Revoluția Sexuală ne-a adus Cultura Violului

De Judith Gelernter Reisman și Mary E. McAlister

„The Hunting Ground”, documentarul realizat de CNN, s-a bucurat de elogiile producătorilor de film și a câștigat premiul Stanley Kramer acordat de Asociația Producătorilor de Film din America. În același timp, însă, filmul a fost criticat de elitele Ivy League, îngrijorate că reputația le este pătată de prezentarea campusurilor ca locuri unde înflorește o „cultură a violului” (Harvard Crimson). La rândul ei, această critică, a determinat un răspuns din partea studenților sub forma unei plângeri împotriva discriminării, garantată de o lege federală cunoscută sub denumirea de Title IX.

Atenția de care s-a bucurat „The Hunting Ground” a ridicat următoarea întrebare: „a fost mereu la fel în campusurile universitare?” Până și sexologi radicali precum profesoara Ira Reiss trebuie să admită că nu a fost așa. Potrivit lui Reiss, bărbații neînsurați de 18-22 de ani, recrutați în Al Doilea Război Mondial erau în marea lor majoritate, „încă virgini”. Până și Hugh Hefner era la 22 de ani un virgin. Studiul din 1960 al „sexperților” olandezi Kronhausens a arătat că „studentul modern spune că actul sexual este „prea important” pentru el, astfel încât să se gândească să se culce cu altcineva în afara femeii cu care se așteaptă să se însoare, și este gată să se abțină de la orice formă de sex din acest motiv” (p.219). Totuși, spre anii ‘70 odată ce radicalizarea sexuală a devenit mainstream, cei mai mulți dintre tineri considerau că a face sex înainte de căsătorie este ceva „natural”.

Cum a apărut această schimbare? O scurtă cronologie ne dezvăluie contextul istoric:

1950: „Diferența de Vârstă (Relații care implică un singur adult)…(p)ersoanele aflate sub vârsta de 7 ani sunt iresponsabile din punct de vedere legal… dar prin înzestrare și învățare multe sunt capabile să arate….responsabilitate în comportamentul sexual”

Manfried Guttmacher, Group for the Advancement of Psychiatry (GAP).

1953: „Tendința culturală de a supraproteja femeile și copii (este) adesea…mai dăunătoare…victimei decât agresiunea în sine…Descoperirile lui Kinsey…informează toată gândirea contemporană despre acest subiect”, The Illinois Commission on Sex Offenders

1955: „În pofida indiciilor că pubertatea debutează la 12 ani…se știe că un număr semnificativ de fetițe ajung în faza de deșteptare sexuală chiar la frageda vârstă de 10 ani”, Group for the Advancement of Psychiatry; the ALI, Model Penal Code

1983: „Vechiul concept de „viol” a fost încărcat cu o emoție negativă iar pentru vremurile noastre nu este realist…Femeia nu este…rănită de un comportament sexual nedorit, într-un mod singular” C. Nemeth, How New Jersey Prosecutors View the New Sexual Offense Statutes; N.J. Law Journal.

Trecem acum de la Hugh Hefner care la 22 de ani era virgin la atlelți profesioniști ca Tim Tebow și Russell Wilson, ridiculizați deoarece au anunțat că vor să rămână abstinenți pâna la căsătorie.

Reflectă oare acest dispreț pentru virginitate un fel de „pedagogie a exploatării sexuale” din partea profesorilor cu ștaif și a responsabililor din colegii? Și cum au influențat societatea absolvenții unei astfel de pedagogii sexualizate? S-au transformat în ideologie fanteziile elitiste despre abuzul sexual, strecurându-se în mințile luminate din drept, politică, educație, legislativ, religie, medicină, justiție, poliție și entertainment? Își răspândește pornografia roadele din birourile și dormitoarele universităților într-o omniprezentă ideologie sexuală?

Statisticile ne oferă raspunsul. În linii mari, 80% dintre studenți și 34% din studente urmăresc pornografie în campus sau în afara lui, autorizați de profesorii și administratorii de la Harvard prin  „dreptul la liberă exprimare” – aceasta este cultura sexuală din universități! Și, mai periculos, Data4Justice a documentat multe cazuri de „profesori și personal asociat…arestați pentru comercializarea de materiale cu abuzuri sexuale violente împotriva copiilor, inclusiv asupra bebelușilor.”

De la decanul adjunct al Universității din Virginia, Michael Morris, care a descărcat violuri anale asupra unor sugari, la Kirk Nesset, profesorul de scriere creativă de la Colegiul Allegheny care a descărcat peste 500.000 de filme și imagini inclusiv cu violuri de bebeluși, implicarea în acest fenomen a profesorilor și a personalului din campusuri este dincolo de îndoială…Din august 2015 și până în prezent, săptămânal cel puțin doi profesori au fost arestați, acuzați sau condamnați.

Mai mult, Joseph Campbell de la FBI susține că „în prezent nivelul pedofiliei este nemainîntâlnit”. O „cercetare printre liceeni” a relevat că 13,5%  dintre ei au făcut sex cu un profesor. Dacă administratorii și profesorii se uită la violuri de copii pe calculatoarele din campus se transformă această practică într-o intelectualizare a „culturii violului”? Un editorial din 2014 al profesorului de la Yale Jed Rubenfeld a fost întâmpinat cu obiecții agresive din parea studenților la drept din cadrul universității. El le-a reamintit oamenilor, în bună măsură ignoranți ai istoriei, efectele negative ale nostalgicului moment Woodstock 1969 și al revoluției sexuale.

Este o parte din revoluția ultimilor 50 de ani în privința atitudinilor legate de sex și în schimbarea codurilor despre sex din campusuri. Nu cu mult timp în urmă, sexul în campusuri pentru persoanele necăsătorite era interzis. Un act sexual putea însemna suspendarea sau eliminarea din facultate…Violul era de competența poliției, nu a universității. Spre sfârșitul anilor ‘60, însă, sexul în campusuri a început să fie acceptat…Problema a devenit cum să definești consensul.

Așadar, în urmă cu trei generații, tinerii au fost mințiți și convinși să creadă (citiți cărțile Dr. Reisman pentru amănunte) că oamenii din generația războiului au fost niște aventurieri sexuali, dar departe de ochii lumii. Credința în ipocrizia părinților (vezi filmul „The Graduate”, 1967) a dat o mână de ajutor tinerilor în a respinge tradiția americană în ceea ce privește restricțiile legate de alcov pentru „sex, droguri și rock-n-roll”. Din acel moment, cu fiecare nouă generație, permisivitatea sexuală a crescut. Ideologi sexperți îi învață pe copii despre sex în școală, în clipuri, în social media, în filme, în romane, în manuale și chiar în amvonul bisericilor, în timp ce „o dată la cinci zile, un politițist american este surprins în timpul unui abuz sexual sau în timp ce încalcă normele.” Iar abuzurile sexuale asupra bărbaților apar astăzi și în armată, nu doar în închisori. În 2012, peste 14.000 de bărbați au avut de suferit. „Potrivit Pentagonului, 38 de militari sunt asaltați sexual zilnic în armată”. Așadar, nu este doar o creștere a plângerilor. Este oare posibil ca pornografia să fie o pregătire pentru o cultură a violului?

Între timp, la Harvard, 19 profesori de drept, au publicat un protest ofuscat față de descrierea realizată de CNN a campusurilor universitare ca parte din „cultura violului”. Cel mai celebru semnatar  este profesorul Laurence Tribe, un plagiator recunoscut, care le-a fost profesor de istorie legală americană lui Obama și pentru doi dintre judecătorii Curții Supreme. Impardonabil, dar Tribe, se pare, este ignorant sau trece sub tăcere cele mai mari crime și fraude din istoria legală americană – cele ale profesorului pedofil Alfred Kinsey de la Universitatea din Indiana, „părintele revoluției sexuale”. Legile sexuale din SUA, din prezent și din trecut, au fost revoluționate pe baza experimentelor realizate pe 2035 de copii, violați și torturați pentru presupuse „orgasme” publicate în lucrarea lui Kinsey „Sexual Behavior in the Human Male” (1948). Kinsey, care era un pedofil sadic, dependent obsesiv de masturbare și pornografie, a fost autoritatea științifică din spatele acestor schimbări catastrofale. Tabelul 30-34 a fost cel mai negru și nepedepsit experiment sexual împotriva copiilor și a bebelușilor desfășurat în istoria istoria legală a SUA (Reisman, 2013).

În 1952, de pildă, un articol al lui Herbert Wechsler în „Havard Law Review”, se baza pe documentele lui Kinsey pentru a propune liberalizarea tuturor legilor sexuale.  Până în 1955, Wechsler, principalul autor al primului Cod Penal Model al Institutului de Drept American (MPC) susținea că protecția sexuală pentru femei este împovărătoare pentru bărbați. Noul și inovativul MPC demonstra că o reducere a crimelor sexuale poate fi obținută printr-o mai mare libertate sexuală, pedepse mai mici, eliberare condiționată din închisoare și terapie plătită din bani publici pentru toți criminalii sexuali. Codul modern al lui Wechsler propunea vârsta consimțământului pentru fete la 10 ani, deoarece „comportamentul lor incitant” i-ar putea împinge pe bărbați la viol. Potrivit lui Kinsery, din cele 4.441 de femei intervievate niciuna nu a fost afectată de un abuz sexual, iar de aici a rezultat planul Kinsey-MPC de a elimina violul „nerealist” și legile privind violul. Nu există vătămare în viol, deci nu există motiv pentru legi ale violului! Prin această pedagogie „culturală” promovată de cele mai prestigioase nume ale dreptului american, și fundamentată pe „știința sexului” a lui Kinsey, moștenirea noastră nu poate fi decât o „cultură a violului” – viol în campusuri, licee, biblioteci, dormitoare, băi, strane, tribunale, etc. Aveți grijă ce vă doriți!

După ce MPC a recomandat o scădere a vârstei la care sexul cu un minor este legal (pentru a permite sexul între „colegi”), după cum a demonstrat Reisman, legislaturile și curțile americane au dislocat legile statale care favorizau femeile (legi drastice împotriva violului, a adulterului, a abuzului sexual împotriva copiilor, incestului) și au micșorat în două treimi din statele americane pedepsele pentru cei condamnați pentru pedepse sexuale.

Wechsler și alții s-au bazat pe Kinsey și pe pretinsa lui „știință a sexului” pentru a justifica aceste măsuri și teze precum aceasta: „tendința culturală de a le supraproteja pe femei și pe copii (este) adesea… mai dăunătoare…pentru victimă decât ofensa în sine…Descoperirile lui Kinsey permeează toată gândirea despre acest subiect”. Aduceți-vă aminte că până la Kinsey societatea permitea „actul marital” doar în cadrul „instituției” căsătoriei, limitând sever chiar și sexul „consensual, pentru distracție”. Morris Ploscowe scria că în 1948, în era pre-Kinsey, trei state au dat pentru viol condamnări definitive la moarte, 19 state au dat pedeapsă cu moartea, închisoare pe viață sau termene foarte lungi, 28 de state au dat violatorilor 20 de ani sau mai mult, iar un stat a dat 15 ani sau mai mult. Datele post-Kinsey aratău că 95% dintre bărbați erau oricum infractori sexuali iar majoritatea femeilor era desfrânate sau și-ar fi dorit să fie. Potrivit lui Ploscowe, justificările pentru legi mai dure împotriva violului, a abuzului sexual împotriva minorilor și a obscenităților erau de modă veche.

Câte milioane de adolescente din colegii au fost scutite, prin astfel de idei „învechite”, de boli, sarcini, suferințe sentimentale, violuri, sinucideri și omoruri?

Acum, instruite de elite academice și, începând de la pubertate, de media, cum este de pildă revista Cosmopolitan („fi o tânără distractivă și fără prejudecăți – îmbată-te și agață), milioane de urmăritoare ale Cosmo arată cât de bine și-au învățat lecția atunci când apar în reviste studențești pornografice cum este „Diamond” de la Harvad, lansată în anul 2004. Cel puțin 10 universități americane au urmat exemplul și au publicat poze nud cu studenți obișnuiți. Mai multe au avut evenimente dedicate sexului, cum ar fi petreceri în pielea goală la Yale, „săptămâna sexului” la Tufts sau „Ziua sexului în aer liber” la Universitatea Western Washington. Alte exemple includ fotografii ale unor cupluri de homosexuali semidezbrăcați la Universitatea din Chicago, revista Squirm de la colegiul Vassar, și cea mai explicită Boink…Ghidul Studentului despre Cunoașterea Carnală, scos la Universitatea din Boston.

Administratorii de elită, probabil chiar unii dintre aceia care se plâng de „The Hunting Ground”, acordă fonduri pentru liberă exprimare și/sau susțin evenimente pornografice. Absolventul de Yale, Nathan Harden, a scris despre „săptămâna sexului” de la Yale în care tinerii naivi sunt recrutați pentru sexploatare vicioasă. „În campus sunt invitați pornostaruri și președinți din industria sexului, pentru un maraton de filme despre sex, seminarii și demonstrații de produse – toate legitimate de educația sexuală garantată de universitate”.

Acesta este un cost neanticipat al revoluției sexuale din anii ‘60, la fel ca și explozia de crime barbare împotriva femeilor, copiilor, a sugarilor și a recidivelor în creștere.

Unele elite academice încep să se trezească. Susan Estrich, avocatul feminist și fostul manager de campanie pentru candidatul democrat Michael Dukakis, a rămas stupefiată de influența MPC asupra legilor violului. A rămas surprinsă de clauza „plângerii rapide” care susținea că o „o plângere trebuie depusă în termeni de trei luni”, dacă e vorba de infracțiune sexuală. Această clauză nu făcea parte din common law-ul american. Mai mult, acum că avocații liberali sunt la putere, violul este o infracțiune de gradul unu doar dacă s-a produs „o vătămare corporală gravă”.

Mai mult, notează Estrich, în opinia avocaților, libidourile impun noi reguli pentru viol. Dacă vicitma a avut un trecut „picant” poate fi categorisită ca „prostituată”. Din acest motiv, chiar și când a fost victima unui viol „în grup”, infractorii pot fi absolviți de vină. Aceste legi, dar și multe altele, au fost o consecință firească a afirmațiilor lui Kinsey conform cărora violul este o reacție nevinovată, naturală și normală în fața femeilor ademenitoare (peste vârsta de 10 ani). De asemenea, în 8 martie 1949, New York Times susținea că Alfred Kinsey a demonstrat cum cel mult 5% dintre cei arestați pentru infracțiuni sexuale au provocat suferințe reale și din acest motiv legile sexuale nu au altă funcție decât să mențină obiceiurile.

Astăzi, 60 de ani mai târziu, aceleași școli înalte sunt angrenate în controversele legate de „cultura violului” pe care au creat-o, antrenând studenți, avocați, judecători, politicieni și legislatori în pansexualitatea lui Kinsey și a MPC. Mulți dintre acești profesori învățați, de generația a doua, semnează scrisori de protest împotriva ideii că există o cultură a violului în campusuri, provocată tocmai de revoluția sexuală instaurată de ei în universități.

Pentru un clip cu adevărat emoționant despre suferințele produse de revoluția sexuală promovată de elite, faceți-vă timp și urmăriți-o pe fosta vedetă Shelley Lubbe în Dead Porn Stars Memorial.

Traducere după breitbart.com