Cum și-a pierdut o generație cultura comună

10/07/2018    |   de Patrick Deneen

Studenții mei habar nu au de nimic. Sunt extrem de drăguți, plăcuți, de încredere, în mare parte cinstiți, bine intenționați, și din cale afară de decenți. Dar mințile lor sunt în bună măsură goale, lipsite de orice cunoaștere substanțială care ar putea fi rezultatul unei educații provenite dintr-o tradiție sau un dar al generației precedente. Reprezintă apogeul civilizației apusene, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine, și drept urmare a atins o indiferență cvasiperfectă față de propria cultură.

Nu este ușor să intri la universitățile unde am predat eu: Princeton, Georgetown și acum Notre Dame. Studenții din aceste instituții au făcut exact ce li s-a cerut: sunt excelenți la rezolvarea cerințelor („task takers”), știu exact de ce este nevoie pentru a obține o notă maximă la fiecare curs (adică rareori își permit să devină pasionați și pătrunși în vreun subiect), fac rezumate superbe. Sunt respectuoși și amabili față de părinții lor, deși față de cei de o seamă cu ei sunt relaxați, dacă nu bădărani. Respectă diversitatea (fără să aibă cea mai mică idee ce este diversitatea) și sunt experți în artele non-criticii (cel puțin în public). Sunt crema generației lor, stăpânii universului, o generație care așteaptă să conducă America și lumea.

Dar întrebați-i câteva lucruri esențiale despre civilizația pe care o vor moșteni și fiți pregătiți pentru priviri întoarse și cumva panicate. Cine a luptat în Războiul Peloponesiac? Cine a fost maestrul lui Platon și cine a fost discipolul său? Cum a murit Socrate? Ridicați mâna dacă ați citit atât Iliada cât și Odiseea. Poveștile din Canterbury? Paradisul Pierdut? Infernul?

Cine a fost Saul din Tars? Care erau cele 95 de teze, cine le-a scris și care a fost efectul lor? De ce este relevantă Magna Carta? Cum și unde a murit Thomas Becket? Cine a fost Guy Fawkes și de ce este o zi numită după el? Ce a spus Lincoln în al doilea discurs inaugural? În primul? Ce este Federalistul?

Unii studenți, adesea datorită unor alegeri norocoase sau a unui profesor excentric, de modă veche, s-ar putea să știe câteva dintre aceste răspunsuri. Dar majoritatea studenților nu au fost educați să le știe. În cel mai bun caz au o cunoaștere întâmplătoare, dar altfel sunt maeștrii ignoranței sistematice. Nu este „vina lor” pentru ignoranța generalizată în privința istoriei occidentale și americane, a civilizației, politicii, artei și literaturii. Au învățat exact ceea ce noi le-am cerut: să fie ca niște muște, aflate în viață datorită purei întâmplări, într-un prezent fluid.

Ignoranța studenților noștri nu este un eșec al sistemului educațional, ci principala sa realizare. Eforturile multor generații de filosofi și reformatori și experți în politici publice – despre care studenți noștri și majoritatea dintre noi nu știu nimic – s-au combinat pentru a produce o generație de neștiutori.

Ignoranța generalizată a studenților noștri nu este doar un accident sau un rezultat nefericit, dar reglabil prin angajarea unor profesori mai buni sau printr-o ajustare mai fină a listei de lecturi din liceu. Este consecința unui angajament civilizațional spre o sinucidere civilizațională. Sfârșitul istoriei pentru studenții noștri semnifică Sfârșitul Istoriei Apusului.

De-a lungul vieții mele, elegiile despre ignoranța studenților s-au făcut auzite din gura lui E.D. Hirsch, Allan Bloom, Mark Bauerlein și Jay Leno, printre mulți alții. Dar aceste lamentări au fost însoțite de speranța că apelul la îngerii lor și ai noștri mai buni ar putea inversa tendința (a propos, aceasta este o aluzie la Lincoln din primul discurs inaugural). E.D. Hirsch a lucrat chiar la o curiculă, la un ghid despre cum poți deveni cultivat de unul singur, îmbibat de spiritul american „o poți face!”, în speranța că degringolada culturală va fi inversată printr-o listă de lecturi bune aflate în appendix.

Ceea ce lipsește, însă, este recunoașterea faptului că această ignoranță este o consecință intenționată a sistemului nostru educațional, un semn al sănătății sale robuste și a succesului său.

Am căpătat incontestabilul obicei prost de a ne gândi că sistemul nostru educațional este stricat, când de fapt lucrează la capacitate maximă. Ceea ce sistemul nostru educațional își propune este să creeze o amnezie culturală, o totală lipsă de curiozitate, agenți liberi fără istorie, alături de obiective educaționale formate din procese fără conținut și cuvinte sclipicioase neanalizate, cum ar fi „gândire critică”, „diversitate”, „modalități de cunoaștere”, „dreptate socială”, „competență culturală” șamd.

Studenții noștri reprezintă rezultatul unui angajament sistematic de a produce indivizi fără un trecut, pentru care viitorul reprezintă o țară străină, nulități fără cultură care pot trăi oriunde și face orice fel de muncă fără să se întrebe despre scopuri și motivații, instrumente perfecte pentru un sistem economic care răsplătește „flexibilitatea” (geografică, interpersonală, etică).

