
Cândva, un moment era definit ca timpul scurs între lumina verde a semaforului din Mexico City și sunetul de claxon al primei mașini. Acum ar putea fi definit ca perioada scursă între un atac terorist dintr-un oraș occidental și prima lumânare aprinsă în public. Fiecare atac terorist, inclusiv ultimul din Berlin, este urmat imediat de o expoziție publică de lumânări aprinse. E aproape ca și cum lumea are la îndemână o cămară plină de lumânări gata să fie folosite în acest scop.
Ce reprezintă aceste lumânări? Suntem cu toții familiarizați cu lumânările aprinse din bisericile catolice, dar Berlinul nu este un oraș catolic și, ca toate capitalele apusene, nu se remarcă printr-o fervoare religioasă. Piețele de Crăciun țin mai degrabă de tradiția folclorică decât de o credință vie. Cei care se grăbesc să aprindă lumânări după atentate sunt, mai degrabă, mândri de absența oricărei credințe religioase. Pe de altă parte, mulți dintre ei ar putea să spună că ei nu sunt religioși, ci spirituali.
Motivul (presupun) pentru care atât de mulți oameni pretind că sunt spirituali, dar nu religioși, este că a fi spiritual nu incumbă niciun fel de disciplină, cel puțin niciuna care să nu fie aleasă de ei. A fi religios, pe de altă parte, implică o obligație de a respecta reguli și ritualuri care interferează stânjenitor cu viața cotidiană. A fi spiritual-dar-nu-religios îți dă acea senzație interioară caldă care îți reconfirmă că există mai mult în viață – sau cel puțin în viața ta – decât aparența exterioară, dar fără să fii nevoit în realitate să îți întrerupi cursul existenței cotidiene. Sunt avantajele religiei, fără inconvenientele ei. Din păcate, la fel ca toate soluțiile foarte diluate, nu are niciun gust.
Lumânările, deci, sunt o expresie a păgânismului modern, o căutare a transcendenței fără niciun fel
de credință reală în aceasta. Reprezintă, de asemenea, cumva un simbol de auto-felicitare pentru caracterul nostru pașnic. Oamenii violenți nu se disting ca mari aprinzători de lumânări. Nu ni-l putem imagina, de pildă, pe Ghinghis-Han aprinzând multe lumânări pentru sufletul celor dispăruți (nu că noi am crede cu adevărat în existența sufletelor.)
Dar există ceva rău în a aprinde lumânări după un masacru? Nu contribuie cu foarte mult la încălzirea globală și, ca urmare, Gaia nu este foarte mult afectată. Ne exprimăm astfel sinele, iar a-ți exprima sinele este un bine total, în timp ce eșecul de a te exprima reprezintă un rău total.
Ar fi greu de demonstrat, dar îmi închipui că toate acele lumânări reprezintă o formă de încurajare tocmai pentru acei oameni care comit masacrele. „Le tăiem gâtul sau intrăm cu un camion în ei, iar ei aprind lumânări. Nu ne sunt superiori morali, cum le place să creadă. Dimpotrivă, sunt neputincioși, slabi, moi, sleiți, vulnerabili, lipsiți de apărare, lași, sclifosiți, decadenți. Împotriva unor astfel de oameni, suntem condamnați să câștigăm. Și nici măcar nu ne va lua mult timp.” Teroriștii greșesc. Dar ei nu sunt gânditori isteți sau profunzi.
Așa că dacă vă doriți mai multe atacuri teroriste, aprindeți o lumânare.
Traducere din engleză de la https://www.city-journal.org/html/candle-berlin-14910.html
1 Comment
Nu e adevărat că lumânările sunt o expresie a păgânismului modern. Lum ânările aprinse la slujbele religioase creștine sunt atestate din anul 250. Lumina lor este simbol al Luminii lui Hristos, deci nici vorbă de păgânism. A că că folosința acestora în exces este o xpresie a consumismului,, lasemănătoare cu comercializarea Crăciunului., da, dar e altceva. https://ziarullumina.ro/theologica/liturgica/lumanarea-in-traditia-bisericii-ortodoxe-85193.html