Gânduri despre revolta din Vendée

Domnule Președinte al Consiliului General din Vendée,

Onorați cetățeni din Vendée,

În urmă cu 60 de ani, în timp ce eram încă un băiețel, am citit cu admirație despre revolta curajoasă și disperată din Vendée. Însă niciodată nu mi-aș fi putut închipui că la bătrânețe voi avea onoarea de a dedica un monument eroilor și victimelor acelei revolte.

A trecut mult timp și în toată această perioadă revolta din Vendée și reprimarea ei sângeroasă au fost privite, în Franța și în alte părți, din perspective mereu noi. Într-adevăr, evenimentele istorice nu sunt niciodată înțelese pe deplin în febra momentului, ci doar la mare distanță, după ce pasiunile s-au răcit. Timp de prea multă vreme, nu am dorit să auzim sau să dăm dreptate vocilor celor care au pierit sau care au fost arși de vii: țăranii unei regiuni truditoare, aduși la culmea opresiunii și umilinței de o revoluție purtată chipurile pentru siguranța lor. Țăranii aceștia s-au ridicat împotriva revoluției!

Că revoluția scoate la iveală instinctele barbarismului primordial, forțele sinistre ale invidiei, lăcomiei și urii – toate acestea contemporanii le pot observa foarte limpede. Au plătit un preț îngrozitor pentru psihoza de masă din acele vremuri, când chiar și un comportament moderat,sau chiar impresia unei asemenea atitudini, deja păreau să fie o infracțiune. Însă secolul XX a făcut destule pentru a afecta luciul romantic al revoluției care predomina încă în secolul al XVIII. După ce au trecut secole și secole, oamenii au învățat din nenorocirile proprii că revoluțiile distrug structura organică a societății, distrug curgerea naturală a vieții, spulberă cele mai bune segmente din populație și dau mână liberă celor mai răi. Că o revoluție nu aduce niciodată unei țări prosperitatea, ci sunt spre beneficiul doar a unei mâini de oportuniști fără scrupule, în timp ce țara în întregul ei înregistrează nenumărate victime, sărăcie pe scară largă și, în cele mai grave cazuri, o degenerare de durată a oamenilor.

Însuși cuvântul „revoluție” (din latinescu „revolvo” ) înseamnă „a se întoarce în spate”, „a rostogoli”, „a reaprinde” sau în cel mai bun caz „a răsturna” – cu greu poate fi aceasta o listă promițătoare. Astăzi, dacă atribuim epitetul „mare” unei revoluții, o face cu multă prudență, și nu de puține ori cu multă acreală.

Știm acum din ce în ce mai bine că îmbunătățirile sociale pe care le dorim cu toții atât de aprins pot fi realizate prin dezvoltarea organică normală – cu mult mai puține pierdere și fără o decădere ubicuă. Trebuie să fim capabili să îmbunătățim răbdători ceea ce avem în orice „moment”.

Ar fi în zadar să sperăm că revoluția poate îmbunătăți natura umană, dar cu toate acestea revoluția voastră și în special Revoluția Rusă, au încercat tocmai acest lucru. Revoluția Franceză s-a desfășurat sub stindardul autocontradictoriu al lozincii auto contradictorii și irealizabile „libertate, egalitate, fraternitate”. Dar în viața societății, libertatea și egalitatea sunt reciproc exclusive, sunt chiar concepte ostile. Libertatea prin însăși natura sa subminează egalitatea socială, iar egalitatea subminează libertatea – cum altfel ar putea fi atinsă? În același timp, fraternitatea este dintr-un aluat cu totul diferit. În cazul de față ea nu reprezintă decât o adiție vicleană la lozincă. Adevărata fraternitate este realizată nu prin mijloace socială, ci duhovnicești. Mai mult, cuvintele amenințătoare „sau moarte!” au fost adăugate la aceste trei concepte, în felul acesta distrugând efectiv înțelesul său.

Nu aș dori o „mare revoluție” niciunei țări. Doar venirea Thermidorului a împiedicat revoluția din secolul al XVIII-lea de la distrugerea Franței. Dar revoluția din Rusia nu a fost împiedicată de niciun Thermidor în timp ce îi împingea pe oameni direct spre un sfârșit amar, spre un abis, spre ultimul dezastru.

Din păcate, nu se găsește nimeni astăzi, aici, care să vorbească despre suferințele îndurate în China, Cambodgia sau Vietnam, și care să descrie prețul plătit revoluției.

Te-ai fi gândit că experiența revoluției franceze ar fi constituit o lecție suficientă pentru constructorii raționaliști ai „fericirii poporului” din Rusia. Dar nu s-a întâmplat asta. Ce s-a petrecut acolo a fost și mai îngrozitor și la o scară mult mai mare. Comuniștii lui Lenin și socialiștii internaționaliști au reînviat cu metodă în Rusia multe din metodele cele mai nemiloase ale revoluției franceze – doar că ei deținea un control organizațional mult mai amplu și mai sistematic decât iacobinii.

Nu am avut un Thermidor, dar am avut spre lauda noastră spirituală, Vendéea noastră. În fapt mai mult de una. Au existat mari mișcări țărănești: Tambov (1920-21), Siberia de vest (1921).  Știm următorul episod: mulțimi de țărani în opinci, înarmați cu bâte și furci, s-au întâlnit în Tambov, chemați de clopotele bisericilor din satele învecinate – dar au fost secerați de mitraliere. Timp de 11 luni, revolta din Tambov a rezistat, împotriva eforturilor comuniștilor de a o înăbuși cu trenuri și camioane blindate, avioane, ca și prin sechestrarea familiilor rebelilor. Era pregătiți să folosească până și gaze otrăvitoare.

De asemenea, cazacii din Ural, Don, Kuban și Terek au întâmpinat bolșevismul cu o rezistență intransigentă care a fost înecată până la urmă într-un genocid sângeros.

Așadar, dedicând aceste monument eroicei voastre Vendée, văd dublu în mintea mea – pentru că pot vizualiza monumentele care vor apărea cândva în Rusia, monumentele rezistenței noastre rusești împotriva asaltului comunist și a atrocităților sale.

Am trăit cu toții în secolul XX, un secol de teroare, apogeul terifiant al Progresului pe care atât de mulți îl visau în secolul al XVIII-lea. Acum cred că din ce în ce mai mulți cetățeni francezi își vor aminti cu mai multă înțelegere și mândrie rezistența și sacrificiul celor din Vendée.