Pedepsind „ura”

Comunitatea „progresivistă” – media, politicieni și în general diverși moraliști – este într-o stare de agitație față de „infracțiunile de ură”, cerând legislație federală pentru a le combate. Problema este că nimeni nu pare să știe exact ce sunt acestea.

Bineînțeles că există exemple stereotipe și celebre – linșări rasiale, uciderea homosexualilor de către diverse grupuri – unde nu există vreo îndoială. Dar când avem în vedere alte exemple, ne lovim de echivoc.  Dacă un om îl ucide pe alt om la nervi ca urmare a unui avans homosexual, este aceasta o crimă motivată de „ură”? Dacă un tată îl ucide pe un pedofil care a încercat să-i corupă copilul? Ar fi aceasta o crimă motivată de „ură”?

Însăși cuvântul „ură” a devenit tendențios. Ucigașii albi ai negrilor se bucură de atenția națiunii ca ucigași motivați de ură, în timp ce ucigașii negri ai albilor – care sunt cu mult mai numeroși – sunt rareori tratați la fel.  Când și când se întâmplă ca media să descrie astfel de crime ca „motivate rasial”. Recent, când un puști de șase ani l-a împușcat mortal pe un coleg în Flint, Michigan, media a încercat să ascundă faptul că ucigașul era negru iar victima un alb. Și poate că rasa nu are nimic de-a face cu asta. Dar în aceeași zi, un negru din Pittsburgh s-a pornit într-o serie de violențe, ucigând la întâmplare albi după ce și-a anunțat intenția sa de a împușca oameni albi, însă nu a existat niciun fel de reacție din partea media cu privire la ura rasială, la fel cum așteptăm să se întâmple când albii comit violențe „motivate rasial”.

În fapt, progresiviștii consideră un act de ură dacă atragi atenția asupra unor asemenea fapte evidente cu privire la crimele interrasiale. Le place să ne aducă aminte că America este o țară în mod special violentă, dar refuză să recunoască diferența uluitoare dintre negri și alte rase. Cele mai puțin violente state, cum ar fi cele două Dakota, sunt cele care în fapt au o populație în întregime albă. Rata crimelor acolo este la fel de scăzută ca în Norvegia și Japonia. Probabil comit un delict motivat de ură prin simpla menționare a acestui fapt.

Organizațiile pentru drepturile homosexuale se consideră pe sine victime doar pentru că majoritatea oamenilor consideră actele homosexuale imorale și dezgustătoare. O numesc pe Dr. Laura Schlessinger „regina radioului urii” doar pentru că i-a numit „devianți sexuali”. Dar este evident că o urăsc pe ea cu mult mai multă încrâncenarea decât îi urăște ea, iar ei poartă o campanie pentru a o împiedica să aibă propria emisiune de televiziune.
În fapt, ar fi greu de găsit un grup mai înnebunit de ură decât mișcarea drepturilor homosexuale în ansamblul ei. Urăște orice religie care condamnă sodomia, catalogând un cod moral venerabil cum este cel al lui Moise drept „bigotism”. Profanează biserici și se delectează în înjurăturile obscene îndreptate împotriva unor prelați catolici precum Cardinalul de New York O’Connor, fără să fie dojeniți în vreun fel de progresiviști. În timp ce pretinde toleranță, nu dă dovadă în niciun fel că ar poseda așa ceva. Nu există o dovadă mai bună a propriului simț al profanării decât patima sa în a-i profana pe alții. Oamenii care se respectă nu se comportă cu o așa lipsă totală de demnitate. Mișcarea pentru drepturile civile nu ar fi triumfat dacă liderii ei i-ar fi jignit pe acei șerifi sudiști.

Mulți dintre oamenii care se plâng de ură în fapt prosperă de pe urma ei. O pun pe seama dușmanilor lor cu o încredere pedantă că ei sunt imuni la așa ceva, indiferent cât de josnică le este purtarea.

Președintele Clinton insistă mereu că „lucrurile care ne unesc” trebuie să aibă întâietate față de „lucrurile care ne despart”. Dar lucrurile car ne despart s-ar putea să fie principii importante, iar a le echivala cu ura este nedrept și nerealist. Chiar și Hristos a spus „N-am venit să aduc pace, ci sabie”. Cuvintele sale ar putea fi șocant de „învrăjbitoare”, după cum ne exprimăm astăzi. Chiar și după 2000 de ani, încă sunt.

În pofida cucerniciei false și plate, Clinton însuși este un traficant de ură pe cinste, doar că îndreaptă ura spre ținte politice mai degrabă decât spre grupuri rasiale. Procurorul special, moderatorii conservatori de la radio (despre care a spus că au inspirat atentatul de la Oklahoma City), industria tutunului, Asociația Națională a Armelor („National Rifle Association”). Din moment ce face asta în numele protejării „copiilor noștri”, scapă fără probleme. Șiretlicul este desigur a face ura să apară drept iubire.

Conceptul delictelor motivate de ură este prea neclar, prea la cheremul aplicațiilor arbitrare pentru a fi o categorie legală de folos.  Este de ajuns că omorul este deja un delict. Criminalii cu adevărat odioși pot fi pedepsiți cum trebuie cu actualele legi. Nu există vreun motiv pentru a da statului mai multă putere discreționară decât are deja.

Traducere din engleză de la sobran.com