Zboară sau luptă

15/01/2020 | de Theodore Dalrymple

Când nimic nu este prea absurd să pară fals, nu este de mirare că înfloresc știrile false. Din această pricină, am ezitat să cred că o mare companie aeriană low-cost, easyJet, și-a instruit personalul să nu mai folosească formula „doamnelor și domnilor” atunci când pasagerii se urcă la bord, ci să utilizeze în loc expresia „Bună ziua, tuturor” pe motivul că aceasta este mai „inclusivă”.

Directorii companiei au luat această decizie după ce o persoană, un profesor universitar de le Colegiul Birkbeck din Londra, pe nume Dr. Andi Fugard, s-a plâns pe Twitter despre folosirea „doamnelor și domnilor” ca fiind prea „binară”.

Dacă o știre citită în mai publicații face știrea adevărată, atunci această poveste este adevărată. Desigur că publicațiile adesea copiază unele de la altele și Napoleon a fost acela care a spus că repetiția este singura figură retorică de stil care merge. Dar să nu fim atât de neîncrezători, cinici și sceptici încât să nu credem nimic din ceea ce citim. În felul acesta ajungem la balamuc.

Odată ce am decis că povestea era probabil adevărată, atunci am izbucnit – în mintea mea, nu în văzul lumii – împotriva sclifosiților și lașilor directori ai companiei și mi-am jurat să nu mai folosesc serviciile lor vreodată. Oricum nu-mi place portocaliul pe care îl folosesc.

M-am bucurat de izbucnirea mea pentru că sunt puține sentimente mai plăcute decât o indignare morală. Dar așa cum se întâmplă adesea, cu timpul indignarea a lăsat locul unei reflecții mai liniștite. Episodul ne-a oferit însă o privire în felul în care funcționează lumea. Rareori libertatea se pierde dintr-odată, spunea David Hume în eseul său asupra libertății presei, și niciodată nu a avut mai multă dreptate decât în zilele noastre.

Dintr-un anume punct de vedere – acela al unei vieți de business liniștite – hotărârea directorilor easyJet era de înțeles, rațională și probabil corectă.

Argumentul este următorul. Ei au estimat că Dr. Fugard este un ciudat cu tendințe monomaniacale, care poate crea probleme. Profilul său pe internet ne spune că folosește doar pronumele „ei” („they”) și  „lor” (them), adică niciodată „el” sau „ea”. Oameni precum el este puțin probabil să lase această problemă nerezolvată și sunt foarte dispuși să facă necazuri.

La polul opus – sau mai degrabă distinct de monomaniacii acestei lumi – sunt oile, adică oameni ca tine și ca mine, prea ocupați și echilibrați ca să se obosească cu astfel de chestiuni. Nu vom protesta când suntem întâmpinați cu „bună ziua, tuturor”. Cel puțin o treime dintre pasageri sunt prea ocupați să-și facă selfiuri în scaune măcar și pentru a observa acest lucru.

Nici măcar nu este adevărat că cei puțini care au fost scandalizați de lașitatea, de infatuarea Fugarzilor acestei lumi (din care trebuie să existe cel puțin câteva sute) se vor ține de promisiunea lor și nu vor mai zbura cu easyJet. Va veni vremea când easyJet va fi singura companie care zboară unde vor ei să meargă, când vor să meargă, la un preț decent. Decizia lor se va înmuia precum zăpada în soare și își vor lua bilet ca toți ceilalți. Știu asta din experiență. easyJet m-a lăsat odată baltă cu un zbor de la Berlin la Paris iar zborul „ieftin” a ajuns să mă coste cât o călătorie în jurul lumii. Fără discuție că m-am asigurat împotriva acestei eventualități, dar nu vroiam să-mi prelungesc necazurile și nici nu-mi puteam permite o luptă cu toate clauzele contractelor, companiile de asigurări tratându-și clienții ca și cum aceștia ar încerca să-i înșele, ceea ce de multe ori chiar încearcă să facă.

În fine, ce doream să subliniez este următorul lucru: easyJet ar fi riscat o campanie zgomotoasă dacă nu l-ar fi luat în seamă pe Dr. Fugard și acoliții sau colegii săi monomaniaci, spre deosebire de cazul în care s-ar fi predat fără luptă și nu ar fi pierdut niciun client. Și astfel se sfârșește lumea, nu cu un bubuit răsunător, ci cu un scâncet.

În vremurile de demult – când erau ele, am uitat – Dr. Fugard, dacă i-ar fi venit ideea (ceea ce e îndoielnic) ar fi scris o scrisoare președintelui sau directorului executiv al easyJet, pe care acesta din urmă, dacă ar fi citit-o cumva, ar fi aruncat-o direct la gunoi. Dr. Fugard ar fi scris o scrisoare la ziar – The Guardian, să zicem – dar acesta ar fi refuzat să o tipărească. Apoi el ar fi scris un articol supărat pentru o publicație radicală efemeră cu un tiraj de 380 de numere, majoritatea abonaților nefiind de acord cu el. Iar aici s-ar fi terminat totul.

Libertatea de opinie este un lucru bun, dar la fel este și libertatea de a fi scutiți de opinie – din moment ce o mare parte din opinii, în special acelea ale intelectualilor academici finanțați public,  nu se ridică nici măcar la înălțimea discuțiilor între bețivii din pub. Oh, cum ar fi o lume scutită de opinie! – sau măcar cu opinii mai puține.

Dar vai, social media au furnizat o cameră de rezonanță pentru ciudați, monomaniaci, extremiști, psihopați, entuziaști de toate felurile, a căror muțenie de dinainte era cea mai mare virtute și calitate a lor, camera de rezonanță fiind lumea întreagă.

Sunt atât de mulți ciudați acum în lume încât uneori mă gândesc că singura apărare împotriva lor este să le îngroși rândurile și să organizezi propria cauză. De pildă, m-am gândit adesea să fondez o societate pentru prevenția cruzimii împotriva vegetalelor. Nu înțeleg prin asta felul groaznic în care gătesc britanicii legumele, fierbându-le ore întregi până ajung un piure fără gust, fără consistență, fără sare și piper, fără posibilitatea de a-ți da seama ce e. Nu la asta mă refer, ci la prevenirea suferinței pe care cercetările moderne sugerează că plantele sunt capabilă să o simtă. Fie-vă milă de săracul cartof, smuls prematur din pământ! Roșia torturată, sparanghelul asaltat, fasolea bătută, ridichea violată! Aș porni o mișcare prin care am picheta aprozarele și florăriile, aruncând îngrășământ pe ei, intimidându-i pentru complicitatea la cruzime față de regatul plantelor. Nu știu nimic de mandragora, nu au citit nimic din Romeo și Julieta? Shakespeare știa că plantele suferă. Nu a sosit oare timpul să fim la măsura înțelepciunii lui?

Volumul de eseuri „Cultura noastră – Ce s-a ales de ea” de Theodore Dalrymple este în curs de apariție la Editura Contra Mundum.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *