Pericolul minții deschise

09/10/2019 | de Chuck Chulberg

De câte ori ați fost lăudați că aveți o minte deschisă? Destul de des, cred.

De câte ori un astfel de comentariu a trecut a fi drept altceva decât un compliment? Nu la fel de des, intuiesc.

La urma urmelor, deschiderea minții în societatea noastră deschisă este văzută ca o însușire de admirat. Într-adevăr, ce ar putea fi mai bun decât a fi deschis la minte? Și ce ar putea fi mai rău decât a fi dogmatic?

G.K. Chesterton a apărat mintea deschisă – până la un punct. A apărat și dogmatismul. Iar acesta era punctul respectiv.

Nedumeriți? Nu este cazul. Chesterton explică cel mai bine: „Prefer să-mi deschid mintea la fel cum fac când îmi deschid gura, adică atât de puțin încât să o pot închide la loc repede – și să revin la ceva solid.”

Chesterton și-a expus punctul de vedere chiar mai clar decât atât într-un eseu intitulat „Despre bunul gust”, care a apărut în London Daily News, în vara anului 1905.  Ceea ce el numea o minte „cu adevărat deschisă” este o „minte goală”. Asta ar trebui să limpezească lucrurile, nu-i așa?

O astfel de minte s-ar putea să fie „ceva foarte încântător”, admite Chesterton, dar nu va rămâne încântătoare, măcar și pentru faptul că nu va rămâne goală. Inevitabil, acea încântătoare minte goală se va umple cu …„lucruri prostești”.

Poate că prostiile sunt mai bune decât nimicul, spune Chesterton, deoarece „acolo unde este nimicul se află Diavolul”. Aici intră în joc ceea ce el a numit dogmă sau doctrină. Dacă mintea umană „nu este hrănită cu nicio doctrină”, ei bine, atunci ea se află la discreția oricui.

Doctrina pe care Chesterton o avea cel mai bine în mine este încapsulată de cele 10 Porunci. Nu se chinuie să le enumere. Face doar o aluzie la ceea ce el numește „legile importante”.

Ce se întâmplă dacă aceste „legi importante” nu ajung într-o minte goală? În absența lor va apărea „o îngrijorare zbuciumată și tiranică” pentru „lucruri prostești” sau pentru „toate ororile păgâne ale artei și igienei”.

Ce suntem sfătuiți să nu facem când vine vorba de acele „legi importante” (cunoscute altfel ca cele 10 Porunci)? Ați ghicit. Ni se recomandă să nu le încălcăm.

Dar ce se întâmplă când aceste „legi importante” sunt încălcate? Sau, mai degrabă, ce nu se întâmplă? „Când încalci legile importante nu vei obține libertate; nu vei obține nici măcar anarhie…”

Dacă nu vei obține nici libertate, nici anarhie, ce vei primi? Chesterton a explicat cum încălcarea „legilor importante” va rezulta invariabil într-o listă nesfârșită de „legi mai puțin importante”.

În loc să ofere o listă lungă de aceste legi „mai puțin importante”, Chesterton a preferat să comenteze pe marginea unei dezbateri parlamentare în care Winston Churchill a fost acuzat de „prost gust”.

Aduceți-vă aminte că titlul eseului său era „Despre bunul gust”. Acuzatorul lui Churchill, un anume Arthur Balfour, a recurs la ceea ce Chesterton a numit „zeul calp al bunului gust”. Nu l-a atacat pe Churchill pentru că nu se comporta ca un cetățean sau ca un creștin, ci pentru că nu se comporta ca un gentleman.

Mai rău, Chesterton se temea că politicienii doreau să fie priviți mai degrabă ca gentlemani, decât ca niște cetățeni sau creștini. Indiferent dacă acesta era cazul lui Winston Churchill sau al lui, să zicem, Donald Trump, reprezintă un cu totul alt subiect.

Acest „zeu calp” era pentru Chesterton „consecința ultimă și cea mai nefastă a ignorării graduale a legilor importante”. Atenția față de aceste legi însemna odată  că problemele morale erau mai importante decât manierele cuiva – sau absența lor. Dar acum? Sau la începutul secolului trecut? Pentru Chesterton, „importanța în declin” a moralei a lăsat locul „importanței crescânde” pentru bune maniere.

Astăzi ne putem lamenta cu privire la declinul atât al moralei cât și al bunelor maniere, în timp ce tânjim spre vremurile lui Chesterton în care manierele încă erau prezente. Astăzi avem experiența unui secol care depune mărturie despre adevărul intuiției lui Chesterton cu privire la consecințele încălcării „legilor importante”. În fapt, avem în față un adevăr pe care nici măcar Chesterton nu l-a prins. În timp ce este adevărat că încălcarea „legilor importante” nu a condus în mod necesar la o libertate mai mare – sau la anarhie – este de asemenea adevărat că proliferarea „legilor mai puțin importante” a redus drastic libertatea, în timp ce a promovat  un tip de anarhie nelegiuită din partea celor care aleg să le încalce pe acestea din urmă.

În atât de multe domenii ale vieții, dictatele acelor legi au condus la un micromanagement al vieții. Poate că libertatea o vor fi avut în minte cei care doreau încălcarea „legilor importante” însă nu acesta a fost rezultatul

Și dacă este să fim onești, sunt acele legi importante atât de restrictive? După cum a remarcat odată Chesterton în felul său paradoxal, deoarece sunt doar 10, înseamnă că doar 10 lucruri au fost interzise.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *