Când barbarii se retrag

După ce am stat recent într-un hotel dintr-un oraș din sudul regiunii Yorkshire, numit Rotherham – descris într-un ghid ca „întunecos”, un cuvânt nepotrivit pentru acel loc – am fost interesat să citesc în ziarul local despre metoda prin care proprietarii unor anumite magazine previn huliganii de a se întâlni în față și a intimida și jefui clienții. Ei pun în difuzoare Bach și îi dispersează pe tineri repede și fără osteneală. Fug la fel cum fugea contele Dracula de apă sfințită, usturoi și crucifixe. Înainte, proprietarii au încercat un generator de sunete înalte al cărui bâzâit putea fi detectat doar de cei mai tineri de 20 de ani. Și această metodă s-a dovedit a fi eficientă, dar proprietarii au abandonat-o temându-se că le-ar putea afecta auzul tinerilor și le-ar încălca drepturile personale, ceea ce ar duce la procese pentru despăgubiri.

Este desigur ceva profund simbolic în utilizarea unuia dintre cele mai mari genii ale civilizației apusene, Bach, pentru a-i ține departe de infracțiuni pe moștenitorii acelei civilizații. Barbarii sunt cu adevărat și cu totul în interiorul cetății. Totuși, în aceste vremuri întunecate este bine să privim partea plină a paharului. Primul nostru ministru, Gordon Brown, ne-a spus că trebuie să ne așteptăm ca infracțiunile să crească împreună cu șomajul (care deja a atins peste 13% din forța de muncă, dacă îi luăm în considerare și pe cei pe care guvernul îi trece incorect în rândul bolnavilor.) Dacă proprietarii de pe cuprinsul țării vor urma exemplul celor din Rotherham, atunci s-ar putea să ascultăm mai mult Bach și mai puțină muzică rock decât am făcut-o până acum. Hegel avea dreptate când spunea că bufnița Minervei zboară noaptea.

Întâmplător, situația din Rotherham se aseamănă cu o istorie povestită de marele sinolog belgian Simon Leys în cartea sa recentă de scurte eseuri elegante „Le bonheur des petits poissons”. Leys se afla într-o cafenea unde ceilalți clienți discutau, jucau cărți sau beau ceva. Radioul era pornit, fixat pe un post care oferea vorbărie goală și muzica pop banală (ai noroc astăzi dacă muzica pop este doar banală). Dar dintr-o dată, fără niciun fel de motiv evident, la radio s-a auzit prima mișcare din cvintetul de clarinet al lui Mozart, transformând întreaga cafenea într-o „antecameră a paradisului”, după cum s-a exprimat Leys. Clienții s-au oprit din ce făceau, rămânând perplecși. Apoi, unul dintre ei s-a ridicat, s-a dus la radio și l-a comutat pe alt post, restabilind vorbăria goală și muzica banală. A fost o destindere generală, ca și cum toți ar fi simțit că frumusețea și rafinamentul lui Mozart erau un reproș la adresa vieților lor la care nu puteau răspunde altfel decât suprimându-l pe Mozart.

Îi înțeleg pe tinerii delincvenți din Rotherham că au reacționat la fel în fața lui Bach. Orice alt răspuns ar fi fost insuportabil de dureros pentru ei. Rotherham se mândrește cu o mulțime de clădiri frumoase de la începutul secolului XIX (și chiar și cu o biserică de secol XV) dar totul a fost copleșit, micșorat și ruinat de autostrăzi și clădiri din beton brutaliste de o urâțenie suprarealistă, majoritatea dintre ele oficiale și toate apărute prin încuviințarea autorităților. Dacă celor puternici nu le pasă de lume, de ce le-ar păsa celor lipsiți de putere.

Traducere din engleză de la https://www.city-journal.org/html/when-hooligans-bach-down-10523.html