Școala acasă trebuie să fie tot școală

Am terminat recent un curs online pentru administratorii de școli clasice, în care am discutat recomandările pentru orele de educație clasică. Fiind implicată în educația acasă timp de mai mulți ani, în care i-am educat pe cei șase copii ai noștri, asta înainte de a mă angaja într-o școală clasică, mai întâi ca profesor iar mai apoi ca administrator, sunt acum în situația de a putea face o comparație dintr-o perspectivă clasică între educația acasă și educația tradițională clasică.

În timp ce școlarizarea are nevoie de o evaluare obiectivă pentru a stabili anumite condiții prealabile pe care le dorim în clasele noastre, educația acasă reprezintă un model diferit, care nu oferă niciun fel de evaluare obiectivă în privința învățării cu excepția eventualelor rezultate observate în cunoștințele elevilor și înțelegerea obiectelor de studiu.

Părinții care își educă acasă copii se bucură de alegerea și libertatea pe care o au. Adesea trimitem la Scriptură în Deuteronom, care vorbește de întipărirea poruncilor lui Dumnezeu în inimile copiilor prin educarea lor în Cuvântul Său. Este ceva frumos și bun și care merită să fie admirat.

Totuși, după cum se spune adesea, odată cu libertatea vine responsabilitatea. În timp ce ne bucurăm de privilegiul de a ne educa în casele noastre copiii, trebuie să ne dăm seama, aceia dintre noi care iubesc educația clasică, că este musai să o îmbrățișăm în totalitate.

Nu e oare posibil ca unele din recomandările folosite în școală, cel puțin parțial, să fie folositoare și în educația acasă? Și nu se poate oare spune că tocmai problemele  din educația publică se pot regăsi și în educația acasă? Scăderile umane nu sunt doar apanajul domeniului public. Homeschooleri aveți grijă! În căutarea voastră a adevărului, binelui și frumosului, există anumite standarde imuabile de care trebuie să țineți seama și care vă vor ajuta nespus în a împărtăși copilului înțelepciune și virtute.

Sistemul educațional actual, cel în care majoritatea dintre noi am fost educați, promovează o educație „centrată pe copil”. Aceasta este în opoziție directă cu educația clasică înțeleasă ca un model în care copiii învață cel mai bine într-un mediu ordonat condus de un profesor. În calitate de educatori clasici, înțelegem că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii. De la început a fost așa. Lumea a fost creată perfectă și în ordine. Stelele sunt aranjate pe cer într-o ordine definită. Anotimpurile se succed într-o ordine prestabilită. Familia a fost așezată în ordine, fiecărui membru revenindu-i atribuții specifice. Educația clasică implementează modelul de ordine divin și astfel dezvoltă în elev o minte bine educată. Aceasta se aplică nu doar școlii în sensul tradițional, ci și educației acasă. Părinții trebuie să fie mentorii elevului educat acasă și astfel trebuie să înțeleagă că au o responsabilitate importantă, care nu trebuie tratată superficial. Ideea de a-i lăsa pe copii să studieze ce doresc, când doresc, nu are ce să caute într-o școală coordonată de părinți. Pe cât este de nepotrivită într-o școală tradițională, la fel ar trebui să fie și într-un mediu de educație acasă.

În timp ce într-o clasă luăm în calcul aranjamentul băncilor, în casă ne dăm seama că este musai ca elevul să stea într-un spațiu luminos, bine ordonat, destinat învățării. Cum este camera în care învață acasă copilul vostru? Ați creat un loc ordonat, care este curat și îngrijit, frumos și îmbietor pentru învățătură? Este simplu și bine ordonat, poate cu niște obiecte de artă, frumoase la vedere?

Cum este programul? Știu copiii voștri ce subiecte abordează zilnic, sau fiecare zi se desfășoară la voia întâmplării? Educăm mințile iscusite să facă lucruri mărețe și să gândească idei mărețe. Aceasta presupune pregătire și organizare. Haosul este dușmanul unei minți ordonate.

Quintilian, marele profesor de retorică roman, afirmă în una din instrucțiunile sale către profesori: „Fie (ca profesorul) să fie strict, dar nu auster, blând dar nu prea familiar, pentru că austeritatea îl va face nepopular, iar familiaritatea generează dispreț. Fie ca discursul să țintească în permanență ceea ce este bun și onorabil. Cu cât mustră mai mult, cu atât va pedepsi mai puțin. Trebuie să își controleze temperamentul fără ca să-și închidă ochii la greșelile care au nevoie de îndreptare.”

Oh, cum ar beneficia educația de acasă dacă am acorda atenție acestor puține observații! Pentru părinți este ușor, când devin prea familiari cu copiii lor, să relaxeze disciplina învățării și astfel să-l împiedice pe copil să atingă tot ceea ce Dumnezeu dorește pentru el. Cât de minunat este să vezi părinți care îi îndrumă și îi direcționează pe copiii lor, evitând capcana de a deveni haotici, lipsiți de disciplină sau de a deveni un pic prea relaxați, ceea ce duce la sarcini neterminate și un dispreț pentru excelență și ordine.

Rutina de comportament nu este doar pentru cei care merg să învețe în afara școlii. Părinții care își educă acasă copii au o responsabilitate mare, chiar dacă primită cu drag, atunci când se dedică „educării unui copil așa cum ar trebui”. Și dacă plecăm din nou urechea la înțelepciunea lui Quintillian asupra educației morale aflăm: „Se spune că școala corupe morala. Este adevărat că așa stau lucrurile uneori. Dar morala poate fi la fel de bine coruptă și acasă”. Unde lipsește ordinea, respectul nostru pentru ceilalți, pentru societate și, cel mai important, pentru Dumnezeu, poate fi corupt. Educarea copiilor noștri acasă nu ne oferă nicio garanție că ei nu vor fi corupți moral. Este imperativ ca nu doar orele să fie alese cu grijă, ci și programul cotidian.

Virgiliu vorbește și el despre acest lucru atunci când scrie: „Atât de puternic se clădește obiceiul în anii timpurii”. Acești „ani timpurii” sunt anii în care se formează obiceiurile iar gândirea ordonată se dezvoltă. Nu le facem niciun cadou copiilor noștri când ne eschivăm de la a-i învăța să se trezească, să se spele, să mănânce, să se ridice și să-și facă temele.

Când îmbrățișăm perspectiva și scopul divin, când accentuăm excelența în toate lucrurile, educația clasică acasă devine o încântare sublimă. Copiii noștri înfloresc pe măsură ce sunt liberi să experimenteze educația cu adevărat liberală, care abundă în tot ceea ce este adevărat, bun și frumos. Punând ordine în viețile copiilor noștri, le dăm posibilitatea să aprecieze „orice este adevărat, orice este cinstit, orice este drept, orice este inocent, orice este frumos, orice are o reputație bună.” Și se vor gândi asupra tuturor acestor lucruri.