Criminalul de război Harry Truman

Cel mai spectaculos eveniment din timpul președinției lui Harry Truman nu va fi uitat niciodată, dar va fi mereu legat de numele său: bombardamentul atomic asupra Hiroshimei din 6 august 1945 și asupra orașului Nagasaki, trei zile mai târziu. Aproape 200.000 de oameni au murit în timpul acestor atacuri și apoi ca urmare a radiațiilor. Marea majoritate erau civili, inclusiv câteva mii de muncitori coreeni.  12 militari americani, încarcerați la Hiroshima, s-au aflat și ei printre victime.

A existat mereu o mare controversă în jurul bombardamentelor. Truman a insistat de la bun început asupra unui lucru: decizia de a folosi bombele atomice și responsabilitatea pentru atac i-au aparținut. De-a lungul anilor a avansat diverse explicații contradictorii pentru decizia sa. Uneori a sugerat că a acționat pur și simplu din răzbunare. Unui prelat care l-a criticat, Truman i-a răspuns țâfnos: Nimeni nu este mai tulburat decât mine de folosirea bombelor atomice dar am fost teribil de tulburat de atacul neprovocat al japonezilor la Pearl Harbor și de uciderea prizonierilor de război. Se pare că singurul limbaj pe care îl înțeleg este acela folosit în bombardamente.

Un astfel de raționament nu avea vreun impact asupra cuiva care refuză să accepte că atacul devastator asupra oamenilor inocenți, asupra femeilor și copiilor a fost cauzat de brutalitatea militarilor japonezi. Fără îndoială că Truman este conștient de acest lucru și din când în când a venit cu alte pretexte. Pe 9 august 1945 a afirmat: „Lumea va observa că prima bombă atomică a căzut asupra Hiroshimei, o bază militară. Aceasta pentru că am dorit în acest prim atac să evităm pe cât posibil uciderea civililor.”

Totuși, explicația este absurdă. Pearl Harbor era o bază militară. Hiroshima era un oraș, locuit de 300.000 de oameni, care conținea și elemente militare. În orice situație, din moment ce portul era minat iar trupele navale și aeriene americane controlau apele din jurul Japoniei, orice trupe (japoneze) s-ar fi aflat staționate la Hiroshima ele erau neutralizate efectiv.

Cu altă ocazie, Truman a susținut că Hiroshima a fost bombardată pentru că era un centru industrial. Dar, după cum a observat U.S. Strategic Bombing Survey, „toate uzinele importante din Hiroshima se aflau la periferia orașului și au scăpat fără daune serioase”. Ținta a reprezentat-o centrul orașului. Că Truman și-a dat seama ce fel de victime va face bomba este evident din comentariul său la întâlnirea cabinetului din 10 august, când a explicat reticența sa în a lansa o treia bombă: „gândul că vor fi șterși de pe fața pământului încă 100.000 de oameni era prea îngrozitor”, a spus el. Nu-i plăcea ideea că vor fi uciși „toți acei copii”. Vor fi șterși încă 100.000…toți acei copii.

Mai mult, ideea că Hiroshima era un obiectiv militar sau industrial nu are plauzibilitate, după cum s-a constatat. Orașul a rămas neatins după ani de atacuri aeriene devastatoare asupra insulelor japoneze și nu a figurat niciodată pe lista celor 33 de obiective principale ale Bomber Command.

Astfel, explicația pentru bombele atomice a ajuns să fie bazată pe o singură imensă înșelăciune, care a căpătat o surprinzătoare răspândire: atacurile au fost necesare pentru a salva viețile a mai bine de jumătate de milion de americani. Se presupune că acestea sunt viețile care s-ar fi pierdut în plănuita invazie din decembrie de la Kyushi, apoi în invazia totală, anul următor, de la Honshu, în cazul în care era nevoie. Dar cel mai negru scenariu al unei invazii totale a Japoniei presupunea 46.000 de victime din rândul soldaților americani. Cifra ridicol de exagerată de jumătate de milion de potențiale victime – aproape de două ori numărul total al soldaților americani uciși în toate teatrele de război în timpul celui de-Al Doilea Război American – este acum repetată constant în manualele de liceu și facultate și răspândită de comentatori ignoranți. (…)

Bombardamentele au fost condamnate ca nenecesare și un act de barbarie de ofițeri americani, inclusiv Eisenhower și MacArthur. Opinia amiralului William D. Leahy, chiar șeful statului major al lui Truman, era caracteristică:  folosirea acestei arme barbare la Hiroshima și Nagasaki nu ne-a fost de niciun ajutor în războiul contra Japoniei… Sentimentul meu a fost că fiind primii care am folosit-o, am adoptat un standard etic comun cu al barbarilor din Evul Mediu. Nu am fost învățat să port războaie astfel, iar războaiele nu pot fi câștigate distrugând femei și copii. (…)

Când lui Truman i-a fost acordată o distincție universitară în iunie 1956 la Oxford, (gânditoarea catolică Elizabeth) Anscombe a protestat. Truman era un criminal de război, a susținut ea. Care este diferența între masacrul civililor din aer de către guvernul  american, și naziștii care ștergeau de pe fața pământului locuitorii unor sate din Cehia și Polonia? (…)

Deja la începutul verii lui 1945, japonezii și-au dat seama din plin că erau înfrânți. De ce a mai continuat lupta atunci? După cum a scris Anscombe: „Problema era insistența asupra predării necondiționate”. (…) La conferința de la Postdam din iulie 1945, Truman a lansat o proclamație către japonezi în care îi amenința cu „distrugerea totală” a țării dacă nu se predau necondiționat. (…) Pentru japonezi aceasta însemna că împăratul – pe care ei îl priveau ca fiind divin, un descendent direct al zeului soare – va fi cu siguranță detronat și probabil  judecat ca un criminal de război și spânzurat, probabil în fața palatului său. Totuși, nu era în intenția americanilor să îl destituie sau să-l pedepsească pe împărat. Dar această modificare implicită a predării necondiționate nu a fost comunicată niciodată japonezilor. În final, după Nagasaki, Washingtonul a acceptat dorința japonezilor de a menține dinastia și chiar să-l păstreze pe Hirohito ca împărat. (…)

În timp ce mass-media repeta papagalicește lozincile guvernamentale și lăuda incinerările atomice, conservatorii proeminenți au denunțat bombardamentele drept crime de război inimaginabile. Felix Morley, savantul constituționalist și unul dintre fondatorii Human Events, a atras atenția asupra nenorocirii de la Hiroshima, incluzând „miile de copii blocați în cele 33 de școli care au fost distruse”. A pledat pentru ispășirea acestui păcat de către compatrioți, pentru ce s-a făcut în numele lor, și  a propus ca grupuri de americani să fie trimiși la Hiroshima, după modelul germanilor trimiși să vadă ce s-a întâmplat în lagărele naziste. Preotul catolic James Gills, editorul revistei „The Catholic World” și un alt apărător al Vechii Drepte, a criticat bombardamentele ca fiind „cea mai puternică lovitură dată vreodată civilizației creștine și legii morale.” David Lawrence, proprietarul conservator al „U.S. News” și „World Report” a continuat să denunțe atacurile timp de mai mulți ani. Reputatul filosof conservator Richard Weaver a fost revoltat de spectacolul tinerilor tocmai plecați din Kansas și Texas care au transformat  Dresda într-un holocaust…făcând praf și pulbere locuri sfinte și vechi ca Monte Cassino și Nuremberg, și aducând anihilarea atomică la Hiroshima și Nagasaki. Potrivit lui Weaver asemenea atrocități sunt profund „contrare fundațiilor pe care se construiește civilizația”.

Astăzi, cei care se consideră conservatori etichetează ca „anti-american” pe oricine se arată cel puțin tulburat de masacrul a sute de mii de japonezi inocenți executat din aer de Truman. Aceasta arată la fel de bine ca orice altceva diferența dintre „conservatorii” de azi și cei care odată au meritat acest nume.

Leo Szilard a fost fizicianul de renume mondial care a compus scrisoarea originală către Roosevelt pe care Einstein a semnat-o, instigând Proiectul Manhattan. În anul 1960, cu puțin timp înainte de moartea sa, Szilard a afirmat încă un adevăr evident: Dacă germanii ar fi aruncat bombe atomice asupra orașelor în locul nostru, am fi definit lansarea bombelor atomice asupra orașelor drept crime de război, și i-am fi fi condamnat la Nurnberg cu moartea pe germanii vinovați de asta și i-am fi spânzurat.

Distrugerea Hiroshimei și Nagasaki a fost o crimă de război mai odioasă decât orice ar fi făcut generalii japonezi executați la Tokio și Manila. Dacă  Harry Truman nu a fost un criminal de război, nimeni nu a fost.

Traducere din engleză de la lewrockwell.com