La moartea lui Hugh Hefner

Se pare că moartea lui Hugh Hefner a stârnit un cuib de viespi feministe. Revoltate de moștenirea lăsată de creatorul Playboy, un cor de voci indignate au vorbit despre sexualizarea femeii, patriarhat, misoginism, sexism și degradarea drepturilor femeii. Tentația imediată este de a lua peste picior aceste vaiete patetice și ipocrite, fără a vedea cât de cât legătura dintre cele două fenomene. Adică între Playboy și valul ulterior de feminism-lesbianism-gender fluid-etc.

După cum remarca cineva, dacă ar fi murit cu doar o generație în urmă Hefner ar fi fost aclamat ca un campion al drepturilor civile, al eliberării femeii de sub domnia patriarhatului și i s-ar fi dedicat, probabil, un film (vezi, de pildă, ultra premiata și aclamata producție dedicată altui corifeu al pornografiei, Larry Flynt). Cum vremurile s-au schimbat, revoluționarii de ieri au descoperit (sau mai degrabă noi descoperim) că sunt reacționari și neputincioși să țină pasul cu progresul foarte rapid al moravurilor și ideilor. Așa se face că Playboy pare astăzi o revistă conservatoare și cuminte prin comparație cu revistele mai picante, iar tipul de articole prezente original acolo sunt mainstream pentru gusturile actuale. Aruncați un ochi pe titlurile și pozele de pe coperțile unor publicații de bărbați ca Maxim, GQ și vă veți convinge rapid cât s-a banalizat (răul) sexualitatea. Puteți face același lucru inclusiv cu revistele de femei pentru a descoperi aceleași recomandări și aceeași perspectivă.

Revoluția sexuală nu a început acum și nici în anii 60, odată cu hoardele de hippie care se iubeau liber pe iarba de la Woodstock. „Studiile” lui Kinsey și Playboy au debutat cu zece ani mai înainte, iar întreaga mișcarea are rădăcini mai adânci. Prima referință obligatorie în această narațiune este Freud, dar cine sapă doar un pic mai mult ajunge invariabil la Rousseau.

Pe scurt, și aici închidem povestea legăturii dintre Hefner și reîncarnările sale mai radicale, „eliberarea” femeii spre lesbianism și gender-fluidism și ce o mai fi, nu a putut începe dintr-o dată, pur și simplu, cu un mesaj utraradical, și oricum nu este sigur că aceasta este destinația finală spre care vor să le proiecteze pe femei și pe noi toți ceilalți, inginerii sociali. Ca de obicei, la început a fost vorba despre drepturile femeii, despre eliberarea de sub domnia patriarhatului, de sub constrângerile maternității. Că totul a sfârșit în pornografie, în degradare, mizerie morală și suferință era de așteptat. La fel cum este de așteptat ca și varianta actuală propusă de feministele radicale pentru femeile dezamăgite de prima promisiune a feminismului să nu sfârșească deloc mai bine. Ba dimpotrivă.