Ortodoxia este recunoscută pentru conservatorismul doctrinar, pentru fidelitatea strictă față de deciziile Sinoadelor Ecumenice și a scrierilor dogmatice ale Părinților Bisericii. Așa că ceea ce voi spune ar putea părea contra-intuitiv. Dogma reprezintă o tragedie profundă în viața Bisericii. Ce vreau să spun este următorul lucru: învățăturile dogmatice ale Bisericii reprezintă o consecință directă a păcatului și a pierderii credinței. Sau să o spunem altfel: dacă de la începuturi creștinii s-ar fi dedicat metodei terapeutice de ascetism și rugăciune, dată de Domnul nostru și de apostolii Săi, nu ar fi fost nevoie de o definiție sinodală sau de cuvinte precum deoființă ori uniune ipostatică.
„Argumentul este simplu: calea ortodoxă therapeia este diametral opusă ideii de a încerca să-l înțelegi pe Dumnezeu, sau de a-ți da seama de ce ori cum El face ceea ce El face. Am amintit înainte că Părinții tind să distingă între facultatea mentală a gândirii conceptuale, theonia, și facultatea intuiției conștiente, a înțelegerii, nous.
Potrivit Părinților, Dumnezeu este cunoscut doar în măsura în care nous-ul este curățat de toate atașamentele pământești și coboară în partea cea mai profundă, unde îl întâlnește pe Hristos. Prin această cale, gândirea conceptuală sau rațională despre Dumnezeu, chiar dacă gândurile sunt corecte, reprezintă un obstacol pentru rugăciunea curată, care este o comuniune a nous-ului cu Hristos prin Duhul Sfânt.
Înseamnă acest lucru să ne blocăm facultatea rațională a sufletului? Nu, nu putem. Din acest motiv avem psalmi și rugăciuni, și în special Rugăciunea lui Iisus – pentru a ocupa theonia și a concentra atenția sufletului asupra inimii.
Dar dacă sunteți ca mine, exact în momentul în care începeți să vă rugați, mintea începe să se împrăștie. Uneori încep să mă gândesc la probleme curente, cum ar fi rufele mele. Uneori îmi vin gânduri în minte – Părinții le numesc pe acestea logismi – pe care nici măcar nu le pot descrie într-un podcast pentru familii. Alteori, totuși, mă gândesc la cum a făcut Dumnezeu un lucru, sau de ce Părintele X a spus Y. Tocmai aceste logismi sunt cele mai periculoase, deoarece adesea ele apar deghizate sub masca pietății.
Dar aici se află cheia. Dacă mintea mea se concentrează pe aceste gânduri, nu se concentrează pe rugăciune. Să recunoaștem. Rugăciunea este o muncă grea și admit că nu excelez în această privință. Dar cel puțin învăț din greșeli.
Un lucru pe care îl știu sigur este că nu poate exista rugăciune fără un efort ascetic concentrat. Iar asta înseamnă post, milostenie, spovedanie – toate acele lucruri pe care nu le îndrăgesc în mod special. Așa că în loc să le fac, mă gândesc la ele, le analizez, scriu cărți despre ele și îmi spun că sunt un bun ortodox deoarece îmi ocup mintea cu aceste lucruri în loc să mi-o ocup cu altele. Dar unde sunt roadele duhului? Unde este rugăciunea? Și prin rugăciune înțeleg comuniunea cu Dumnezeu, nu doar rostirea cuvintelor în fața icoanei.
De-a lungul anilor au fost mulți oameni la fel ca mine. Preferă să vorbească despre tratament mai degrabă decât să-l urmeze. Deoarece gândirea conceptuală joacă un rol atât de mare în această metodă terapeutică alternativă sau să spun metodă pseudoterapeutică, nu durează mult până când unii oameni decid că anumite aspecte din creștinism nu prea au sens. Treimea, de pildă. Încercați cât vreți, dar nu există nicio metodă prin care trei să fie egal cu unu. Are mult mai mult sens să spui că există un Dumnezeu care se arată pe Sine în trei feluri sau personaje.
