Jay Dyer, a cărui remarcabilă carte, „Hollywood Ezoteric”, a apărut la Editura Contra Mundum, remarca ieri, comentând moartea bucătarului vedetă Anthony Bourdain, cât de implicate sunt serviciile secrete americane în emisiunile și producțiile tv, inclusiv în show-urile culinare.
Exemplul cel mai notoriu este Julia Child, fost ofițer activ al OSS, devenită regină a bucătăriei americane postbelice. Mai recent, Jamie Oliver a fost invitat la Davos și cred că se mai pot găsi câteva exemple speciale, dacă are cineva răbdare să caute sau să asculte.
Despre Bourdain nu știm nimic sigur. Dar știm cu certitudine că emisiunea sa era o chinuitoare înșiruire de clișee corecte politic și ideologie relativist-nihilistă. Rețetele, restaurantele și locurile erau doar un mise-en-place pentru sloganuri corecte politic. Nu a existat vreun colț de lume pe unde bucătarul să pună piciorul și unde să nu vedem expuse, în toată mizeria lor, cele mai prăfuite și ieftine lozinci ideologice.
O incursiune într-un restaurant din Johanessburg (Africa de Sud), de pildă, a însemnat un prilej de neratat pentru a vorbi despre opresiunea rasială a negrilor, apartheid și discriminare. Chiar dacă lucrurile astea sunt istorie, chiar dacă orașul este în prezent capitala mondială a crimei, chiar dacă albii nu sunt astăzi discriminați, ci măcelăriți la propriu de negri, atunci când aceștia nu se omoară între ei, toate acestea nu aveau nicio relevanță. Muzică tristă, figuri meditative ale negrilor, albi cuprinși de remușcări, slow motion și ideea de nu lăsa cumva vreodată ca așa ceva să se mai întâmple.
O excursie în Portugalia nu poate să ofere prea multe motive de divagații pseudointelectuale șic. Nu? Greșit. Oamenii de acolo, cel puțin toți cei intervievați în emisiunea sărmanului Bourdain, sufereau încă de pe urma regimului „brutal” al dictatorului Salazar. Sufereau chiar și unii tineri, care s-au născut la 30 de ani după acest regim. Fado, melancolie, vin, caldo verde și amenințătoarea umbră a „fascismului”. Afli tot ce trebuie despre Portugalia, dar mai ales despre pericolul politic al dreptei.
Emisiunea consacrată Germaniei a reprezentat, cum era de așteptat, un regal ideologic. Țara, ofertantă prin prisma istoriei de secol XX, nu putea să-și fi spălat toate păcatele, chiar dacă a primit recent milioane de refugiați. Trebuie amintit în permanență nazismul. Între un șnițel și un țap de bere, se glosează liber pe această temă. „Extrema dreaptă” se opune imigranților. „Extrema dreaptă” înseamnă nazism… Și tot așa…O îmbucătură, o gură de bere. Și tot înainte cu „extrema dreaptă”…După care vine desertul. Invitatul lui Bourdain este teribil de neliniștit cu privire la viitorul Germaniei, amenințat nu de puhoiul de imigranți, ci de, ați ghicit, „extrema dreaptă”. (Prezenta chiar și niște exagerate cearcăne de insomniac pentru a potența probabil efectul dramatic). „Cred că peste 70 de ani nu vor mai exista albi”, spune plin de speranță neamțul, iar Bourdain atât așteaptă: „Da, așa și trebuie, să fim toți ca în Singapore, fără niciun fel de origine, o mare masă mixtă”. Nu e poate la fel de elocvent precum contele Richard von Coudenhove-Kalergi care scria că „Omul viitorului va fi de rasă metisă, Rasele din zilele noastre și clasele vor dispărea (…) Rasa Eropo-Negroidă a viitorului va fi similară ca înfățișare cu egiptenii antici, va fi înlocuită diversitatea popoarelor cu diversitatea indivizilor”, dar ideea este aceeași. Iar schimbarea referinței din Egipt în Singapore presupun că ține de anumite aprehensiuni culturale și materiale.
În altă ordine de idei, contele Kalergi nu a fost chiar o figură periferică, ci unul din fondatorii proiectului Uniunii Europene. Ideile sale din epocă erau atât de radicale și transparente încât au fost comentate critic inclusiv la noi de părintele Dumitru Stăniloae. Astăzi, ele apar în special pe siteuri conspiraționiste, mai mult sau mai puțin respectabile, ceea ce nu înseamnă că ar trebui luate mai puțin în serios.
În ceea ce-l privește pe Bourdain și emisiunea sa, rămân la fel de valide recomandările de a ne ruga pentru sinucigași în privat și de a sta cât mai departe cu putință de televizor.