În coloană spre grădiniță

de Contra Mundum

Cei mai mulți oameni, dacă nu toți, au impresia (greșită) că lor le aparțin copiii. Se poate să îi trimită cu plăcere la grădiniță și la școală, să-i plimbe pe la un after-school, îi mai uită cu orele sau cu zilele în fața televizorului și calculatorului, dar nu se îndoiesc vreodată că tot ei sunt cei care trebuie să decidă ce e mai bine pentru copilul lor. Nu știu să fie foarte mulți părinți care, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, să declare că, de fapt, copilul aparține statului, pământului sau vreunui ONG.

Credința aceasta nu se susține pe nimic solid, vor spune în cor reprezentanții ong-urilor acompaniați de experți în parenting și educație. Ba mai mult, familiile și creșterea copiilor în sânul lor dăunează teribil dezvoltării intelectuale și morale a celor mici. Drept pentru care, copiii trebuie scoși cât mai rapid din custodia familiilor naturale (un termen cu evidente conotații discriminatorii, care cel mai probabil va dispărea cât de curând) și trecuți, pentru început, în administrația creșelor și  grădinițelor.

Un material apărut pe postul Digi 24, scris în noua limbă și conceput de o mașină, ne spune cum stau lucrurile și, mai important, cum ar trebui să stea. „În acest moment fiecare părinte are libertatea de a alege ce face cu propriul copil. Fie îl înscrie la grădiniţă, fie îl ţine acasă, în grija bunicilor sau a bonelor.” Dar parlamentarii români au decis să introducă un proiect de lege pentru obligativitatea grădiniței deoarece…„există decalaje majore între copiii crescuți acasă și cei înscriși la grădiniță”.

Articolul este obiectiv și robust. După opinia inițiatorilor, sunt citați psihologii, în general, care ne spun și ei că este cel mai bine pentru copii să stea în școlhozuri. Apoi sunt amintiți și părinții, tot în general, care susțin cu elan grădinița obligatorie. Materialul nu ne oferă totuși nicio opinie din partea copiilor, deși este de presupus că visul oricărui copil mic este să stea cât mai departe de părinții săi. Pe lângă această scădere, mai apare o problemă: nu este citat niciun studiu relevant, publicat în reviste peer-review,  sau măcar o lucrare redutabilă, purtând ștampila SNSPA sau Babeș-Bolyai, care să demonstreze știintific și implacabil de ce este mai bine pentru copil să nu crească acasă.

În absența unor astfel de studii, suntem nevoiți să sărim în ajutor și să dăm dreptate legiutorului și tehnocraților. Da, așa este! Există diferențe considerabile între copiii crescuți acasă și cei educați în grădinițe și creșe. Doar că diferențele sunt aproape fără excepție în favoarea copiilor crescuți acasă, și nu a celor băgați în malaxoarele statului.

Carrie L. Lukas, în „Ghidul Incorect Politic despre femei, sex și feminism”, alocă un întreg capitol acestui subiect, folosindu-se de cercetări și studii făcute pe perioade mai întinse, de către  institutul public NICHD din SUA, care, după cum admit chiar reprezentanții săi, manifestă „o prudență sporită când vine vorba de concluzii care pot fi îngrijorătoare pentru părinți”. Însă și sub această precauțiie, concluziile nu lasă loc de îndoieli: „Mai mult timp într-un centru de îngrijire nu numai că anunță un comportament problematic, măsurat pe o scală continuă, dar implică și obrăznicie, nesupunere și agresivitate. Trebuie remarcat că aceste date corelate sugerează că nivelul mai redus de probleme ale copilului era asociat cu un timp mai scurt petrecut în centre de îngrijire” („Ghidul Incorect Politic despre femei, sex și feminism”).

Autoarea nu se mărginește la o singură sursă, ba chiar prezintă și opiniile unor autori neconstrânși de angajamente instituționale, cum ar fi Mary Eaberstadt, care susține că ar putea exista o legătură între absența maternă prelungită și creșterea numărului de patologii scoiale (probleme mintale, comportamentale și boli cu transmitere sexuală) printre copiii și adolescenții americani.

Dar nu trebuie să vă luați după aceste opinii, după bunul simț sau după bunul plac. Este mai bine să decidă experții decât orice ageamii care se cred părinți doar pentru că așa a funcționat lumea până acum. Ba chiar „este infinit mai bine ca îngrijirea copilului să fie lăsată în seama profesioniștilor calificați decât în sarcina unor amatori stresați” (Kate Millet, autoare feministă).