Iubire și căsătorie

O mulțime neobișnuită de absurdități despre căsătoria homosexuală se fac auzite în aceste zile, ca urmare a deciziei unui judecător din Hawai. Cea mai bună cale de a ajunge la miezul problemei ar fi să analizăm un eșantion tipic al acestor absurdități.

David Mixner, un activist homosexual și consilier al lui Clinton, scria în ediția din 16 decembrie 1996 a revistei Time: „Partenerul meu, Patrick Marston, a fost întrebat recent de ce vrea să se căsătorească cu mine. Patrick a privit surprins și a răspuns simplu: pentru că îl iubesc atât de mult pe David și vreau să îmi petrec restul vieții alături de el”. Este greu de imaginat că o asemenea declarație de dragoste onestă ar putea fi subiectul unei dezbateri naționale aprinse.

Săptămâna trecută, decizia curții din Hawai a dat un impuls nou poliției moravurilor, care este hotărâtă să își impună valorile asupra vieților noastre.

„Decizia curții a fost un motiv de bucurie pentru cei care cred în justiție. Chestiunea căsătoriei merge dincolo de angajamentul a doi oameni de același sex. Atinge problema drepturilor homosexualilor și lesbienelor. Efortul de a interzice căsătoriile între persoane de același sex ne-ar priva de drepturile de bază pe care le au vecinii noștri și prietenii. Problema aceasta implică imigrarea, taxarea, asigurările de sănătate, adopția și multe alte beneficii și drepturi. Nu știu vreun american care ar renunța de bună voie ar renunța la aceste drepturi.”

„Drepturi”. Ei bine, de unde să începem să demolăm această adunătură de confuzii? Eu, în ceea ce mă privește, mi-aș ceda fără probleme „dreptul” la asigurare medicală care nu este un drept în niciun fel. Homosexualii și lesbienele americane au același drept de a se căsători ca toți ceilalți. Dar „a te căsători” înseamnă a te căsători cu cineva de sex opus (și care să aibă vârsta necesară consimțământului și să facă parte din specia umană, printre altele.) Homosexualii nu au dreptul să se căsătorească cu cineva de același sex, dar acest drept nu îl au nici heterosexualii.

Din punct de vedere antropologic, mariajul ia multe forme. Dar din câte știu, în toate aceste forme este vorba de două persoane de sex diferit, deoarece se presupune că sunt capabile de reproducere. Chiar și societățile care nu pun mare preț pe drepturile individuale au anumite forme de căsătorie. Și chiar societățile care tolerează homosexualitatea și pederastia rezervă căsătoria pentru persoanele de sex opus.

Instituția, cu alte cuvinte, se bazează pe o necesitate socială. Aprobarea sau dezaprobarea homosexualității și a altor devianțe este secundară sau pur și simplu irelevantă.  Doar unirile procreative au nevoie de uniuni permanente, de dragul copiilor, pentru siguranța femeilor, continuarea dinastiilor, distribuția proprietății, moșteniri șamd.  Poate veți găsi undeva un trib care are o anumită formă de căsătorie homosexuală ori chiar poligamie homosexuală. Dar pentru majoritatea societăților așa ceva nu are sens.

Mulți oameni aleg să nu se folosească de dreptul lor la căsătorie, fie pentru că nu au înclinație pentru așa ceva, fie pentru că sunt incapabili să își îndeplinească obligațiile conjugale.  Mixner este „supărat că oamenii sunt atât de înfricoșați de iubirea dintre el și Patrick” și sugerează că acei oameni sunt timorați de „frica de schimbare”, trivializând, astfel, opoziția față de căsătoria homosexuală prin stereotipia motivelor celor care o resping. Fricoși sau nu, acei „oameni” percep absurdul căsătoriei homosexuale. Bănuiesc că mai degrabă râd decât tremură la acest gând.

Andrew Sullivan, un activist homosexual și susținător al căsătoriei homosexuale, care se prezintă drept catolic și conservator, s-a exprimat astfel într-o dezbatere televizată: „Dragostea în căsătorie este despre o persoană și o altă persoană, uniți împreună în fidelitate. Adevărata problemă este egalitatea și demnitatea și umanitatea atât de multor americani”.

Sullivan este un om foarte inteligent, dar nu poate găsi un argument inteligent pentru căsătoriile homosexuale. Doar o aglomerare de cuvinte care sună bine. Este trist să vezi un doctorand la Harvard (care și-a scris lucrarea despre marele filosof conservator Michael Oakeshott) trântind liberalisme de gâsculiță. Născut englez și neobișnuit de articulat chiar și pentru un englez cu educație, a devenit american în cel mai prost mod cu putință.

În cea mai recentă carte asupra subiectului, Sullivan afirmă că mariajul homosexual lasă loc pentru legături sexuale ocazionale cu alții. Așadar, „mariajul” în viziunea sa este redefinit astfel încât nu mai este nevoie nici de sex opus, nici de fidelitate! Și, cu toate astea, se simte victimizat pentru că majoritatea oamenilor au rețineri în a adapta o instituție într-un fel în care o va schimba până într-acolo încât să devină de nerecunoscut.

Ideea populară despre căsătorie este că se bazează pe dragoste romantică. De aici decurge firesc că atunci când dragostea romantică se pierde, vine timpul să se sfârșească și căsătoria. Jurământul la căsătorie nu este, în realitate, un jurământ. Este o profeție extatică că pasiunea ta nu se va stinge vreodată. Și dacă se stinge, nu doar că nu poți fi socotit responsabil, dar ai și motive de divorț.  Pe acestă linie de argumentare, sexul persoanei căreia îi juri credință este o simplă întâmplare.

Această ridicare în slăvi a iubirii romantice este o erezie apuseană recentă. Samuel Johnson a observat, cu mult timp în urmă, că, în general, bărbații slabi se căsătoresc din dragoste. La urma urmei, sunt multe feluri de a te îndrăgosti și nu toate duc la o căsătorie stabilă.

Societatea occidentală modernă a încercat să îmbunătățească modelul catolic de căsătorie timp de secole, iar reformele s-au bazat pe un sentimentalism din ce în ce mai nerealist. Dar în loc să admită că toate reformele au eșuat și să le respingă, societatea modernă tot încearcă noi reforme și mai distructive decât precedentele. Încearcă să întărească acestă instituție prin diluarea ei. Nu pare să funcționeze. Toată cheia instituției este de a-i face pe bărbați responsabili față de soțiile și copiii lor. Nicio reformă nu va reuși, dacă va pierde din vedere acest lucru. După cum spune Chesterton: „nu are sens să discuți reformă fără referință la formă”.
Argumentul despre căsătoria homosexuală arată cât de mult am scăpat din vedere forma, natura și esența instituției pe care ne dorim să o modificăm în continuare. Nici măcar nu se pune problema dacă homosexualitatea reprezintă o perversiune. Cineva poate să fie indiferent moral la această problemă și, cu toate astea, să nu recunoască asocierile homosexuale drept căsătorii.

Să recunoaștem că societatea modernă a luat-o razna. La bază, echivalează „drepturile” cu fericirea, iar fericirea cu plăcerea sexuală. Pledoaria pentru căsătoria homosexuală, în pofida a ceea ce susțin activiștii, este în bună măsură o cerință ca legea să aprobe plăcerea homosexuală. Sper că nu suntem încă atât de nebuni.

Traducere din engleză de la http://www.fgfbooks.com/Sobran-Joe/2017/Sobran170112.html