Cum și-a pierdut liberalismul busola

20/07/2018    |   de Roger Scruton

Am participat recent la un seminar academic împreună cu unii dintre cei mai pătrunzători și remarcabili gânditori a ceea ce se se numește câteodată „establishmentul liberal”. Subiectul a fost „criza liberalismului”. Mulți dintre cei prezenți cred că există o astfel de criză, cauzată de inabilitatea ideilor liberale de a prevala asupra pericolului crescând al „populismului”. Ceea ce se numește populism este o mișcare amorfă care scapă oricărei încercări de a-o defini. Oricum ar fi, mișcarea există și este gata să preia controlul, cum s-a întâmplat cu alegerea lui Donald Trump, votul pentru Brexit, cu emergența recentă a Mișcării Cinci Stele din Italia, AfD în Germania, Adunarea Națională în Franța, cunoscută înainte ca Frontul Național.

Fie că există sau nu o mișcare populistă, există cu siguranță o mișcare liberală. Este legată de marile nume ale Iluminismului, inclusiv Locke, Montesquieu, Hume și Smith, potrivit cărora treaba guvernului nu este de a face pe plac puterii autocratice, ci de a menține libertatea individuală. Liberalismul este filosofia statului limitat. Caută să împace libertatea cetățenilor cu o libertate egală acordată vecinilor lor. Are idealul unui patriotism civic prin care suntem uniți într-un angajament comun de a apăra statul, iar acesta ne protejează pe toți. Instituțiile democratice apar prin acordul oamenilor, iar guvernul este responsabil în fața oamenilor.

Astfel, liberalismul eliberează legea de legăturile sale mai profunde. Privește cetățenii ca fiind participanți egali în procesul politic, indiferent de etnia, religia și clasa lor. Ne aparținem împreună, ne spune liberalismul, deoarece noi înșine am creat legea care ne guvernează, cu scopul de a ne elibera și a ne proteja pe noi toți.

Această viziune este împărtășită și de conservatori. Până și mișcările dezavuate ca „populiste” subscriu ideii liberale de guvernare constituțională. Într-un sens foarte concret suntem cu toții constituționaliști liberali astăzi, iar prezența în rândurile noastre a unor fanatici religioși gata să ucidă în numele Dumnezeului lor nu a făcut decât să confirme angajamentul nostru pentru moștenirea liberală.

Dar este aceasta oare viziunea liberalilor? Am descoperit că liberalii sunt suspicioși față de atașamentele tradiționale. Apără stilurile de viață alternative și comportamentele nonconformiste. Nu sunt legați de nicio instituție religioasă și simt foarte slab chemarea patriotismului. În referendumul recent ar fi votat pentru rămânerea în UE, iar dacă s-ar întâlni cu cineva care a votat pentru exit e foarte probabil că ar mirosi urme de „rasism și xenofobie”,  fragranțele emise de populiști atunci când sunt înghesuiți de criticii lor sofisticați.

Drept consecință, când vine vorba de orice formă de atașament tradițional, liberalii sunt împotrivă. Când vine vorba de marile probleme sunt categoric împotriva intereselor statornicite. Se identifică cu cauzele antagoniste, chiar dacă, și mai ales dacă, ținta este tradiția statului nostru liberal. Două probleme recente m-au convins de acest lucru.

Prima este legea care penalizează vânatul cu ogari. Obiectivul este de a distruge o activitate importantă pentru comunitățile rurale timp de secole. Bineînțeles că vânatul nu se află pe lista de distracții liberale. Dar ori crezi în statul limitat ori nu crezi. Dacă o faci, trebuie să recunoști, împreună cu John Stuart Mill, că treaba guvernului nu este să ne impună morala, ci să ne protejeze libertățile noastre. Ceea ce este izbitor este că niciun liberal autodeclarat nu a scos vreun cuvânt de împotrivire împotriva acestei intruziuni scandaloase a puterii legislative. Scopul este de a distruge un stil de viață care nu prezintă niciun interes pentru liberali. Și atunci de ce s-ar sinchisi liberalul?

Celălalt exemplu este abuzul sexual al tinerelor fete de către comunitățile de imigranți. Despre aceste cazuri (din Rotherham, Oxford, Shrewsbury și celelalte localități), niciuna dintre autorități nu ar spune adevărul fără să fie forțată, de frica de a nu fi etichetată drept „rasist”. „Rasist” este o acuzație pe care liberalii vor să o evite cu orice preț, iar dacă pentru asta trebuie să acorde imunitate unor bande de criminali imigranți, fie.

Aceste cazuri îmi aduc aminte că tradiția statului liberal există deoarece ne dorim să lărgim protecția legii asupra tuturor, indiferent de credință, etnie sau legăturile de familie. Soarta fetelor din Rotherham ar fi trebuit să stârnească indignarea întregii elite liberale. Dar liberalii au fost aceia care au decis că este mai bine să își țină gura pentru că ei au fost cei care un inventat și au prosperat pe memele cu „rasismul”. În concluzie există o criză a liberalismului iar această criză o întruchipează tocmai liberalii.

Traducere din engleză de la spectator.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *