Mai bine aduni timbre

04/06/2019 | de Theodore Dalrymple

Când am ajuns la maturitate sau, în orice caz, când am încetat să mai cresc aveam o înălțime medie. Acum sunt sub medie deoarece lumea, în medie, a crescut între timp mai mult.

În același fel, eram egocentric și narcisist, nefiind nici complet obsedat de sine, nici complet altruist, ci mai degrabă ceva pe la mijloc. Media acestor caracteristici, totuși, s-a schimbat și ea, astfel încât acum sunt undeva sub narcisistul mediu.

Când eram tânăr nimeni nu auzise de conceptul de „wellness”, adică ideea de a fi mai bine, nu doar de a nu suferi de o boală. Astăzi, însă, oamenii fac din sănătatea lor, sau din super-sănătatea lor, obiectul principal al vieții, și făcând asta se transformă într-un obiect de auto-adorație.

Recent, publicația „Times” din Londra a publicat programul zilnic a trei dintre luptătorii pentru wellness. Fotografiile îi arătau pe cei trei la fel de mulțumiți și satisfăcuți ca acei evanghelici onctuoși care știu că Dumnezeu îi iubește și că se îndreaptă spre rai după o perioadă de prosperitate pământească. Dacă vor trăi fericirea veșnică, este doar pentru că o merită.

Programul unui tip pe nume Alex începe astfel (se scoală undeva între orele 5:55 și 6:45):

„Mă trezesc și imediat încep să mă hidratez. Corpul tău absoarbe cel mai bine după ce dormi așa că primul lucru pe care îl îngurgitezi este cel mai important. Beau un pahar cu apă de cocos pură (trebuie să bei apă care are o culoare ușor roz, nu albă, deoarece este mai concentrată) și să o diluezi cu apă într-o proporție de 2:1, să iei multivitamine și stimulatori de vitamina C.”

Te poți întreba, unde doarme omul acesta? În deșertul Sahara? Cel mai probabil în Chiswick sau Clapham, două cartiere prospere din Londra, unde îngrijorații de wellness, care cred că boala este o încălcare a drepturilor omului, se adună puhoi. Mi-a adus aminte de studenții la medicină pe care îi ascultam și care își aduceau cu ei sticle de apă de parcă ar fi susținut examenul în Nouakchott, capitala Mauritaniei.

După ce s-a resuscitat fizic, Alex are grijă de sufletul său: „Fac apoi meditație, recitând câteva mantre. Una dintre ele este «toate relațiile mele sunt armonioase și pline de dragoste», ceea ce este bine dacă ai de-a face cu clienți dificili.”

Prin comparație cu asta, Uriah Heep era direct și sincer. Dar ce sare în ochi în această „mantra” (un cuvânt cu evidente conotații spirituale) este solipsismul ei desăvârșit. Relațiile lui Alex, dacă pot fi numite astfel, sunt în întregime cu sine însuși sau iluzorii, deoarece într-o relație cu celălalt, care este plină de dragoste, este nevoie ca și cealaltă persoană să iubească și să fie iubită, pentru că altfel nu este o relație.

După ce a recitat câteva „mantre cu adevărat credibile”, el „se concentrează pe respirație și inspirație timp de cinci minute”, înainte de a merge la sală pentru puțină „yoga, cardio și ridicare de greutăți”, după care se întoarce acasă – este deja ora 7:45 – pentru a lua „un shot de apă de cocos și glutamină”. De acum, spune el, nivelul său de serotonină a explodat, astfel că face un duș cu produse organice și își hidratează pielea cu ulei cu vitamina E.

De-a lungul zilei, mănâncă nuci, bea suc verde și înghite cărbune activ și două lingurițe de oțet de mere „pentru a-l ajuta cu digestia”, dar și enzime digestive „pentru a-l ajuta să distribuie nutrienții în tot corpul”. Și dacă, spre seară, după atâta grijă pentru sine (și după o nouă ședință la sală), se simte obosit, bea niște lapte de migdale cu turmeric. Bineînțeles, crede în puterea vindecătoare a cristalelor sau cel puțin în puterea lor profilactică, astfel că ține unul pe biroul său, unde lucrează la lumina unei veioze cu sare de Himalaya, care „ajută să absoarbă energiile magnetice și radioactive care sunt peste tot din cauza wifi și a computerului”. Tot ceea ce lipsește din regimul său pentru a deveni nemuritor sunt niște lumânări Hopi, clismă cu cafea și lenjerie intimă roșie.

Din fericire pentru Alex, el și-a găsit un suflet pereche într-o femeie cu care s-a căsătorit la Ibiza pe vârful unui munte numit Es Vedra, care este „al doilea cel mai magnetic loc de pe pământ”. Știe asta pentru că o simte: „corpurile noastre sunt magnetice, suntem în întregime energie”.

Aceasta nu este satiră, iar Alex nu este singurul în această absorbție de sine. Următoarea persoană care își descrie programul este Tim:

„7:45, mă trezesc după ce am dormit în medie șapte ore și 41 de minute. Mi-am analizat somnul în ultimii patru ani și știu că aceasta este durata ideală de odihnă pentru mine”.

Tim se rehidratează folosind o metodă diferită față de Alex:  „Iau shoturi de probiotice și Quinton Isotonic, un supliment care provine din plancton și care conține enzime care mă ajută să fiu hidratat, la care adaug un pahar cu apă filtrată.”

După care se cântărește și își măsoară pH-ul din urină.

Este în același timp amuzant și trist. Deși ceea ce ei descriu este doar regimul și nu totalitatea vieții lor, este greu să-ți imaginezi că mai au mult timp sau energie mentală pentru a se interesa cu adevărat de altceva. Chiar și filatelia, o preocupare care pentru mulți simbolizează inutilul, ar fi mai bună.

Într-adevăr, mult mai bună. Odată pe lună mă întâlnesc cu un prieten într-un restaurant excelent la mijlocul distanței dintre noi. Am ajuns la vârsta la care mă duc frecvent la baie, dar îmi place toaleta de acolo deoarece deasupra pisoarelor se află un afiș cu sute de Penny Blacks, primele timbre apărute. Cât de fascinante sunt variațiile și, fără îndoială, explicațiile variațiilor!  Presupun că preocuparea pentru Penny Blacks ar putea dura o viață fără să o epuizezi.

Sfatul meu pentru Alex și Tim ar fi, deci, următorul: Lăsați enzimele și apucați-vă de filatelie. Și țineți minte întotdeauna ceea ce a spus Francis Bacon: „Acțiunile omului sunt fragile când pleacă dintr-un punct slab: propria persoană.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *