Egalitatea de șanse și discriminarea

Există atât de multă confuzie și sentimentalism în jurul discriminării încât m-am gândit să încerc o analiză nepărtinitoare.

Discriminarea este pur și simplu actul de a alege. Când aleg un vin de Bordeaux, discriminez vinul de Burgundia. Când m-am căsătorit cu doamna Williams, le-am discriminat pe celelalte femei. Deși uneori mă gândesc la egalitatea de șanse, doamna Williams solicită discriminare continuă.

Veți spune: „Bine, Williams, dar o astfel de discriminare nu afectează pe nimeni.” Greșit. Când discriminez în favoarea vinului de Bordeaux valoarea resurselor implicate în producția vinului de Burgundia scade. Când am discriminat în favoarea doamnei Willams le-am afectat pe celelalte femei, prin scăderea numărului de soți potențiali, presupunând că sunt un bărbat pe care alte femei l-ar dori de soț.

Viețile noastre sunt formate din discriminări pentru sau împotriva unui lucru sau a altuia. Cu alte cuvinte, a alege presupune a discrimina. Când introducem termeni ca rasă, sex, înălțime, greutate sau vârstă, nu facem decât să specificăm criteriul de selecție.

Imaginați-vă cât de stupidă, ca să nu spunem imposibilă, ar fi viața noastră dacă discriminarea ar fi ilegală. Imaginați-vă că începeți orice fel de activitate fără să puteți discrimina în funcție de rasă, sex, înălțime, greutate, vârstă, maniere, studii, figură sau abilități. Ar fi un carnaval.

Uneori îi întreb pe studenții mei dacă sunt de acord cu oportunități egale la angajare. Fără excepție, răspund afirmativ. Apoi îi întreb dacă, atunci când vor fi absolvenți, au de gând să ofere fiecărui angajator oportunitatea de a-i angaja. Majoritatea răspunde negativ. Au de gând să discrimineze anumiți angajatori. Apoi îi întreb, dacă nu au de gând să le ofere angajatorilor o șansă egală de a-i angaja, de ce ar fi drept să le ceară angajatorilor o oportunitate egală de a fi angajați?

Uneori studenții vor argumenta că anumite forme de discriminare sunt OK, dar discriminarea rasială este cu adevărat jignitoare. Acela este momentul în care le povestesc istoria mea cu discriminarea rasială. Spre sfârșitul anilor ‘50, în timp ce îmi căutam o soție, deși femeile albe, mexicane, indiene, chineze și japoneze ar fi fost la fel de eligibile, nu le-am acordat nicio șansă. Se pare că majoritatea americanilor acționează identic când se căsătoresc, discriminând rasial. Potrivit statisticilor din 1992, doar 2,2% din americani sunt căsătoriți cu oameni care aparțin altor rase sau etnii.

Veți spune: „Bine, Williams, dar discriminarea în căsătorie nu are același impact asupra societății pe care alte forme de discriminare îl au.” Greșiți din nou.  Când selecția partenerilor este asertivă, adică nu este rodul întâmplării, ea întărește diferențele de grup din populație indiferent care sunt ele. De pildă, indivizii cu un IQ mai mare tind către partenerii cu IQ mai mare. Cei cu venituri mari vor căuta alți oameni cu venituri mari.

La fel și cu educația. În măsura în care există o corelație rasială între aceste caracteristici, discriminarea rasială în căsătorie exagerează la nivel social diferențele în inteligență și în distribuția veniturilor. Ar exista mai multă egalitate, dacă nu ar exista acest tip de discriminare în alegerea partenerilor.

Cu alte cuvinte, dacă indivizii cu un IQ ridicat ar fi forțați să aleagă parteneri cu un IQ mai mic, cei cu venituri mai mari parteneri cu venituri mai mici, iar cei foarte educați să selecteze parteneri prost educați, ar exista o egalitate socială mai desăvârșită. În timp ce egalitatea s-ar accentua , rata divorțurilor ar exploda din cauza nepotrivirilor flagrante care ar genera conflict.

Bunul simț ne spune că nu toate discriminările ar trebui eliminate, așa că întrebarea este ce fel de discriminare ar trebui permisă? Cred că răspunsul depinde de valorile fiecăruia când vine vorba de libertatea de asociere, cu precizarea că libertatea de a te asocia implică libertatea de a nu te asocia.

Traducere din engleză de la http://walterewilliams.com/what’s-discrimination/