Icoana Împărăției lui Dumnezeu – Pânzeturile (9)

03/06/2019    |   de Andrew Gould

În bisericile ortodoxe folosirea pânzeturilor oferă un debușeu pentru artele textile în întregime diferite de cele folosite la veștmintele de mătase. În multe țări există tradiția de a împodobi icoanele cu ștergare sfinte. Aceste rușniki sunt cel mai adesea albe cu motive roșii și cu broderie. Sunt modele populare de dinainte de creștinism, iar broderiile sunt atât de vechi încât interpretarea lor este adesea necunoscută celor care le țes. Fiecare regiune sau sat are anumite modele tradiționale care au persistat de-a lungul secolelor și chiar mai bine. Unele elemente, precum spicul de grâu, au un înțeles evident în contextul creștin, dar alte motive care s-au perpetuat din vremurile păgâne nu au niciun înțeles perceptibil pentru țesătorii creștini. Astfel, țesăturile brodate reprezintă aproape un pol opus iconografiei. Sunt o formă de artă vizuală în care reprezentarea și înțelesul definitiv nu sunt importante.

În pofida adoptării lor pentru scopuri liturgice, țesăturile brodate rămân în continuare ștergare care pot fi utilizate pentru ștergerea și uscarea obiectelor în contexte non-liturgice. În viața satului ele funcționează ca un fel de monedă cu valoare mai degrabă socială decât monetară. Sunt date de pomană din abundență la înmormântări și nunți, iar o colecție bogată înseamnă o viață lungă de familie și prieteni. În biserică, ele au fost folosite prima oară ca prosop pentru preot ca să-și șteargă mâinile sau pentru a-i oferi pâine episcopului. Dar și-au dobândit un rol mult mai important și anume acela de a cinsti icoanele. În multe biserici de sat, este foarte important ca fiecare icoană să fie decorată cu un ștergar. Este treaba femeilor din sat să facă aceste ștergare pentru biserică și să le țină proaspete și curate.

Tradiția rușnikilor nu a adoptat niciodată pretențiile modelului neoclasic. Rămâne o tradiție populară, botezată de țărănci în viața liturgică a ortodoxiei fără intervenția sau atenția bărbaților. Însă, într-o biserică tradițională ele au un impact vizual considerabil. Prin modelul și stilul lor, sunt adesea singura formă de artă dintr-o biserică unde nu există decât simplitatea artei populare, fiind singurul obiect prezent alb la culoare. Prin simpla dragoste anonimă, ele revelează munca neobosită și rugăciunile nevăzute ale femeilor smerite care reprezintă coloana vertebrală a oricărei parohii. Stilul lor rustic și materiale modeste ne dezvăluie că nu doar ctitorii bogați înfrumusețează casa Domnului. Într-adevăr, credința săracilor și obidiților reprezintă mai mult în ochii lui Dumnezeu decât toată bogăția oamenilor, așa că rușniki sunt cel mai aproape de sfinți din toate daniile oferite bisericii. Un ștergar îmbrățișează icoana ca o bunică – un contrapunct minunat față de sfeșnic, care onorează icoana cu darul mai abstract al uleiului și flăcării.

Deși ștergarele reprezintă o tradiție populară românească și slavă, folosirea lor liturgică este universală. În bisericile grecești și arabe, o utilizare comparabilă apare în alte forme. Dantela albă este un fapt comun în bisericile din toate țările. Adesea decorează marginile țesăturilor albe folosite pentru tot soiul de scopuri funcționale și decorative. Din moment ce liturghia ortodoxă este efectuată de preoți, prezența pânzeturilor, a dantelei și a broderiei în decorațiunile liturgice adaugă o notă de smerenie feminină. Ortodocșii din America ar trebui să aibă mai multă atenție față de această tradiție. Reprezintă un element indispensabil pentru finisajele tradiționale dintr-o biserică. Nu reprezintă doar „culoare liturgică”, bună uneori pentru decor, eliminată alteori din motive diverse. Reprezintă o tradiție mai veche și mai universală decât culorile liturgice și ar trebui să fie mereu prezentă în biserică la fel ca femeile smerite care le țes.

În America, femeile ar trebui să învețe să-și facă singure ștergarele pentru icoane. Ar fi o mișcare înțeleaptă să preia modelul de bază al ștergarului slavic, în mare parte alb cu motive predominant roșii. Aceste culori sunt adesea cel mai bun supliment pentru icoanele tradiționale și tâmplăria din biserică. Simplitatea geometrică a modelelor este importantă pentru a nu concura vizual cu icoana. Dar dincolo de asta, modelele de pe ștergare diferă considerabil de-a lungul timpului și în funcție de loc. Așadar, femeile de astăzi ar trebui să se simtă libere să-și creeze propriile șabloane pe care le consideră plăcute și pline de înțeles. Bisericile ar trebui să încurajeze acest meșteșug ca o expresie valoroasă a dragostei pentru sfinți. Dacă este să arătăm într-adevăr evlavie față de icoane, așa cum pretindem, ar trebui să ne asigurăm că icoanele noastre sunt bine pictate, expuse cum trebuie în racle, luminate cu sfeșnice frumoase și cinstite cu ștergare minunate.

Gândiți-vă la un musafir secular într-o biserică ortodoxă. Poate nu va reacționa bine la comorile expuse într-o biserică. Ar putea întreba care este scopul lor. De ce nu au fost dați banii săracilor? Dacă vede o icoană scumpă într-o ramă frumos lucrată, ar putea-o respinge ca o danie pretențioasă a unui ctitor bogat. Poate că acest ctitor dă banii la biserică pentru ca el să stea acasă. Însă puneți un ștergar brodat și o vază de flori lângă icoană, și toți vor vedea că icoana este o expresie a smereniei trăitoare și o mângâiere pentru săraci. Prin natura lor, florile și pânzeturile sunt temporare și jertfelnice. Prezența lor printre obiectele permanente dintr-o biserică este ca o răsuflare a vieții într-un corp rece. În țările post-comuniste, multe biserici sunt abandonate sau se află în ruină. Dar chiar și în aceste cochilii goale, poți găsi adesea o icoană mică cu un ștergar și o vază cu flori. O țărancă își amintește că acela încă este un loc sfânt și în smerenia ei continuă să îngrijească acel loc micuț. Dar ce efect surpinzător produce! O ruină imensă, rece și igrasioasă, rămâne o biserică, nu un mormânt, datorită credinței acelei sătence.

(Acesta este episodul 9 dintr-o serie dedicată artelor liturgice care va apărea în traducere pe Contra Mundum. Până acum, au apărut un text despre artele liturgice, un altul despre iconografie,  unul  dedicat grădinilor, unul despre iconostas, unul despre arhitectură, unul despre artele minore, unul despre mobilier, unul despre sfeșnice, unul despre veștminte.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *