Neglijența ca snobism

17/07/2019 | de Theodore Dalrymple

Plimbându-mă recent prin Amsterdam, un paradox vag care îmi dădea târcoale de mai mult timp mi s-a revelat în toată claritatea lui. Paradoxul era următorul: în urmă cu un secol exista un magazin de haine pentru 100 de oameni bine îmbrăcați. Astăzi există o persoană bine îmbrăcată (dacă există) la 100 de magazine de haine. Ce dă seama de această stranie inversare?

Dincolo de faptul că hainele sunt produse industrial, nu individual, există ceva voluntar în toată povestea. Practic, astăzi toată lumea se îmbracă casual, însă cu o neglijență studiată din frica de a nu fi considerată elegantă, din moment ce eleganța este considerată a exprima un sentiment nedemocratic. Poți să te îmbraci oricât de scump dorești, înfățișarea șleampătă, dar scumpă este chiar o formă de șic, însă sub nicio formă nu trebuie să te îmbraci cu gust și cu grijă. A o face aşa înseamnă a atrage o privire ostilă asupra ta. Cine naiba te crezi de te îmbraci astfel?

În timp ce eram prins de paradoxul din Amsterdam, am aruncat o privire la vitrinele magazinelor în căutarea eleganței. Nu am găsit nimic. Decorul era în multe cazuri de bun gust, dar hainele, ieftine sau scumpe, erau în mod uniform zdrențăroase, în unele cazuri la modul literal, deoarece moda jeanșilor rupți nu a trecut încă. Nu este ciudat că într-o epocă în care oamenii au mai mulți bani de cheltuială decât au avut vreodată și sunt gata să plătească mii de euro pentru podoabe precum tatuajele (unul din cinci adulți americani este astăzi tatuat), aproape toată lumea arată ca și cum abia s-ar fi dat jos din pat și a adunat de pe jos ceva la întâmplare din grămada de haine ce stăteau lângă?

Între bărbații din Amsterdam, doar șoferii de taxi și alți slujbași publici relativ modești poartă cravată. Dacă ești isteț, ești inferior: nu vei ajunge, altfel, nicăieri în viață. Este mai mult decât modă, este ideologie sau cel puțin o schimbare de psihologie.

În realitate, moda este una din chestiunile, nu sunt multe, asupra cărora mi-am schimbat optica, și nu doar pentru că m-am maturizat pe măsură ce au trecut anii, ci pentru că s-au schimbat condițiile generale. În tinerețe, credeam că preocupările legate de modă sunt frivolități și simptome ale unei minți superficiale. A fi atent la haine însemna nu doar vanitate, ci și o înclinație de a judeca după aparențe, deși pe ce altceva ne-am putea baza aprecierile în majoritatea cazurilor nu m-am străduit prea tare să descopăr. Nu mi-a trecut prin minte că nu este stupid să judeci după aparențe, ci este aşa numai dacă judeci irevocabil și doar după aparențe.

În fine, în tinerețe așezam neglijența vestimentară în vecinătatea divinității sau cel puțin a inteligenței superioare. Și, într-adevăr, mulți oameni inteligenți în acele zile păreau să fie cumva șleampeți, de pildă purtând sacouri de tweed care se tociseră în coate, cu urme de tutun de pipă pe ele. Din faptul că oamenii foarte inteligenți erau adesea neîngrijiți, am tras concluzia greșită că neîngrijiții sunt inteligenți, așa că am îngroșat rândurile zdrențăroșilor (deși niciodată pe cele ale murdarilor).

Există un avantaj evident al neglijenței asupra eleganței: prima nu are nevoie de atenție și efort pentru a fi păstrată. Neglijența este mai apropiată de starea naturală și ca atare nu necesită mare efort. Dar există mai mult decât simpla lene în această tendință modernă, ceva care are rădăcini mai profunde. Deoarece neglijența modernă nu rezultă din hainele care s-au uzat sau pe care oamenii nu s-au îngrijit să le păstreze. Ele sunt croite astfel.

Oamenii grași, de pildă, nu trebuie să arate oribil. Îmbrăcați cum trebuie, cum este cazul femeilor din Africa de Vest, ei pot atinge o splendoare care nu exclude eleganța. Dar oamenii grași din societatea modernă nu se îmbracă astfel. Dimpotrivă, insistă să se bage în cele mai strâmte haine, adesea în culori pastelate care le accentuează silueta în cele mai puțin flatante moduri. Drept rezultat, nu arată splendid, precum femeile din Africa de Vest (turbanele lor sunt o bucurie în sine de privit), ci arată grotesc.

Problema nu este doar absența respectului de sine, este o ostilitate față de respectul de sine, înlocuit în totalitate de părerea foarte bună despre sine. Prima spune „voi încerca să arăt bine în ochii celorlalți”, cealaltă spune „ce e bun pentru mine, este bun pentru toată lumea, iar dacă nu mă plac atunci este treaba lor”.

Neglijența vestimentară modernă este, deci, o formă de egotism. În fața unuia dintre magazinele din Amsterdam era o plasmă mare care înfățișa niște modele purtând genul de haine care să găseau în magazin. Erau exact tipul de zdrențe insolente pe care majoritatea oamenilor de pe străzi le purtau oricum. Aceasta era o formă de a linguși publicul, deoarece sugera că oamenii nu aspiră la ceva mai înalt în materie de haine decât ceea ce oricum poartă, că în chestiunile de aparență au atins deja culmea posibilului.

Dar asta nu era totul. Modelele, cu tricourile, șepcile și tenișii lor, la fel de uniforme ca ale oricărei armate, mergeau cu niște săltături șirete pe care le asociezi cu infractorii din ghetourile americane. Dar și mai șocante erau expresiile fețelor, epuizate în cazule femeilor, androgine în cel al bărbaților: o privire fixă, determinată, fără umor care releva o ură pentru lume și pentru toți locuitorii ei. Dacă te-ai întâlni cu o astfel de persoană la un eveniment social, ai face destul de multe eforturi pentru a o evita sau a nu fi nevoit să stai de vorbă cu ea.  Fețele modelelor erau goale, de parcă ar fi dorit distrugerea a tot ceea ce este împrejur, dintr-un motiv, fără îndoială, superficial.

Aceasta este prima dată în istorie când oamenii nu se îmbracă pentru a le face plăcere celorlalți, ci se îmbracă pentru a le produce neplăcere, pentru a fi siguri că toți ceilalți știu că nu vor face niciun efort pentru ei. Și ceea ce începe ca o atitudine, devine un obicei înrădăcinat și neverificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *