De ce s-a jertfit Arnaud Beltrame? Pentru că era creștin

Săptămâna trecută am asistat la unul dintre cele mai nobile acte de curaj din timpurile moderne. Dar, cu toate astea, i s-a acordat mult mai puțină atenție decât ar fi trebuit. Auzim adesea despre soldați care „și-au dat viața” pe câmpul de luptă. Într-un fel este adevărat, deși mulți soldați zâmbesc când aud această expresie și bombăne că probabil nu au fost prea multe opțiuni în cazurile respective.

Însă, ofițerul de poliție francez, Arnaud Beltrame, conștient și voluntar și-a sacrificat viața pentru a salva pe altcineva. Redouana Lakdim, narcoman, tâlhar și recidivist, a dat buzna în magazinul Super U din Trebes, în sudul Franței, cu gând să omoare. A ucis doi oameni și a râs, se pare, în timp ce o făcea. Apoi a luat alți câțiva oameni ostatici.

A fost convins să-i elibereze pe toți, cu excepția unei femei îngrozite.

Calm, Arnaud Beltrame s-a oferit să-i ia locul ostaticei. Cred că știa că lucrul acesta ar putea să-l coste viața, că are o șansă mare să se îndrepte spre o moarte oribilă și singură. Nimeni nu i-a ordonat sau l-a rugat să o facă. Ar fi fost perfect normal și acceptabil pentru poliție să-l înconjoare pe ucigașul maniac și să-l aștepte să se sinucidă, cu o probabilitate mare de a o ucide și pe ostatică.

Arnaud Beltrame a mers cu mult, mult mai departe decât ceea ce era obligat să facă conform regulilor de viață normale sau chiar ale celor despre datorie și curaj. Regula nescrisă, care ne spune să ne purtăm decent cu ceilalți cu speranța că vom fi tratați la fel, nu a fost suficientă pentru el. Majoritatea nu ar putea face ce a făcut el. Majorității nu i se va cere așa ceva.

Dacă nu ar fi existat oameni dispuși să facă astfel de sacrificii, mă îndoiesc foarte tare că civilizația noastră ar fi atins culmile pe care le-a atins. Cred din toată ființa mea că societățile creștine sunt diferite de cele non-creștine, tocmai pentru că toți știm că un astfel de curaj altruist reprezintă modelul spre care ar trebui să tindem toți. Și cred că locotenent-colonelul Beltrame a făcut ce a făcut tocmai datorită vorbei creștinești  „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”  În aceste zile dintre Paște și Rusalii merită notat că vorbele îi aparțin lui Hristos și au fost rostite cu puțin timp înainte să fie (știind ce urmează să se întâmple) târât pentru a fi judecat într-o mascaradă de proces, torturat, bătut și ucis cu sălbăticie în fața publicului. Arnaud Beltrame devenise, nu cu mult timp în urmă, creștin.

Într-o țară agresiv seculară, împietrită, cum este Franța, trebuie să fi fost o decizie foarte greu de luat. Aceia dintre noi care încearcă să se prindă de rămășițele religiei într-o lume modernă, se simt din ce în ce mai amenințați și fără speranță vetuști.

Fratele meu trecut la cele veșnice, Christopher, a fost un ateu militant (dar mult mai înțelept decât majoritatea). Obișnuia să-și încânte numeroșii fani cu următoarea replică: „Dați-mi un exemplu de sintagmă etică sau de acțiune morală făcută de un credincios, care nu ar fi putut fi făcută de un non-credincios.”

Până la urmă s-a plictisit de propria întrebare și mi-a spus că a găsit un răspuns. Credea că Lech Walesa, conducătorul însingurat și perseverent al rezistenței poloneze în fața puterii comuniste, nu ar fi îndrăznit să înfrunte un dușman atât de puternic și nemilos fără credința care să-l susțină. Bănuiesc că ar fi gândit la fel despre Arnaud Beltrame. Și dacă acest lucru este adevărat, iar eu cred că este, nu a sosit oare timpul ca lunga batjocură și disprețul la adresa religiei, socotită ca fiind demodată și copilărească, să se termine acum?

Trebuie să învățăm diferența dintre cum sunt lucrurile, cum ar trebui să fie, sau pentru ce trăim și murim.

Traducere din engleză de la http://hitchensblog.mailonsunday.co.uk/