Căsătoria homosexuală și moartea libertății

A existat vreodată un cuvânt mai dulce, mai dădător de emoții decât libertatea de a te căsători? Toată lumea iubește libertatea (chiar și politicienii neliberali îi aduc omagii de complezență libertății) și cine nu iubește o nuntă frumoasă? Combinați aceste două lucruri (ironie intenționată) și veți sfârși cu o frază cheie declanșatoare de endorfină care îi va face pe toți să rânjească sălbatic.

Îmi displace să fiu eu cel care aduce ploaia peste paradele colorate, dar există o problemă uriașă în această sărbătoare: peste tot unde a fost introdusă căsătoria între persoanele de același sex libertatea a fost strivită, nu lărgită.  Dezbaterea a înghețat, dizidenții au fost chinuiți, criticii gazați. Iubirea și căsătoria ar putea funcționa împreună precum calul și căruța, însă libertatea și căsătoria gay sigur nu fac casă bună. Cuvântul orwellian „libertatea de a te căsători” a dat mai multă putere statului decât libertate indivizilor. Există întrebări stingheritoare la care avocații mariajului homosexual pur și simplu nu vor să răspundă. Cum ar fi de pildă următoarea: dacă mariajul homosexual este o cauză liberală, cum se face că peste tot pe unde a fost introdus a fost urmat de autoritarism?

Să luăm de pildă Franța. Sute de mii de francezi – sau bigoți, după cum îi etichetează lobbyul homosexual pe toți cei cu care nu sunt în acord – au mărșăluit împotriva legalizării căsătoriei homosexuale în 2013. Și au fost bătuți și gazați de către trupele de intervenție. Parizienii îmbrăcați în tricouri prin care sărbătoreau căsătoria tradițională au fost arestați pentru că au participat la „proteste neautorizate”. În cuvintele scriitorului parizian John Laughland, criticii căsătoriei homosexuale au fost transformați în „inamici ideologici” ai statului francez. Este o expansiune a libertății care strivește atât de violent dreptul de a protesta.

Să luăm de exemplu America. Autoritățile nu au fost nevoite să scoată la înaintare trupele deoarece gloatele s-au ocupat de intimidarea opozanților căsătoriei homosexuale.  În cuvintele scriitorului Damon Linker, care este un susținător al căsătoriei homosexuale, americanii care ridică și cea mai neînsemnată obiecție față de căsătoria gay se confruntă cu „ostracizarea din viața publică”. Am asistat la acest tip de reacție în prigoana medievală a lui Brendan Eich de la Mozilla, care a fost nevoit să demisioneze, după ce a ieșit la iveală că – oh, umanitatea! – nu este un fan înfocat al căsătoriei dintre homosexuali. Potrivit lui Linker, brigăzile de activiști homosexuali au creat un climat amenințător, care are drept scop, se pare, „eliminarea punctelor de vedere rivale”. Americanii care refuză să se închine la altarul homosexual, de la fotografi de nuntă la cofetari, sunt intimidați și boicotați, iar uneori băgați în faliment. „Libertatea de căsătorie” în mod clar calcă pe libertatea de conștiință.

Să luăm de exemplu Marea  Britanie. Unul din primele lucruri pe care le-au făcut activiștii gay după ce au cucerit dreptul de a se căsători a fost să ceară școlilor catolice să predea în școli ideea că mariajul homosexual este la fel de bun ca și cel heterosexual, deși catolicii nu cred acest lucru. La naiba și cu libertatea de a-ți practica religia. (…)

De ce este această presupusă libertate îmbrățișată de politicieni care nu pot pronunța cuvântul libertate? Îl avem pe David Cameron, demolatorul libertății presei; autoritățile franceze atât de alergice la libertate încât nu le lasă pe femeile musulmane să poarte ce doresc; Obama, spionul șef al creștinătății. Ce îi face pe acești conducători care se tem atât de mult de libertate să apere „libertatea de căsătorie”? Este simplu: căsătoria homosexuală nu are nimic de-a face cu libertatea. Mai degrabă, această nouă instituție, inventată din nimic de un număr redus de avocați și agitatori, trebuie văzută ca un cal troian pentru introducerea unei noi moralități, care pune sub semnul întrebării vechile virtuți ale atașamentului de-o viață și suveranității familiale, și le înlocuiește cu superficialitatea și flexibilitatea asociate îndeobște relațiile homosexuale. (…)

Cu un sfert de secol în urmă, gânditorul american Christopher Lasch argumenta că „retorica progresivistă are drept efect ascunderea crizei sociale și a prăbușirii morale, prezentând aceste nenorociri drept durerile de naștere ale unei noi ordini”. Bingo! Nu există o descriere mai adecvată a căsătoriei homosexuale. (…) Din acest motiv, campania pentru căsătoria homosexuală este atât de contradictoriu antiliberală, atât de agresivă față de dizidenți, și atât de atractivă pentru politicienii autoritariști. Pentru că nu este deloc vorba despre extinderea libertății. Este vorba doar despre distrugerea unilaterală a perspectivei morale în straturile tradiționale ale societății și înlocuirea lor cu angajamentele-fobice, pasionale, orientate doar pe termen scurt, ale intelectualilor publici. (…)