Avortul și ura

de Joseph Sobran

Potrivit unui articol recent din New York Times (eseul lui Joseph Sobran a apărut inițial în 1999 – nota trad. ), oamenii de știință au descoperit că jucăușul delfin, cea mai inteligentă și iubită dintre mamiferele marine, are „o parte întunecată inexplicabilă”. Își omoară membrii propriei specii fără niciun motiv aparent. Delfini tineri, fără viață, au apărut pe țărmul mării având în carne urme de dinți de la delfini adulți. Se știe că, de-a lungul timpului, delfinii au mușcat oameni. „Aveam o imagine atât de blândă a delfinilor, încât aceste descoperiri violente sunt tulburătoare”, a declarat Dr. Dale J. Dunn, un medic veterinar.

Întrebarea interesantă este de ce își ucid delfinii puii. Nu este deloc clar dacă progeniturile sunt ucise de mamele lor, de tații lor sau de alți masculi care vor să se împerecheze cu mamele lor și disprețuiesc creaturile apărute din alte relații. „Infanticidul este ceva obișnuit în natură”, mai notează articolul. „Femelele își ucid pruncii când mâncarea se împuținează. Masculii lei și urși, de exemplu, ucid uneori cel mai tânăr pui al noii partenere, pentru a le da astfel un avantaj reproductiv și evoluționar”.
Este amuzant că ideea de evoluție, care trebuia să facă superfluă ideea unui scop divin în natură, s-a metamorfozat  într-un concept al scopului imanent în natura însăși – ca și cum animalele ar ști cumva că destinul lor genetic se află în joc atunci când se împerechează. Sau mamiferele mascule îl citesc pe Darwin?

Fie cum o fi, multe animale, de ambele sexe, își ucid proprii pui și uneori îi mănâncă. Indiferent cum explicăm acest lucru, încă ne izbește ca „nenatural”, în vechiul sens, de contrar principiului general al naturii care le face pe animale – și pe oameni – să iubească și să se îngrijească de propriile creaturi.

Ura face în bună măsură parte din natură și își găsește expresia ultimă în omor.  Motivele pot fi uneori obscure, dar faptele sunt destul de limpezi. Nu există niciun motiv să presupui că ajută unui scop mai înalt sau „evolutiv”.

Nu ar trebui să ne ferim de la a recunoaște același lucru în natura umană. Cei care se opun avortului vorbesc adesea despre mamele care își avortează copii ca despre victime, ideea fiind că o fată tânără a fost lăsată însărcinată de un bărbat iresponsabil și ajunge la un medic care practică avortul, doar pentru că nu are nicio idee ce este avortul.

Este o viziune sentimentală. Femeile care avortează sunt incapabile să își iubească copiii pe care îi poartă iar multe dintre ele știu foarte bine ce fac. Dorința de a pune capăt unei vieți incomode este o formă de ură.

În multe culturi, din Grecia și Roma antică până la China modernă, infanticidul a fost o practică acceptată. Părinții își omoară nou născuții sau îi abandonează în locuri unde vor muri de foame sau mâncați de animale sălbatice. Chiar și în cultura noastră liberală (dar cu o inerție creștină), acest lucru pare destul de inaccetabil.
Dar infanticidul începe să își găsească susținători printre noi. Sunt susținători care fac recurs la logica avortului, conform căreia nimeni nu trebuie să poarte povara unui copil nedorit. Ei diferă față de majoritatea susținătorilor avorturilor doar  prin consistența argumentului: nu au pretenția că o ființă umană nu este distrusă.

La fel ca avortul, infanticidul a fost mereu prezent, chiar și când era ilegal. Legea nu poate vreodată să elimine asemenea rele  în totalitate, pentru simplul motiv că parinții adesea își urăsc și au resentimente față de copii, după cum demonstrează fenomenul abuzurilor împotriva copiilor. Știu o femeie care ar fi vrut să facă avort, a fost descurajată să o facă, iar mai târziu i-a spus copilului: „Mi-aș fi dorit să te fi avortat”.

A fi preocupat doar de sine conduce invariabil la a-i urî pe ceilalți, care sunt obstacole în cale dorințelor egoiste. Ce este „natural” în natura umană căzută se prăbușește rapid în diabolic. Iar cultura noastră liberală, modernă, post-creștină tratează viața centrată pe sine drept normală și respinge legile avortului drept intruziuni tiranice asupra a ceea ce a fost numit „sinele imperial”. Mulți dintre cei care susțin astăzi legalitatea avortului  doresc chiar și avortul în „nașteri parțiale”.

Ca să-L parafrazăm pe Domnul Nostru, nu e ură mai mare pentru un părinte decât să-și ucidă copilul.  Nu ar trebui să îngăduim compasiunii artificiale să creeze iluzii asupra acestui aspect terifiant al naturii umane.