Să iubim șobolanii

06/11/2017

de Theodore Dalrymple

Nu degeaba un șobolan este numit șobolan. Și după cum ni se tot spune nu suntem niciodată preadeparte de unul. Cel puțin nu în Paris, unde locuiesc și unde s-au înmulțit spectaculos.

A crescut și numărul celor care locuiesc pe străzi, și nu este exclus să existe o legătură între cele două fenomene. Pe de altă parte, explozia șobolanilor s-ar putea să aibă de-a face cu interzicerea utilizării unor anumite substanțe contra șoboloanilor, cum ar fi de pildă arsenicul.

În fine, Ville de Paris s-a decis nu să scape definitiv de șobolani, ceea ce ar fi o utopie, ci să le reducă numărul. Există o elaborată campanie oficială de a-i omorî pe unde îi prind. Însă șoboloanul este o creatură inteligentă, flexibilă și hotărâtă, greu de omorât. Foarte diferită, se pare, prin comparație cu civilizația apuseană.

Campania a stârnit, bineînțeles, opoziție. Parizienii i-au acuzat de „genocid” pe hingherii de șobolani. Fie-vă milă de săracii șobolani! Și ei sunt creaturi care simt, cu același drept de a trăi ca și noi, chiar dacă uneori ne dau febra șobolanului și leptospiroză (și fie-va milă de spirochete, organismele care determină apariția leptospirozei, fără de care nu șobolanul ar fi gazda, ci șoricelul). La ultima strigare, 25.000 de oameni au semnat o petiție pentru a opri măcelul.

Murofilii spun că murofobia (adică, frica de șobolani și șoricei) este neîntemietată, fiind un construct social. Ca urmare, nu șobolanii sunt problema, ci atitudinea noastră față de ei. Antipatia noastră este pur subiectivă, determinată de faptul că au coada fără păr. Dacă ar avea coada acoperită de blăniță, i-am iubi. Iar dacă șobolanilor le este frică de noi, este o frică rațională, dată fiind ostilitatea constantă, de-a lungul timpului, a Bărbatului (și chiar mai mult a Femeii) față de ei. Și uitați-vă ce pățesc în laboratoare! Dacă ai fi tratat ca un cobai, și ție ți-ar fi frică de Om!

Îmi veți spune „Cum rămâne atunci cu Ciuma Neagră. Nu au fost șobolanii cei care au determinat-o?” Ei bine, nu, chiar dacă ciuma a fost bubonică, ceea ce unii cercetători neagă. La urma urmei, primul lucru remarcat la începutul epidemiei au fost șobolanii morți. Cădeau și mureau peste tot. Ca atare, Omul și șobolanul au fost probabil aliați în războiul contra bolii, mai degrabă decât dușmani. Se lupta contra aceluiași inamic, dar de atunci și până azi l-am făcut țap ispășitor pe șobolan. Mai mult, șobolanii implicați în ciumă erau șobolani negri băștinași, pe când șobolanii din Paris (și de peste tot din lumea occidentală) sunt cafenii și au invadat Europa din alte locuri. Sigur este o lecție aici?

Soluția omului (sau a murinului) ar fi să lanseze pe piață șobolani modificați genetic cu niște cozi stufoase seducătoare. Atunci, impulsul de a-i ucide s-ar restrânge doar la câțiva sadici aflați printre noi.

Unde locuiesc eu în Franța, problema nu sunt șobolanii, ci lupii. Au trecut granița din Italia și se înmulțesc rapid în Franța, la o rată de 20% pe an, în acele zone de unde țăranii au plecat iar cerbii și porcii mistreți s-au înmulțit. Lupii apar în urma lor, dar puținii ciobani cu oi nu sunt fericiți, ca să ne exprimăm eufemistic. În departamentul meu, oamenii s-au chinuit sute de ani să-i extermine și au reușit în 1922, dar acum lupii s-au întors sub protecția ecologiștilor sălbatici din Paris. Primul lucru pe care l-am detectat a fost sloganul „Mort aux loups” scris, de-a lungul drumului, la trei mile de casa mea. Recunosc că sunt mult mai binevoitor față de lupi decât față de șobolani, datorită relației evidente de înrudire pe care o au cu câinii. Chiar mi-ar plăcea să văd puiuți de lupi cum se zbenguie pe pajiștea din apropiere. Sigur, lupii au avut parte de o presă proastă. La urma urmei au fost doar 3000 de atacuri de lup în Franța din 1600 și până în 1900. Este adevărat că a existat Bestia din Gevaudan care a terorizat o zonă întreagă în anul 1765 și care a ucis aproape 100 de oameni. Uneori o întreagă armată de 20.000 de oameni l-a căutat, fără succes, pentru a-l ucide. Dar azi când avem Google Maps acest lucru nu ar fi o problemă.

Mai mult, azi dacă omori un lup în Franța primești o amendă de până la 150.000 de euro și închisoare până la șapte ani. Dacă tot trebuie să ucizi pe cineva, mai bine omori un om. Ieși mai ieftin și e mai ușor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *