Regulile jocului

Cazul John Rocker continuă să facă valuri. Rocker este, bineînțeles, jucătorul celor de la Atlanta Braves care, spre sfârșitul secolului al XX-lea, a stârnit un mare scandal descriind New York-ul în termeni deloc flatanți. Lobbiștii sensibili etnic au fost foarte ofensați și au cerut capul său între-o țepușă.

Împuternicitul Federației de Baseball, Bud Selig, nu a putut să aducă fizic capul lui Rocker, dar a decretat că îi va fi examinat capul, penalizându-l pe Rocker cu umilința unui test psihologic, după care a sugerat că s-ar putea lua și alte măsuri punitive.

Selig s-a inspirat din psihiatria sovietică când a stigmatizat punctul de vedere al lui Rocker drept un simptom de boală mintală. Rocker nu a încălcat nicio regulă din baseball, fără să mai vorbim de vreo lege. Și-a cerut scuze pentru jignirile aduse, și mai târziu a explicat că s-a răzbunat (un pic cam excesiv, după cum a admis) pentru tratamentul grosolan pe care i l-au rezervat fanii din New York,  care nu sunt îndeobște recunoscuți pentru sportivitatea lor galantă. Mai mult, pe lângă înjurăturile normale, l-au scuipat și au aruncat cu bere în el, iar o dată l-au lovit cu o baterie, conform propriilor mărturii.

Însă deja s-a stabilit că remarcile lui Rocker erau „rasiste” și „bigote”. Dar ce a spus mai exact?
Ei bine, a mormăit ceva despre „străini”, observând că poți merge de-a lungul unui întreg bloc din New York și să nu auzi niciun cuvânt în engleză. Ce invidie rasială o fi în această remarcă?

Cea mai scandaloasă propoziție a fost aceasta: „Imaginați-vă că trebuie să luați la ora șapte trenul spre stadion, iar trenul arată ca și cum ar fi din Beirut. Stați lângă un copil cu părul mov, lângă un pederast care are SIDA, lângă un tip care a ieșit pentru a patra oară din închisoare și lângă o mamă de vreo 20 de ani care are patru copii. E deprimant.”

„Rasist”? Oamenii descriși ar putea fi toți albi. Cel cu părul mov cu greu ar putea fi altceva. Dacă este ceva „rasist”, este asumpția că orice menționare a crimei și nelegitimității trebuie să se refere la minoritățile rasiale – care sunt îndreptățite să se simtă jignite la orice recunoaștere a unor modele de comportament care sunt atât evidente, cât și verificabile statistic. Și dacă nu practici dubla-gândire prescrisă, capul tău trebuie să fie supus analizei.

Un prieten de-al meu libanezo-american care a crescut în New York s-a simțit ofensat doar de compararea Beirutului cu New York-ul. În afară de asta, el crede că întreaga descriere a New Yorkului a fost perfect adevărată. Cu siguranță se suprapune peste imaginea New Yorkului despre care citești în fiecare zi în aceleași tabloide care îl înfierează pe Rocker drept bigot.

Te duce cu gândul la remarca prefăcută a lui Enobarb, lumescul soldat din Shakespeare, când Marc Antoniu îl respinge pentru franchețea sa: „Uitam că adevărul urmează mut să fie.”

Vechiul liberalism nu cerea conformitatea în gânduri și sentimente. Cerea doar ca legea să-i trateze pe toți la fel, indiferent de rasă, credință și culoare. Onora libertatea de gândire și opinie, indiferent cât de excentrică, deoarece libertatea individuală era întreaga cheie de boltă a egalității rasiale însăși.

Noul liberalism vrea să reducă societatea la o gloată colectivistă în care până și gândurile și sentimentele personale sunt obiectul supravegherii și corectării statale. Nu permite niciun fel de rezerve private cu privire la agenda sa.

Nu există reguli clare. Pică în sarcina individului să evite chiar și suspiciunea implicată. Acuzațiile vagi de bigotism reprezintă norma, deoarece a fi acuzat reprezintă în sine o dovadă a vinei. În mod firesc, nu există sancțiuni pentru acuzațiile false, deoarece, la fel ca în Uniunea Sovietică, chiar și acuzațiile false ajută la menținerea disciplinei generale prin frică.

Sub noul liberalism, întreaga populație trebuie ținută într-o stare permanentă de intimidare, nesigură pe ceea ce are dreptul să facă și trebuind să ghicească ce înseamnă regulile și cum vor fi puse în aplicare. Aceasta reprezintă o transformare profundă față de vremurile în care americanii presupuneau că sunt liberi să facă orice legea nu le interzicea explicit.

Bineînțeles că acest principiu nu este aplicat uniform. Federația de Baseball nu a luat nicio măsură disciplinară împotriva patronului echipei lui Rocker, Ted Turner,  pentru glumele sale jignitoare față de catolici și creștini, de anul trecut. Nici liberalii  nu au tăbărât să acuze „bigotismul” lui Turner. În fapt, audiența liberală a râs.