Apoi e toată povestea legată de întrupare. Un Dumnezeu crucificat, de asemenea, nu are prea mult sens. Mult mai firesc este să spui că Iisus a fost un om care a avut un soi de relație specială cu Dumnezeu.
Înțelegeți de unde vine erezia? Aproape toată erezia? Nimeni nu se trezește dimineața și se hotărăște să devină eretic. Se întâmplă gradual și aproape întotdeauna se întâmplă în același mod: atunci când decidem să tratăm creștinismul ca o ideologie, și nu ca o disciplină terapeutică.
Să schimbăm pentru moment metaforele. Gândiți-vă la ortodoxie ca o cale îngustă exact cum a descris-o Domnul nostru. Această cale constă în participarea noastră la taine, efort ascetic și rugăciune contemplativă. După cum ne-a spus Domnul nostru, poate fi greu. Ereticii sunt aceia care au decis că există o altă cale. Unii au încercat să găsească o scurtătură, alții doresc un drum mai puțin dificil, iar alții vor să facă ce îi taie capul.
Privite astfel, ereziile reprezintă deraieri de la calea dreaptă și îngustă. Dacă un număr semnificativ de oameni deraiază, Biserica pune unul din acele semne de circulație proeminente, cu lumină portocalie pe care scrie „Pericol, Drum Închis.” Înțelegeți? Exact aceasta înseamnă afirmațiile doctrinare și aceasta este tot ceea ce ele înseamnă. Sunt semne de avertizare care ne spun să nu o luăm pe un drum particular. Dogma nu-L definește pe Dumnezeu. Dogma nu îl explică pe Dumnezeu sau căile Sale. Dogma face un singur lucru și doar pe acela. Ne avertizează asupra căilor false. Ne avertizează să ne întoarcem la loc pe calea dreaptă și îngustă.
Acum înțelegeți de ce vorbesc despre tragedia dogmei? Fiecare definiție dogmatică marchează un loc unde mii, dacă nu mai mulți oameni, au ieșit în afara drumului. Sunt monumente triste, precum acele cruci albe care se pot vedea pe marginea autostrăzilor în locurile unde au fost accidente fatale. Și totuși, în mod providențial, ele țin să ne reamintească pericolul de a gândi că ne putem face singuri drum spre Dumnezeu, la fel cum un șir de cruci albe ne sugerează că ne aflăm pe o porțiune de drum foarte periculoasă.
Asta explică și conservatorismul doctrinar pentru care ortodoxia este atât de cunoscută. Deoarece încă nu ne-am curățat cu adevărat nous-ul și inima noastră. Deoarece încă nu știm cum să ne rugăm trebuie să ne ținem de drumul pe care Părinții noștri l-au marcat pentru noi. Doar în felul acesta putem fi siguri că găsim Împărăția promisă celor care Îl caută pe Hristos cu toată inima lor.
Rămâne totuși un pericol – un pericol mult mai subtil decât ereziile. Acesta este pericolul de a confunda semnele de drum cu drumul. Este pericolul de a transforma definițiile dogmatice și canoanele în idoli și de a le folosi ca un ciomag pentru frații și surorile noastre. Este pericolul de a presupune că știind formulele corecte echivalează cu a-L ști pe Dumnezeu.
Dragi frați și surori, să încercăm în fiecare clip să stăm conștienți pe drum și atunci când alunecăm fie la dreapta fie la stânga – iar conservatorismul religios, dacă este îmbrățișat într-un duh nepotrivit, poate fi la fel de nociv precum liberalismul religios – să ne întoarcem acasă, ca fiul risipitor, și să ne dedicăm încă odată, căii drepte și înguste.
Și acum fie ca Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, prin mijlocirea rugăciunilor Sf. Inochentie din Alaska și a fericitului stareț Sofronie Saharov să ne miluiască pe noi toți și să ne primească în Împărăția Sa veșnică.
Traducere după transcriptul unei emisiuni realizate de Clark Carlton, accesibil aici.
Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.