Ursuleți pentru toată lumea

21/01/2020 | de Theodore Dalrymple

Suedezii sunt un popor rece. Când un băiat de 15 ani a fost mitraliat într-o piața aglomerată din Malmo, o fotografie a arătat că locuitorii orașului au pus la locul faptei doar 17 lumânări și șapte buchete de flori. Dacă omorul s-ar fi întâmplat în Anglia, atunci locul faptei ar fi fost acoperit pe zeci de metri cu lumânări, flori și ursuleți de pluș. Spre deosebire, în Suedia nu putea fi văzut niciun ursuleț.

În Marea Britanie am fi avut „omagii” aduse victimei. Ar fi fost, desigur, descris ca având un zâmbet minunat, prietenos și gata să sară în ajutor, un pic cam haimana dar cu o inimă de aur și foarte probabil să devină un fotbalist talentat capabil de mari realizări – într-adevăr, era pe punctul să facă o mare carieră. Păcat că făcea parte, de asemenea, și dintr-o bandă de infractori care se lupta cu o altă bandă care într-un final l-a pus la pământ.

Lumânările aprinse în zilele noastre aproape imediat lângă locul unei crime odioase mă nedumeresc. Ce simbolizează și ce reprezintă? În romanul timpuriu al lui Bernard Shaw (a dorit să fie romancier înainte de a fi dramaturg) personajul principal hotărăște să se numească Zâmbilă, deoarece oamenilor le plac zâmbetele și clipitul din ochi, așa că o combinație între cele două îl va face foarte plăcut semenilor. Presupun că lumânările, într-o epocă a luminii electrice, au rolul de a simboliza pacea și liniștea, ca în bisericile de pe vremuri. Ceea ce era odată asociat cu rugăciunea a fost transferat către un fel de ritual păgân sau secular, întruchiparea perfectă a spiritualității fără religie (oamenii vor confortul religiei fără disciplina și prohibițiile ei).

Mi-e frică să mă gândesc ce ar spune cea mai celebră suedeză din lumea, micuța Greta Thunberg, despre aceste lumânări care sunt aprinse regulat la locul unei crime: atât de mult oxigen consumat inutil, atât de mult și nefolositor dioxid de carbon eliberat în atmosferă – și pentru ce scop? Doar ca o mulțime de pseudo-îndoliați să le demonstreze celorlalți cât de adânci le sunt sentimentele? Aprinzători de lumânări ai lumii! Gândiți-vă la planetă, la trecutul și viitorul furat al Micuței Greta, la visurile ei spulberate, și opriți-vă din a mai aprinde lumânări!

Mă nedumerește și fenomenul ursuleților de pluș. Cred că au viitor glorios în față. Oferă confort sentimental într-o epocă în care oamenii par să aibă greutăți mai mari ca niciodată în a-și forma legături sentimentale unii cu alții. Un ursuleț de pluș, spre deosebire de o ființă umană, nu te va dezamăgi niciodată. Nu este chiar adevărat că nu îți va răspunde niciodată, pentru că îți va răspunde în imaginație, folosind cuvinte de mângâiere pe care ţi le-ar fi putut spune un prieten real sau un sfătuitor, dacă ar fi fost disponibil.

Cât de atașat este un ursuleț de noi, cât de înțelegător este cu noi și cu stările noastre schimbătoare! Un ursuleț de pluș are ceea ce se numește astăzi, în limbajul ipocrit al psihologiei profesioniste, inteligență emoțională. În fapt, când vine vorba de ultima, este un adevărat geniu. Emoțiile sale vor fi întotdeauna potrivite cu situația: va fi bucuros când suntem bucuroși, va fi supărat când suntem supărați. Ne va căina când avem eșecuri și va sărbători succesele noastre. Râde când râdem, plânge când plângem. Este tovarășul perfect.

Un ursuleț, desigur, nu are sex și din acest motiv, factorul complicat și adesea dezastruos de distructiv al relațiilor umane, sexul, nu intervine în relațiile noastre cu el. Relația noastră cu un ursuleț este perfect senină. Ursulețul nu este niciodată obraznic, tiranic, arogant, disprețuitor, indiferent, certăreț, lacom, mofturos, solicitant, lăudăros, mincinos, ambiguu, cinic, capricios, neprietenos, dur, răzbunător, sarcastic, pretențios, gelos, invidios, critic, neînțelegător, leneș, necomunicativ și nu posedă vreunul dintre milioanele de vicii spre care chiar și cei mai buni dintre oameni sunt înclinați. În schimb, nu există vreo virtute cu care un ursuleț să nu fie înzestrat din plin.

Ce binecuvântare este un ursuleț! Îl poți îmbrățișa fără frica de a fi respins, ca să nu mai vorbim de repulsie sau de acuzația că ai avut un comportament nepotrivit.  Nu poți abuza sexual un ursuleț de pluș. În ochii săi de ambră există bazine adânci de înțelegere. Nu te va certa sau acuza de nimic, niciodată.  Este încarnarea discreției și îi poți mărturisi totul fără nici cea mai mică teamă că secretul tău va ajunge la altcineva. Un ursuleț este blând și nu va manifesta niciodată vreun semn de nerăbdare sau plictiseală cu tine. Este, de asemenea, iertător. Îl poți trage de ureche (cu motiv) și el nu va exprima niciun resentiment. Oricât de mult timp stai departe, te va aștepta la întoarcere, la fel de afectuos ca atunci când ai plecat, mulțumit și fără reproșuri. Ursuleții de pluș sunt, în fapt, sfinți.

Ei nu răspândesc nicio boală și nu produc niciun fel de supărare murind în fața celor care i-au iubit. Sunt tovarăși pe viață. Cu înaintarea în vârstă, s-ar putea să se se zdrențuiască un pic, dar vârsta le vine bine și nu va stârni decât și mai multă afecțiune. Desigur că ursuleții vin în multe forme și la prețuri diferite, astfel încât există unul potrivit pentru fiecare persoană.

Aș sugera un studiu științific al ursuleților de pluș în tratarea depresiei, această boală care afectează a șase parte din populația adultă a Apusului. Sunt aproape sigur că ar funcționa mai bine decât antidepresivele și cu siguranță ar avea mult mai puține efecte colaterale. Dar ar fi chiar mai buni decât ca simplu tratament al depresiei. Ar preveni de la bun început apariția ei. Și din moment ce este treaba guvernului să se asigure că populația este fericită și împlinită, aș recomanda distribuirea subvenționată de stat a ursuleților de pluș către întreaga populație.

Singura problemă pe care o întrevăd cu această politică este că, având în vedere obiectivul menținerii unei dreptăți sociale, același ursuleț ar trebui să fie dat de stat tuturor, deși gusturile în legătură cu ursuleții s-ar putea – aproape sigur – să varieze (unii oameni mai ciudați s-ar putea să-i prefere pe cei albaștri, de pildă). Ursuleții furnizați de guvern ar trebui să fie din acest motiv un model de bază, dar care ar putea fi accesorizați de indivizi, ceea ce ar reintroduce nedreptatea socială în lume, deoarece unii oameni și-ar putea permite ursuleți mai buni decât alții. Dar nu există o soluție perfectă la nicio problemă umană și sunt sigur că efectul net al unui program „ursuleți-pentru-toată-lumea” ar fi extraordinar de pozitiv.

Volumul de eseuri „Cultura noastră – ce a măi rămas din ea” de Theodore Dalrymple este în curs de apariție la Editura Contra Mundum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *