Sting față în față cu moartea

Într-un interviu recent și destul de bizar apărut în National Catholic Register, îmbătrânitul star rock Sting, care în urmă cu mulți ani era liderul trupei „The Police”, a vorbit amuzat și oarecum confuz despre relația sa cu credința catolică în care a fost crescut dar pe care a părăsit-o. Interviul a apărut pe 28 iulie, iar Sting i-a explicat interlocutorului său că în continuare admiră muzica liturgică latină, mărturisind că „exista ceva în cadențele și ritmul muzicii care o face specială”, iar „muzica bisericească și liturghia îi hrănesc sufletul artistic”.

Punându-și în practică dragostea pentru rădăcinile sale catolice, Sting a compus recent un Dies Irae, vechiul imn religios care vorbește despre judecata de apoi, cântat de regulă la slujba de înmormântare (…)

Născut în 1951, Gordon Matthew Thomas Sumner, pentru a-i da numele de dinainte de celebritate, se află la doar câteva săptămâni distanță de aniversarea vârstei de 67 de ani, și ca urmare doar la câțiva ani de proverbialii 70 ani dați omului pe acest pământ. Cineva s-ar fi putut gândi, sau cel puțin ar fi putut spera, că munca la Dies Irae în acest moment al vieții sale ar fi putut fi pentru Sting un binevenit memento mori, o aducere aminte a morții și a ultimelor patru lucruri: moartea, judecata, raiul și iadul. Sting se laudă că al său Dies Irae are textul și înțelesurile schimbate, prin eliminarea oricărei referințe la judecata de apoi:

„Dies Irae este tradițional într-o cheie foarte joasă, foarte sumbră, iar eu l-am ridicat într-o cheie majoră pentru a fi dătător de speranță. Mi-a plăcut foarte mult ce a spus Papa Francisc despre Dumnezeu: a spus „Dumnezeu este milă”, și m-am gândit că este un gând profund și simplu pe care oamenii l-au uitat de-a lungul anilor. Așadar, în ceea ce privește judecata de apoi, dacă Dumnezeu este milă, atunci nu există niciun fel de judecată, ci doar iertare. Nu știu dacă este erezie sau nu, dar pentru mine merge. Așa că la sfârșit am pus Deus Misericordiae (Mila lui Dumnezeu). Nu este în textul original, mi-am luat această libertate și l-am adăugat. Am fost surprins că autorităților ecleziastice le-a plăcut și i-au dat drumul așa.”

Din perspectiva lui Sting, care este una de mândrie nestânjenită, pentru a da denumirea precisă a păcatului pe care îl comite, el și noi nu putem face nimic greșit pentru că suntem dumnezei care creează realitate, inclusiv religie, după imaginea noastră:

„Cred că pentru mine religia reprezintă un act al imaginației. Cred că este una din cele mai importante creații ale noastre. Noi îl creăm pe dumnezeu după asemănarea noastră, nu invers. Așa că dacă ești bun și generos și iertător, astfel va fi și dumnezeul pe care îl inventezi. Dacă ești invers, la fel și dumnezeul tău. Așadar, cred că avem o mare responsabilitate să inventăm un Dumnezeu al milei deoarece ar fi foarte problematic dacă nu am face-o. Istoria și prezentul ne spun că este adevărat.”

Și totuși există speranță, chiar și pentru acest suflet mândru. „Nu trebuie decât să te uiți noapte la cer să simți o uimire”, spune Sting, indicând că are totuși modestia necesară pentru a simți recunoștința care deschide ochii în fața uimirii. Iar muzica sa favorită este cea sacră. „Ascult foarte mult Bach și admir muzica compozitorului ortodox Arvo Part”, spune el.

Și în pofida ideii sale că noi îl modelăm pe Dumnezeu după chipul nostru, Sting nu exclude o întoarcere la credință. „Probabil că voi încerca să mă împărtășesc spre sfârșitul vieții”, spune el (…)

Ce ar trebui să înțelegem din meditațiile contradictorii ale acestui cântăreț în declin? Pe de o parte, el crede că moartea nu are nicio importanță deoarece mila lui Dumnezeu va suspenda orice judecată a sufletelor(…) Însă, după ce a afirmat că toată lumea va fi mântuită, afirmă că nimeni nu va fi mântuit deoarece Dumnezeu nu există. Noi îl creăm după chipul nostru. Observați lipsa totală de logică. Nu este situația în care toți suntem mântuiți sau nimeni nu se mântuiește, care reprezintă o întrebare de luat în seamnă, ci toți ne mântuim și nimeni nu se mântuiește, ceea ce reprezintă un nonsens total. Este ceea ce George Orwell a numit „dublă gândire”, abilitatea tragicomică de a susține în același timp credințe incompatibile (…)