Chestertonul nostru

14/01/2020 | de Joseph Sobran

 
 

În anul 1961, un tânăr scriitor pe nume Gary Wills a publicat prima sa carte, un excelent studiu al operelor lui G.K. Chesterton. S-a epuizat rapid și era greu de găsit. Din fericire, am dat peste carte într-un anticariat. Astăzi, sunt fericit să anunț că a fost republicată.

Chesterton (1874–1936)  a fost un scriitor englez popular din genul acela versatil, inclasificabil, pe care îl numim „om de litere”. A scris eseuri, romane, poezii, povești polițiste, critică literară, tratate politice și apologetică religioasă. S-a spus despre el că nu și-a scris niciodată capodopera deoarece niciun gen literar nu putea să exprime în totalitate geniul său fantastic.

Prefer să spun că geniul său lua multe forme. Indiferent de genul pe care îl folosea, el îl atingea – și încă o face – pe cititor cu o urgență rară. Puteai simți dintr-odată personalitatea sa. Nu doar că aveai încredere în el. Simțeai că el are încredere în tine. Este cel mai modest, mai uman și mai genial dintre genii.

Critica literară a lui Chesterton este splendidă, deoarece se apropie de fiecare autor cu o empatie vie, căutând taina farmecului său. Când citești scrierile sale despre Chaucer, Shakespeare, Blake, Dickens, Browning, Stevenson sau Shaw, simți că fiecare dintre acești autori și-a găsit în Chesterton cel mai entuziast cititor pe care îl putea găsi vreodată.

Până și ironia sa ascuțită rareori rănește. După ce a vizitat Statele Unite, a remarcat scăderile țării într-o epigramă prietenoasă: „Americanul real este în regulă. Cel ce e cu totul cum nu trebuie este americanul ideal.” Aceste cuvinte ar trebui să le punem la inimă, mai ales atunci când suntem înclinați spre autoîndreptățire națională.

Chesterton a fost un profet în legătură cu relele secolului al XX-lea: „Vechea tiranie invoca trecutul. Noua tiranie va invoca viitorul”. Din nou: „Majoritatea oamenilor de astăzi nu fug neapărat către extreme, cât alunecă spre extreme și chiar ajung la cele mai violente extreme fiind aproape în întregime pasivi.”

El chiar a presimțit un pericol aparte al timpurilor noastre: „anarhia venită de sus”. „Un guvern poate deveni anarhic la fel de bine cum poate deveni și un popor”. Oamenii se agață de un guvern deoarece vor lege și ordine, dar ei nu reușesc să vadă pericolul unui guvern nelegiuit, care creează dezordine socială.

Apoi, sunt remarcile sale variate: „Moralitatea unui mare scriitor nu este moralitatea pe care o predă, ci moralitatea pe care o presupune”. „Există mai multă simplitate într-un om care mănâncă caviar din instinct decât într-un om care mănâncă cereale din ovăz din principiu”. „Nebunul nu este omul care și-a pierdut rațiunea. Nebunul este omul care a pierdut orice în afară de rațiune.”

Pentru mine, una din cărțile favorite este „Ce este în neregulă cu lumea”. Acolo el insistă pentru claritatea principiilor. „Nu este pur și simplu adevărat că un crez îi unește pe oameni. Nu, o diferență de crez îi unește pe oameni, câtă vreme este o diferență clară. O graniță unește… La fel stau lucrurile și în politică. Neclaritatea noastră politică îi desparte, nu îi unește pe oameni. Oamenii vor merge pe marginea hăului dacă e senin afară, dar se vor ține la kilometri depărtare dacă e ceață. Astfel, un tory ar putea ajunge mai aproape de socialism, dacă ar ști ce e socialismul. Dar dacă i se spune că socialismul este un spirit, o atmosferă sublimă, o tendință nobilă inefabilă, atunci el se ține departe. Și are dreptate să facă asta. Cineva se poate opune unei afirmații folosindu-se de un argument. Dar un bigotism sănătos reprezintă singura cale prin care te poți opune unei tendințe.”

În același fel, el observă că „oamenii, de regulă, se ceartă deoarece nu știu cum să argumenteze”. Iar Chesterton nu iubea nimic mai mult decât un argument bun, deoarece vedea în asta o cale de a atinge nu doar adevărul, ci și prietenia. Din acest motiv, stilul său este cavaleresc, chiar și atunci când spune despre un adversar că „domnul Blachford nu este doar unul dintre acei creștini timpurii. El este însuşi unicul creștin timpuriu care ar fi meritat să fie mâncat de lei”. Trebuie că domnul Blatchford a râs la fel de sănătos când a citit asta, la fel cum a făcut-o toată lumea.

Astăzi, Chesterton nu este printre autorii cei mai cunoscuți. Dar printre cei care îl cunosc, el este unul dintre cei mai iubiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *