acest sector oferă muncitorilor o experiență valoroasă și beneficii sociale. Din nefericire, guvernul stă în calea dezvoltării micilor afaceri.

„Statul, la toate nivelele, introduce din ce în ce mai multe reglementări indiferent de mărimea afacerii. Și cu toate acestea, micile firme au de suferit deoarece au un acces limitat la finanțarea și resursele necesare pentru a face față cerințelor de reglementare. Licențele și reglementările în muncă produc multe neajunsuri afacerilor mici, și în același timp îi îndepărtează pe potențialii întreprinzători.”

Dat fiind cât de mult s-a transformat economia occidentală într-o economie a serviciilor și a gulerelor albe, se presupune în mod automat că munca de tipul acesta reprezintă singura cale de urmat. Astfel, politicile publice ar trebuie făcute pentru a urma această tendință. Totuși, ca urmare a apariției unor oameni precum Mike Rowe, s-a constatat o recrudescență a slujbelor care erau privite cu suspiciune de elitele politice. În fapt, unii indivizi au reușit să-și facă o carieră în aceste nișe. Iar acest lucru îi nemulțumește pe mulți comentatori politici, așa cum a observat cu mult timp în urmă Ludwig von Mises:

„Gulerele albe suferă de o condiție specifică: stând în spatele unui birou și punând pe hârtie cuvinte și cifre, el este înclinat să exagereze importanța muncii sale. La fel ca și șeful, el scrie și citește ceea ce alți muncitori au pus pe hârtie și vorbește direct la telefon cu alți oameni. Plin de mândrie, își imaginează că aparține elitelor de business și își compară munca cu cea a șefului. În calitate de „muncitor cu creierul”, el îi privește cu aroganță pe cei care muncesc cu mâinile murdare și soioase.”

Contrar ideii populare, anumiți oameni au reușit să prospere în domenii ca instalații sau sudură folosindu-se de cunoașterea acumulată ca muncitori obișnuiți, pe care au folosit-o apoi în antreprenoriat. Asta face ca anumite „gulere albe” să fie mânioase: „Devin furioși când văd că mulți dintre lucrătorii manuali obțin salarii mai mari și sunt mai respectați decât ei. Ce păcat, se gândește el, că sistemul nu apreciază munca sa „intelectuală” conform valorii sale reale și răsplătește munca neinteresantă a celor lipsiți de educație”

Mike Rowe observă corect că americanii au devenit obsedați la modul fanatic de slujbele de birou până într-acolo încât intră la datorii pentru a obține niște diplome, pe care le folosesc mai apoi ca să lucreze într-un domeniu care nu este pe gustul lor. Trebuie să aveți în vedere că prețul enorm al educației nu reprezintă o coincidență. Este produsul subvențiilor guvernamentale pentru împrumuturile școlare și al standardelor de acreditare care protejează școlile de competiție.

Contrar „experților” care susțin natura schimbătoare a politicii, anumite lucruri nu s-au schimbat. Statul managerial rămâne intact.

Cu toate acestea, ar trebuie să le reamintim în permanență muncitorilor că munca lor „nedemnă” ar trebui să fie celebrată. Adesea, multe din problemele cu care se confruntă pot fi puse în cârca guvernului. La urma urmelor, povestea americană este plină de cazuri în care indivizi care au început de jos au ajuns să facă o carieră impresionantă. Punctul cheie îl reprezenta faptul că aveau de-a face cu un stat neintruziv care le permitea oamenilor să progreseze în funcție de eforturile lor, fără să se îngrijoreze că sunt blocați din punct de vedere al carierei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *