O scurtă conversație pe marginea educației

de Theodore Dalrymple

Recent, în timp ce mă plimbam pe principala stradă comercială din orășelul meu din Anglia, am fost abordat de un agent electoral al candidatului laburist în alegerile anticipate. (Conservatorii nu au nevoie să își facă campanie aici pentru că ar putea să trimită și un gândac drept candidat și tot ar câștiga fără să facă nimic. )

Agentul era o femeia afabilă, cu care am discutat despre politicile educaționale.

Amândouă partidele politice cred că este nevoie de mai mulți bani pentru școli. I-am spus că nu cred că nivelul înfiorător de scăzut al educației și culturii din țara noastră este determinat de lipsa banilor. Cheltuim în medie 100.000 de dolari pe educația unui copil și cu toate astea o proporție tulburător de mare  din copiii noștri părăsesc școala fără să știe să citească sau să scrie peste nivelul de 11 ani. Mai mult, proporția acestor copii a rămas mai mult sau mai puțin constantă în ultimii 40 de ani, în pofida cheltuielilor care au crescut semnificativ. Problema, așadar, nu este absența fondurilor, după cum susținea agentul electoral, ci altceva mai profund și mai greu de rezolvat.

Femeia lucrase ca profesoară și s-a retras la pensie imediat ce a fost posibil acest lucru, în primul rând din cauza numărului imens de proceduri birocratice irelevante, consumatoare de timp, plictisitoare, necinstite intelectual, impuse profesorilor. Și așa se face că aceste proceduri erau finanțate de creșterea cheltuielilor pentru educație.

Tot așa se face că fiica ei a fost profesoară dar s-a lăsat de meserie după o întâmplare neplăcută. L-a pedepsit pe un băiat de 14 de ani pentru un comportament urât. Băiatul trebuia să mai stea în școală o oră în plus. În acea noapte, fratele de 19 ani al băiatului a venit la casa profesoarei și a început să-i distrugă mașina. Ea s-a speriat și a chemat poliția care l-a îndepărtat pe făptaș de acolo dar altfel nu a făcut nimic. Normal, deoarece nu s-ar fi întâmplat nimic la tribunal dacă ar fi făcut ceva. Așa că de ce să se strofoace?!

Fiica agentului electoral nu s-a mai întors la catedră. A trecut prin ceea ce psihologii numesc învățarea dintr-o singură mișcare („one trial learning”). A profitat ca să obțină un master și să-și găsească un loc de muncă în birocrația educațională, unde nu pot da buzna copiii prost crescuți.

I-am spus că mulți profesori care mi-au fost pacienți mi-au povestit că dacă s-au plâns părinților de comportamentul copiilor lor, părinții au dat vina pe profesori și chiar au devenit agresivi. Același lucru l-a trăit și ea.

Drept urmare, am picat de acord că există o profundă criză culturală și morală în țară. Implicația clară era că toate acestea nu au nimic de-a face cu fondurile guvernamentale insuficiente acordate educației.

Școlile nu învață și poliția nu protejează, deoarece sunt incapabile. Ne-am despărțit amical. Eu m-am dus la cumpărături, ea să facă propagandă pentru un partid care crede că toate problemele provin din insuficiența cheltuielilor guvernamentale, probleme care vor fi rezolvate cumva prin taxarea bogaților.

Traducere din engleză de la https://www.city-journal.org/html/conversation-15245.html