Distrugerea Meccăi

Un articol din New York Times „The Destruction of Mecca”, sub semnătura lui Ziauddin Sardar, autorul cărții „Mecca: The Sacred City” descrie călătoria lui Malcolm X la Mecca în 1964 și impresia lăsată  acestuia de un oraș „la fel de vechi precum timpul.” Apoi autorul adaugă: „50 de ani mai târziu, nimeni nu ar mai putea descrie Mecca drept veche sau să o asocieze cu frumusețea celui mai sfânt oraș islamic. Pelerinii care vor merge acolo în această săptămână vor căuta în zadar istoria Meccăi.”

Sardar povestește cum centrul istoric al orașului a fost pus la pământ începând cu anii 70 și înlocuit cu ceea ce lumea cunoaște prea bine: „Este parte dintr-o dezvoltare gigantică de zgârie nori care include malluri de lux și hoteluri pentru cei superbogați…Orașul este acum înconjurat de brutalismul oțelului rectangular și structuri de beton – un amalgam de Disneyland și Las Vegas.”

Locurile sfinte din Mecca nu au fost conservate. „Un număr nesfârșit de clădiri vechi, inclusiv moscheea Bilal, care data din vremea profetului Mohammed, au fost rase de buldozere. Vechile clădiri otomane cu elegantele lor mashrabiyas – ferestre decorate cu șipci dantelate – și uși sculptate elaborat, au fost înlocuite de construcții moderne și hidoase. În decursul a câțiva ani, Mecca a fost transformat într-un oraș „modern” cu șosele largi, intersecții întortocheate, hoteluri bătătoare la ochi și malluri. Cele câteva clădiri și locuri cu semnificație religioasă și culturală rămase au fost puse la pământ mai recent.”

La prima vedere, acesta nu este un exemplu de neo-colonialism apusean și al slujitorilor săi, arhitecții moderni, care calcă în picioare cultura unei alte națiuni presupus independente. Sardar acuză familia regală saudită și clericii săi importanți: „au o ură profundă pentru istorie. Vor ca totul să arate nou-nouț.”

Aceștia sunt fundamentaliștii islamici?

Să ne întoarcem în urmă cu 10 ani și să ne amintim că unul dintre motivele care l-au împins pe Mohammed Atta să intre cu un avion în World Trade Center a fost, se spune, disprețul pentru arhitectura modernă.  După ce citești acest articol te întrebi dacă nu ar fi fost mai potrivit ca Atta să zboare nu în Manhattan, ci în Mecca.

Sardar descrie cum distrugerea caracterului istoric al Meccăi a coincis cu transformarea pelerinajului de la un ritual profund spiritual la o experiență de shopping. Exagerez, dar nu foarte mult. Acum când „inima spirituală a Islamului este o enclavă ultramodernă, monolitică, unde diferența nu este tolerată, istoria nu mai are niciun înțeles, iar consumerismul este dominant, nu este o surpriză că interpretările criminale ale Islamului…au devenit atât de dominante în lumea musulmană”, scrie autorul.

Este ușor și la îndemână să învinovățești musulmanii și liderii lor, dar de ce ar avea o societate presupus fundamentalistă o asemenea „ură pentru istorie” și „ar dori ca totul să fie nou nouț”?

Ceva nu se leagă aici și este firesc să căutăm vinovații la poarta (asta dacă o găsim) arhitecturii moderne. Arhitecții moderni nu au nicio problemă să construiască pentru tirani instrumentele statului totalitar. Priviți la centrul de propaganda al Chinei din Beijing, turnul CCTV, proiectat de arhitectul vedetă Rem Koolhaas să arate ca și cum ar călca literal pe oameni. Zaza Hadid a construit un stadion de fotbal care arată ca un vagin, asta într-o țară în care femeile nu au voie să-și arate fețele în public. Această violență culturală merge în trecut cel puțin până la propunerea fondatorului arhitecturii moderne Le Corbusier de a demola centrul Parisului. A propus același lucru pentru Algiers în timp ce lucra pentru naziștii din Franța guvernului de la Vichy. Celălalt corifeu modernist Ludwig Mies van der Rohe a încercat, cu susținerea lui Goebbels, să-l atragă pe Hitler în ideea de a face din modernism stilul arhitectural al celui de-Al Treilea Reich.

Mies, Walter Gropius și ceilalți moderniști timpurii care i-au părăsit pe naziști, au primit slujbe pe cinste în America și s-au folosit de noua lor putere pentru a distruge cultura tradiției în educația arhitecturală, apoi în practica arhitecturală însăși. Philip Johnson, un nazist american care a susținut invazia hitleristă în Polonia, a fost liderul reinventării modernismului ca marcă a unui capitalism din ce în ce mai  deconectat de piața liberă. Rezultatele se văd cu ochiul liber.

Nu este nevoie să simpatizezi cu Atta pentru a vedea legătura, deloc întâmplătoare, între arhitectura modernă și cele mai importante probleme cu care se confruntă lumea astăzi.