Într-o astfel de lume, a avea o cultură, o istorie, o moștenire, un angajament față de un loc și un popor anume, forme specifice de recunoștință și datorie (mai degrabă decât o generală și dezrădăcinată pasiune pentru „dreptate socială”), un set solid de norme etice și morale care pun limite clare la ceea ce poate și nu poate face cineva (dincolo de a fi considerat critic) sunt handicapuri și impedimente.

Indiferent de specializare sau de obiectul cursului, principalul obiectiv al educației moderne este să îngroape orice specificitate culturală sau istorică și orice identitate care ar putea să se lipească de studenții noștri; să-i facă oameni perfecți pentru companii, pentru o comunitate și o economie moderne care penalizează angajamentele serioase. Eforturile de încuraja aprecierea pentru „multiculturalism” arată un angajament pentru a eviscera orice moștenire culturală specifică, în timp ce moda actuală a „diversității” relevă o implicare completă în omogenizare deculturalizantă continuă.

Mai presus de toate, cea mai importantă lecție pe care studenții o învață reprezintă  adevăratul sfârșit al educației: singura cunoaștere esențială este acea cunoaștere a noastră ca egouri radical autonome în cadrul unui sistem global cuprinzător, cu un angajament comun la indiferență reciprocă. Angajamentul nostru la indiferență reciprocă este ceea ce ne unește ca popor global. Orice rămășiță a unei culturi comune ar interfera cu această primă directivă: o cultură comună ar însemna că împărțim ceva mai serios, ceva ce nu am creat și un set de angajamente care presupun limite și angajamente specifice.

Filosofia și practica antică lăudau drept o excelentă formă de guvernare res publica – un devotament față de lucrurile publice, față de lucrurile pe care le împărțim împreună. În schimb, noi am creat prima res idiotica din lume – de la cuvântul grec idiotes, care înseamnă „individ”. Sistemul nostru de educație produce indivizi solipsiști, autarhici, al căror singur angajament public este absența oricărui angajament față de o cultură publică și comună, față de o istorie comună. Sunt vase perfect goale, receptive și obediente, fără niciun fel de obligații sau angajamente reale.

Nu se vor lupta împotriva cuiva, pentru că aceasta nu se cuvine, dar nu se vor lupta nici pentru cineva sau pentru ceva. Trăiesc într-un permanent Spectacol Truman, o lume construită ieri care nu este mai mult altceva decât un aranjament pentru solipsismul lor, fără niciun fel de istorie sau traiectorie.

Îmi iubesc studenții. Ca orice ființă umană, fiecare are un potențial enorm și talente impresionante pe care să le dăruiască lumii. Dar mă doare sufletul pentru ei, deoarece ceea ce este de drept al lor nu le-a fost dat. În cele mai bune momente ale noastre, îmi dau seama de aleanul și neliniștea lor și știu că dorința lor umană înnăscută să știe cine sunt, de unde au venit, unde ar trebui să meargă și cum ar trebui să trăiască, va ieși mereu la suprafață. Dar chiar și în aceste zile mai bune, nu pot să nu-mi stăpânesc gândul că lumea pe care au moștenit-o – o lume fără patrimoniu dobândit prin succesiune, fără trecut, viitor sau griji profunde – este pe cale să se prăbușească și că acest colaps va fi adevăratul început al unei educații adevărate.

Traducere din engleză de la https://www.mindingthecampus.org/2016/02/02/how-a-generation-lost-its-common-culture/

4 Comments

  1. Teodor GHITESCU spune:

    Invatamantul superior este sursa spalarii creierelor noilor generatii si modelarii lor ca slugi ale oligarhiei mondiale. In afara unei actiuni conjugate mediatice si psihotronice, nu exista nici o explicatie la acest fenomen autodistructiv la speciei umane.

  2. Tiberiu spune:

    :)))))))))))))))))))) Eternul „Pe vremea mea…”.
    Textul te agaţă, dar geme de false truisme sofistice.
    Omul Patrick Deneen este scriitor catolic, declarat anti-democrat, anti-pluralism, conservator extrem şi sursă de inspiraţie pentru dreapta ce ne vrea înapoi, în relaţii şi ierarhizări sociale de ev mediu.
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2018/apr/21/patrick-deneen-book-why-liberalism-failed-catholic

    • Marius spune:

      Așa și? Te duce capul să îi critici și discursul, sau IQ-ul tău îți permite doar să te iei doar de persoana lui? Ar fi bine să bagi și biște surse când te iei de un om, ca să nu zică lumea că ești coprofag.

  3. George spune:

    Suntem ce suntem datorită părinților, bunicilor, strămoșilor. Da e un truism dar asta nu înseamnă că e fals sau manipulator. Desconsiderând strămoșii ne desconsiderăm pe noi, negând ce este din ei in noi. Suntem ca ei. Desconsiderarea trecutului nu este decât desconsiderarea prezentului și viitorului. Fără trecut nu ai viitor. Un alt truism adevărat care se poate să displacă indivizilor cărora le miroase urât tradiția și trecutul familiei din care provin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *