Manifestul omului vesel

Sunt vremuri grele pentru oamenii veseli („gay” în original. Articolul marșează pe confuzia lingvistică între „gay” înțeles ca „homosexual” și sensul primar de „om vesel” – n.trad). Vorbesc din proprie experiență.

Vedeți, eu sunt un om vesel. Așa sunt eu. Așa am fost de când mă știu. Copil fiind, când mă uitam la comediile grațioase, elegante, cu Cary Grant și Fred Astaire, era ca și cum m-aș fi uitat într-o oglindă a sufletului meu. Viața ar trebui tratată relaxat – aceasta este filozofia mea. Autorul meu preferat este P.G. Wodehouse. Când aud o uvertură de Rossini la radio, nu mă pot îndura să-l închid.  Aceștia sunt colegii mei veseli. Am învățat să-i detectez cu ochii închiși.

Niciodată nu am crezut că Bob Hope era foarte amuzant, dar era contagios de vesel. El și Bing Crosby au jucat în unele din cele mai bune filme făcute vreodată cu un cuplu de bărbați veseli.

Mai nou, a început să fie pe val și comedia neagră, care poate fi, la rându-i, haioasă; dar cea mai bună comedie este cea ușoară și veselă, fără răutăți și agresivitate. Însă cei mai mulți oameni nu își pot da seama cât de greu este să atingi și să păstrezi un astfel de ton.

Motivul pentru care oamenilor veseli le este atât de greu astăzi este acela că activiștii homosexuali și-au însușit termenul „gay”. Așa că adevărații oameni veseli au început să se ascundă; le este teamă a recunoaște că sunt „gay” (veseli)  de frică să nu fie prost înțeleși.

Presa noastră liberală și imparțială a preluat cuvântul „gay” cu sensul acesta. Un titlu din „USA Today” anunță că „Americanii sunt din ce în ce mai intoleranți în chestiunile gay”. Se pare că, potrivit unui sondaj realizat de USA Today / CNN / Gallup, tot mai puțini americani împărtășesc opinia presei liberale imparțiale în privința sodomiei. De ce cred mulți dintre americani că o uniune sexuală nu se poate numi căsătorie decât dacă partenerii sunt de sexe diferite? Cât de intolerant să fii?

Noi, oamenii veseli, luăm în râs lucrurile acestea. E doar cea mai recentă schimbare din comedia umană: încercarea solemnă de a trata cu respect devianța amoroasă. Acesta este un exemplu a ceea ce G.K. Chesterton numea, pe bună dreptate „meteahna modernă și morbidă de a sacrifica normalul în fața anormalului” – definiția liberalismului într-o singură propoziție.

Cele două sexe obișnuite sunt destul de stupide. Redu totul la un singur sex și vei obține ceva  ce doar clerul anglican poate lua în serios.  Și, bineînțeles, chiar îl iau în serios.  Problema care se pune este dacă sodomia ar trebui să fie un sacrament.

În epoca de aur a bucuriei („Gaiety”), adevăratul om vesel era mai ușor de reperat după pălăria de paie, după baston, papion și jambiere. Nu ar fi mers nici măcar la un meci de baseball fără ele.  Chiar și homosexualul mai de soi – un Noel Coward sau Cole Porter – era vesel (gay). Alienarea înverșunată și „militansimul” nu erau încă în vogă.

„Gaiety” înseamnă distracție civilizată. Se prea poate să fi atins apogeul în epoca lui Gilbert și Sullivan, dar cultura pop americană a menținut-o vie aproape pe tot parcursul secolului XX, cu precădere în comediile de la Hollywood și în muzicalurile de pe Broadway. Epoca Gaiety  a fost conștientă de cultura înaltă, dar s-a prefăcut pentru un efect comic.  Și-a găsit exprimarea ciudată în mici bijuterii precum personajele „Archy and Mehitabel” ale lui Don Marquis, despre care Hilaire Belloc spunea că episodul „Papagalul și Shakespeare” reprezintă unul din cele mai importante poeme comice din limba engleză. (A apărut prima dată ca un foileton de ziar în care Marquis explica glumeț de ce refuză să scrie cu majuscule sau să folosească semne de punctuație.)

Oamenii veseli nu au nicio înclinație în a-i persecuta pe homosexuali. Nu este stilul lor. Au un puternic simț al normalului, care le impulsionează umorul, dar din aceleași considerente nu sunt ușor de intimidat. Când anormalul pretinde că este normal, instinctul lor este să răspundă cu glume, nu cu argumente. („O știți pe aia cu episcopul anglican heterosexual?”)

Într-o epocă care abundă în stupizenii oficiale, „luminate”, umorul este răzbunarea normalului asupra oficialului. Gluma neaoșă și directă – politică, etnică, sexuală sau „sexistă” –  are o putere incredibilă de descuraja. Din acest motiv liberalii și feministele clatină din cap dezaprobator la atât de multe glume. De multe ori mă gândesc că totalitarismul comunist s-a prăbușit în bună măsură din pricina bogatului umor subteran pe care l-a hrănit. „Mănâncă poporul sovietic caviar? Da, prin reprezentanții săi aleși.” Așa că până nici Stalin nu i-a putut înfrânge pe oamenii veseli („gay”). Și deci, nici liberalii, feministele și homosexualii nu o vor putea face. Mult mai puternică decât armatele este o vorbă de duh căreia i-a sosit timpul.

Traducere din engleză de la www.sobran.com