O lume mai bună se găsește în noi

15/08/2019 | de Pr. Stephen Freeman

Trebuie să eradicăm sărăcia, asuprirea, rasismul…

Cum ai putea să nu fii de acord cu dorința de dreptate? Cine nu ar fi de acord ca toată suferința să dispară? Cum nu ne-am putea dedica viețile noastre pentru a da naștere unei lumi mai bune?

Dorințele de dreptate și de eliminare a suferinței sunt foarte atrăgătoare pentru lumea noastră modernă. A spune că acestea sunt niște dorințe false intră în coliziune cu aproape tot ceea ce caracterizează cultura contemporană. La prima vedere, aceste dorințe par profund religioase. Dar în termeni religioși, sunt mai apropiate de iad decât de rai. Și voi explica acest lucru dintr-o perspectivă budistă, doar pentru a-i nedumeri un pic pe cititorii mei.

Un rezumat facil al învățăturilor lui Buddha ar fi acela că a oferit o cale de a scăpa de lumea suferinței. Se pot critica metoda și concluziile sale. Dar înainte de perioada modernă, nimeni nu ar fi criticat observațiile sale în legătură cu suferința din lume.

Siddhārtha Gautama a trăit cu câteva secole înainte de Hristos. Boala și moartea erau inevitabile, iar ajutorul medical nu aducea multă alinare. O mare parte din populație nu trăia până la maturitate. Povestea sa ne spune cum părinții l-au protejat de toate aceste lucruri. Călătoria sa spirituală a început în momentul în care a părăsit adăpostul său sigur și a întâlnit bătrânețea, durerea și moartea. Experiența sa l-a adus în fața unei întrebări fundamental religioase: cum rămâne cu suferința?

Se poate spune că fiecare religie din lume are drept subiect problema suferinței. Religiile au răspunsuri diferite în ceea ce privește originea suferinței și mijloacele prin care omul  poate da seama de ea, însă toate admit că problema suferinței se află în centrul existenței umane. Proiectul Modern poate fi văzut ca un răspuns religios la problema suferinței. Totuși, într-o reinterpretare ciudată a eshatologiei creștine, modernitatea presupune că durerea, suferința și nedreptatea pot fi eliminate. Și, chiar dacă aceste lucruri nu pot fi îndepărtate pentru totdeauna, atunci lumea este îndreptățită să urmărească din ce în ce mai abitir acest obiectiv (…)

A elimina o boală este doar un lucru printre altele. Nu există vaccinuri împotriva rasismului și a sărăciei, nu există niciun medicament care să ne protejeze contra durerii și lăcomiei. Chiar și eforturile dedicate eliminării unor boli au dus la maladii noi și neașteptate. Studiile actuale sugerează că lumea noastră excesiv de antiseptică dă naștere la alergiii și la alte probleme insolubile. S-ar putea să avem nevoie de mizerie mai mult decât ne dăm seama.

Creștinismul nu prevede o lume fără durere și nedreptate, cu excepția Eschatonului dăruit de Dumnezeu. Domnul nu a creat o lume rea, dar nici nu a eliminat răul din lume și nici nu a distrus boala. Hristos a călcat Moartea cu moartea, dar prin aceasta nu i-a scutit pe urmașii Săi să aibă aceeași soartă: cu toții vom muri. Invitația sa de a ne lua Crucea reprezintă o invitație deschisă de a împărtăși suferințele Sale.

Am mai scris despre iluzia „creării unei lumi mai bune”.  Poate că ar fi mai potrivit să spunem că este bine a munci pentru o „lume un pic mai bună” sau la unele „îmbunătățiri”. Este același lucru cu a spune că un pahar de vin pe zi îți face bine. Cu toate astea, nu este nevoie de mult mai multe pentru a-ți afecta sănătatea.  Dorința de îmbunătățiri are problemele sale specifice.

Dreptatea este un obiectiv insațiabil. Nimic nu poate fi suficient de just, suficient de egal, suficient de drept. Reală sau imaginară, nedreptatea va rămâne până când Dumnezeu singur va schimba lucrurile. În lumea modernă lucrurile se schimbă. Revoluțiile distrug imperiile și elimină opresorii, înlocuindu-i întotdeauna cu noi imperii și noi fețe ale opresiunii. Fiecare schimbare pare să ne îndepărteze de dreptate.

Hristos a spus „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Lc. 17:20-21).  Doar prin neliniștea stârnită de Împărăția dinlăuntru ființele umane pot fi făcute să înțeleagă cât de grea este în realitate venirea Împărăției. Dacă nu pot aduce la îndeplinire Împărăția în inima mea, cu siguranță nu ar trebui să-mi imaginez că, printr-un act de forță sau prin legislație, aș putea să impun acest lucru lumii întregi.

Dacă toate acestea sunt adevărate, virtuțile necesare pentru a trăi în această lume nu sunt pasiunea pentru dreptate și râvna pentru o viață mai bună. Îndurarea și putința de a răbda suferința sunt mult mai de folos. Pentru Biserică, o întrebare persistentă trebuie să fie „cum putem deveni acel tip de comunitate care îi poate ajuta pe oameni în durerea lor?” Aceasta nu este o consimțire față de suferință. Este recunoașterea sobră că limitele puterii noastre de a remodela lumea ne cer să învățăm cum să trăim în lume. Nădejdea noastră este în Împărăția lui Dumnezeu, a cărei venire reprezintă un dar și o minune pură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *